Un traseu pe care am avut ocazia (mai bine spus privilegiul să-l parcurg din no) mi-a adus aminte despre o filă de istorie petrecută acum mai bine de patru secole pe aceste meleaguri cu unul dintre primii întregitori ai Ţărilor Române. Într-un week-end recent am avut prilejul de a realiza la Schela o serie de fotografii cu un apus de soare după cum spun unii „ca-n filme”.
Atunci mi-am adus aminte şi de ediţia ce urmează a se desfășura luna viitoare a acestui an a manifestării devenită de acum tradiţională ,.Imn la Poiana lui Mihai,,. Şi nu în ultimul rând de efortul unora dintre care aş putea enumera pe Cristi Băluţă de la CJ Gorj ce prin acțiunea lor au făcut ca șirul manifestărilor să se poată desfășură în curând la fel ca în anii trecuți în luna lui Gustar.
În spiritul acestora şi a multora cel mai adesea anonimi să reconstituim pentru cititorii noştri vechiul Drum al Neamţului de la Turcineşti şi până în partea cealaltă a muntelui în oraşul Vâlcan din Valea Jiului.
Pentru spiritul manifestării şi nu întâmplător abnegaţiei celor ce sunt sufletului acestei acţiuni să reamintim cititorilor noştri câteva date ori repere cronologice ale celei mai vechi poate căi de acces peste munte spre Casa Buliga vechea graniţă austro-ungară şi mai departe până în Transilvania.
Împreună cu urarea adresată (din nou aş putea spune) interlocutorilor nostri (de care vă aminteam mai înainte): „Salve Romuli Parva Nepos” (Vă salut vajnici nepoți a lui Romulus).
Veche cale de legătură între Oltenia si Ardeal drumul prin pasul Vâlcanului a fost folosit atât în perioada războaielor daco-romane de acum două milenii cât şi mai apoi în perioada de administraţie romană a Daciei
De-a lungul vremii a reprezentat o importantă arteră de comunicare între cele doua provincii istorice, fiind folosit de asemeni si pentru efectuarea activităţilor comerciale.
Odată cu inaugurarea drumului si a căii ferate prin Defileul Jiului în anul 1948, Drumul Neamţului si-a pierdut supremaţia in zona astăzi fiind folosit mai ales de păstori in drumurile lor de transhumanta, de localnici precum şi de turiştii montani dornici sa redescopere şi de ce nu sa admire vechea Cale a Vâlcanului
Numele se leagă de caravanele negustorilor care traversau Carpaţii venind din centrele comerciale ale imperiului austro-ungar si chiar mai de departe din ’’ţara nemţească’’. Aceşti negustori cu căruţele şi furgoanele lor străbăteau distanţe mari in condiţii de transport si securitate dintre cele mai precare fiind des menţionaţi in documentele germane şi austro-ungare pentru măiestria si rapiditatea cu care asigurau legăturile comerciale, lucru remarcabil pentru acea perioada.
De asemenea pe acest drum funcţiona o linie de poştalion ce făcea legătura dintre cele doua provincii istorice.
Cei ce se încumetă sa pornească pe acest drum vor fi cu prisosinţă răsplătiţi de pitorescul inegalabil al locurilor străbătute. Primul loc întâlnit este comuna Schela, centru turistic si etnografic precum si o veche aşezare de la poalele Vâlcanului. Biserica de aici construită din lemn în anul 1776, monument de arhitectura este unică în felul ei in Gorj prin faptul ca reprezintă pe ctitorii ei in costume populare,lucru ce constituie primele reprezentări ale portului tradiţional gorjenesc în imagini.
Din Schela trecând pe sub Dealul Arsuri drumul însoţeşte Valea Hărăborului până la fosta mină de grafit apoi trecând prin poiana Conic urca pe cumpăna de ape dintre ȘuşiȚa Verde şi Hărăborul intrând in Poiana lui Mihai Viteazul. Legenda spune ca aici a poposit oastea domnitorului în drumul ei spre Ardeal. Documentele istorice relatează însă faptul ca pe aici a trecut numai o parte a oştirii condusa de Banul Urdea, grosul armatei traversând munţii pe drumul Braşovului ( probabil Valea Prahovei).
În preajma monumentului ridicat în anul 1932 Consiliul Judeţean Gorj cu sprijinul oficialităţilor locale din Schela organizează anual o impresionantă evocare cultural-istorică pentru a sărbătorii prima unire a celor trei ţări române.
Astăzi vechiul drum prin Pasul Vâlcanului aproape ca a fost dat uitării .Insă cei ce se încumetă să-l străbată vor avea mari satisfacţii prin descoperirea unor peisaje unice,dar si prin cunoaşterea unor locuri străvechi foarte interesante.
Călătorul se va bucura din plin de frumuseţile întâlnite. Pâraie vijelioase, răsărituri si apusuri de soare de neuitat, păşuni şi turme de animale complectate cu sunete de talanga ce întregesc o atmosfera de basm.
De asemenea cu ochii minţii va putea vedea imaginea legiunilor romane ce in urmă cu mai bine de doua milenii mărşăluiau prin aceste locuri spre inima Daciei.
Mugurel PETRESCU, fotografii autor
