Judecătorii de la Tribunalul Gorj au stabilit, ieri, sentința în dosarul lui Alexandru Cremeneanu, fiul unui cunoscut om de afaceri din Târgu-Jiu. Tânărul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, trafic de droguri de risc, în formă continuată şi conducerea unui vehicul fără permis, fiind condamnat la șapte ani de închisoare cu executare, fără acord de recunoaștere. Hotărârea nu este definitivă. „Condamnă inculpatul la pedeapsa de 4 ani şi 1 lună închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată. (…) ondamnă inculpatul la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată. (…) Condamnă inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Contopeşte pedepsele principale şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 1 lună închisoare, la care adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse, rezultând pedeapsa de 5 ani şi 5 luni închisoare. Constată că faptele deduse judecăţii în prezenta cauză au fost săvârşite de inculpat în termenul de supraveghere al suspendării executării pedepsei de 1 an şi 7 luni închisoare aplicate inculpatului, revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei. Adaugă pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 5 luni închisoare la pedeapsa anterioară neexecutată de 1 an şi 7 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 7 ani închisoare, pe care inculpatul o va executa prin privare de libertate. Scade din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive, de la data de 04.02.2026 la zi”, a stabilit prima instanță. Colega de dosar a lui Cremeneanu, Ștefana, a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc, în formă continuată şi punere la dispoziţie a unei locuinţe pentru consumul de droguri. Aceasta a fost condamnată la patru ani de închisoare, tot cu executare.































