23.1 C
Târgu Jiu
miercuri, 22 iulie 2026

Adolescent cercetat de poliţişti, după ce a furat o mașină pe care a condus-o fără permis

3

Un minor de 16 ani, din Baia de Fier, este cercetat de poliţişti, după ce ar fi furat un autoturism și l-ar fi condus, fără permis. Fapta a fost comisă în noaptea de duminică spre luni. Proprietarul mașinii a sesizat Poliția.

,,La data de 20 iulie 2026, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați, prin apelul la 112, de un bărbat din comuna Baia de Fier, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras autoturismul, care era parcat pe domeniul public.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că autoturismul era lăsat neasigurat, cu cheile în contact. În continuarea cercetărilor, polițiștii au identificat autorul faptei, fiind vorba despre un minor de 16 ani, din comuna Baia de Fier.
Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 19/20 iulie 2026, minorul ar fi sustras autoturismul și l-ar fi condus pe drumurile publice, după care l-a abandonat în zona cătunului Rudărie, fără a-i produce avarii”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Autoturismul a fost recuperat și restituit proprietarului, minorul fiind depistat în comuna Baia de Fier. ,,În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere”, a mai declarat Miruna Prejbeanu.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.