La Praznicul «Adormirea maicii Domnului» şi la prăznuirea «Sf. Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi sfetnicul Ianache, împreună cu Doamna Maria Brâncoveanu», să nu uităm că Preasfânta Maică se roagă neîncetat pentru noi şi este neîncetat lângă noi, pentru că ori de câte ori o căutăm din inimă, ea este nelipsită. Numai ea singură, după Domnul, este apărătoarea neamului nostrum şi ce mulţime de izvoare tămăduitoare, la care oamenii dobândesc multă vindecare s-a arătat Maica Domnului şi a binecuvântat acele izvoare spre vindecarea bolnavilor şi a celor sănătoşi! Ea este neîncetat şi necontenit cu noi, dar, prea uşor o uităm atunci când, pe pământ, putem fi părăsiţi şi de rudele cele mai apropiate. Cu toţi avem slăbiciunile noastre, şi adesea îi vătămăm şi pe cei din neamul nostru, ca să nu mai vorbim despre ceilalţi, iar, ei pot, din pricina nestatorniciei noastre, să ne dispreţuiască şi să ne respingă sau ne pot ierta! Dar, sunt, cu toate acestea, mâhniţi, nedumeriţi! Însă Domnul şi Preasfânta Sa Maică ne ocrotesc! Mult îi întristăm pe semeni prin nestatornicia noastră, aici pe pământ, în viaţă, dar, mai ales pe Domnul şi pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu! Dar, atunci când cădem către ei din inimă, ne iartă toate! Pentru clevetitori, pizma este un sentiment negativ de invidie, ciudă sau necaz pe care îl are cineva față de binele, reușita ori calitățile altei persoane, iar, un asemenea termen popular poate însemna și ură, dușmănie sau ranchiună ascunsă împotriva cuiva, atunci când clevetitorului îi pare rău când vede fericirea sau succesul altuia.
Călătorim spre pământul făgăduinței, spre Patria cerească!
Dacă cineva este gol de Hristos, atunci vin o mie şi o sută de altele care îl umplu: pizmă, ură, plictiseală, melancolie, împotrivire, cugetare lumească, bucurii lumeşti, deci, oameni ai vremii acesteia, străduiţi-vă să vă umpleţi sufletul de Hristos, ca să nu-l aveţi gol, pentru că sufletul seamănă cu un bazin plin cu apă şi dacă verşi apa către flori, adică spre virtuţi, spre calea binelui, vei trăi adevărata bucurie, iar răutăţile, spinii se vor ofili, iar, dacă verşi apa către spini, aceştia vor creşte, te vor înăbuşi, iar toate florile se vor veşteji. Să luăm aminte că fiii lui Israel, când au ieșit din Egipt și mergeau spre pământul făgăduinței, au fost mușcați de șerpi, dar, Dumnezeu, milostivindu-Se de ei, i-a poruncit lui Moise să înalțe un șarpe de aramă într-un copac înalt, pentru ca oamenii care fuseseră mușcați să privească la acel șarpe, spre vindecarea lor, iar, atunci, ei, privind astfel, s-au vindecat (Numeri 21, 6-9). Bunule, creștine, noi călătorim spre pământul făgăduinței, spre Patria cerească, făgăduită nouă și, mergând prin pustia acestei lumi, suferim mult din cauza șarpelui veninos, din cauza diavolului. Dacă, din nepurtarea noastră de grijă acest șarpe crunt ne mușcă, imediat ce simțim în sufletul nostru veninul lui ucigător, să ne ridicăm ochii spre Hristos, Fiul lui Dumnezeu, spre Cel ce șade de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl, spre Cel ce odinioară a fost înălțat pe lemnul crucii, spre Cel răstignit și omorât pentru păcatele noastre. „Și după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să se înalțe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 14-15). Doamne, Iisuse, Puterea și Nădejdea mântuirii noastre, Cel ce șezi de-a dreapta Tatălui întru slava Lui, Miluiește-ne pe noi, pe care ne-ai și răscumpărat cu cinstit Sângele Tău! Aşa cum ne arată Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop: ,,Când ne simțim lepădați, să ne aducem aminte că Maica Domnului nu ne-a părăsit”, fiindcă, ea este modelul desăvârșit de curăție și iubire, duse până la jertfă, dovadă că puțini erau până sub crucea Răstignitului, și printre cei puțini, era Maica Domnului. Tot la fel, pe lângă orice răstignit al vieții acesteia, puțini mai rămân pentru el către Dumnezeu, și printre cei puțini, e Maica Domnului. Căci, spre a ajunge la refacerea noastră, trebuie să trecem prin multe răstigniri, și avem trebuință de o inimă de mamă pentru noi către Dumnezeu. Considerăm că Dumnezeu ne părăsește uneori, sfinții nu sunt ascultați, dar iubirea de mamă întoarce asprimea Dreptății lui Dumnezeu din nou în iubire.
,,Lasă-Mă să-i zdrobesc, căci cu urgie M-am mâniat asupra lor și vreau să-i prăpădesc”!
Să luăm aminte cu atenţie că Moise păstorul se ruga, strâmtorând pe Dumnezeu (Ieşirea) şi spunea: Încetează, Doamne, urgia Ta și potolește-Ți mânia și socotește cu blândețe greșeala poporului Tău. Adu-ți aminte de robii Tăi: Avraam, Isaac și Iacov…
,,Nu! a răspuns Dumnezeu. Lasă-Mă să-i zdrobesc, căci cu urgie M-am mâniat asupra lor și vreau să-i prăpădesc”! Dacă nu-i ierți, șterge-mă și pe mine din «Cartea Vieții»! Și a încetat urgia lui Dumnezeu, iar, pentru rugăciunea lui Moise i-a iertat pe ei. Dar, cine-i Moise și cine-i Maica Domnului? Când te-a lepădat Dumnezeu și nici sfinții nu se mai roagă pentru tine, a mai rămas cineva care nu te-a părăsit: e Maica Domnului, iar Maica Domnului e ascultată, pentru că: „Între robii lui Dumnezeu și Maica lui Dumnezeu e o deosebire fără margini”, ne spune Sfântul Ioan Damaschin. În zilele noastre şi în vremurile acestea, satana meşteşugeşte urzeala înşelăciunii şi fără ca noi să ne dăm seama, vicleanul meşteşugeşte curse. Dar, prin înflăcărarea pentru Hristos, puterea sufletului scapă de curse şi merge la Hristos. Alt lucru este acesta, poate mai nobil, iar, a te lupta cu vrăjmaşul tău este o străduinţă cu îmbrânceli şi încordări! Credem că în iubirea lui Hristos, nu există îmbrânceli şi aici, puterea sufletului se preschimbă fără osteneală! Nu trebuie să vă împotriviţi cu aceleaşi organe, fiţi nepăsători, pentru că această nepăsare faţă de vrăjmaşul este meşteşugul meşteşugurilor. Se lucrează numai prin harul dumnezeiesc şi înfruntarea răului prin harul lui Dumnezeu se face nesângeros şi fără osteneală, fără îmbrânceli şi încordări! Meşteşugirile diavolului sunt viclene, de aceea trebuie să înţesăm şi noi binecinstitoare meşteşugiri de apărare, fără vicleşug, ca să nimicim puterea curselor lui! Ne spune acest lucru şi Apostolul Pavel către efeseni: ,,Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri. Pentru aceasta, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare” (Efeseni 6, 12-13). Iar, când un mădular al trupului suferă, atunci toate celelalte mădulare suferă împreună cu el. Tot la fel și creștinii, când un creștin suferă, și ceilalți trebuie să sufere împreună cu el, să plângă cu jale, căci, mădularele trupești nu se disprețuiesc unele pe altele, nu se mândresc unele în fața altora. Tot la fel şi creștinii, nu trebuie să se disprețuiască unul pe altul, nu trebuie să se mândrească unul în fața celuilalt, fiindcă, mădularele trupești au toate aceeași valoare. Creștinii trebuie să gândească despre ei înșiși. căci, mădularele și simțurile cele trupești se avertizează unele pe altele în privința răului care va să vină: ochii prin vedere, urechile prin auz, picioarele prin fugă ș.a.m.d. Da, creştinii trebuie să se avertizeze unul pe altul: unul prin cuvânt, altul prin sfat, unul prin înfricoșare, altul prin rugăciune. De toată această alcătuire a trupului poartă de grijă capul, pentru că la fel, şi Capul-Hristos poartă grijă de Trupul Său duhovnicesc, şi a Lui fie slava în vecii vecilor! Amin!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
