Mașinile lăsate fără plăcuțe de înmatriculare în parcarea subterană a stadionului din Târgu Jiu vor fi ridicate începând de săptămâna viitoare. Anunțul a fost făcut de primarul Marcel Romanescu.
„Ridicăm autoturismele fără numere de înmatriculare din parcarea subterană a stadionului!
În urma verificărilor recente, au fost identificate mai multe autovehicule lăsate fără plăcuțe de înmatriculare. Demontarea numerelor pentru a eluda plata taxei de parcare nu împiedică identificarea proprietarilor: seria de șasiu și sistemul integrat de monitorizare video permit stabilirea identității fiecărui deținător în parte, procedură care a fost deja finalizată pentru majoritatea acestor cazuri.

Începând de săptămâna viitoare, toate autoturismele aflate în această situație vor fi ridicate și transportate în spațiul special amenajat din zona CET, administrat de societatea TRANSLOC.
Recuperarea autovehiculelor se va face exclusiv după:
– Achitarea integrală a sancțiunilor contravenționale aplicate proprietarului;
– Plata tarifelor de ridicare, transport și depozitare calculate, în funcție de numărul de zile, până la momentul restituirii;
– Dovada dreptului de proprietate și a achitării tuturor obligațiilor aferente.
Regulamentul se aplică ferm și fără excepții. Nu vom tolera astfel de practici, din respect pentru miile de șoferi corecți care își achită regulat taxele și folosesc civilizat parcările publice din Târgu Jiu”, a anunțat primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.
































