Un tânăr de 26 de ani, din comuna Bălești, a fost reținut, vineri, fiind acuzat de amenințare, furt calificat, distrugere și hărțuire. Polițiștii au fost sesizați de fosta iubită a acestuia.
,,La data de 14 august 2026, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați direct de o femeie, în vârstă de 21 de ani, din comuna Telești, cu privire la faptul că, în noaptea de 13 spre 14 august, în jurul orei 23.30, în timp ce se afla într-o stație de călători de pe Bulevardul Constantin Brâncuși, din municipiul Târgu-Jiu, ar fi fost amenințată cu acte de violență și cu moartea de către fostul concubin. Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că, în urma unui conflict spontan, bărbatul, în vârstă de 26 de ani, din comuna Bălești, profitând de neatenția femeii, i-ar fi sustras telefonul mobil, pe care ulterior l-ar fi distrus, cauzând un prejudiciu de aproximativ 4.000 de lei”, a declarat Ioana Nanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. De asemenea, femeia a sesizat faptul că, în repetate rânduri, bărbatul ar fi urmărit-o atât la locul de muncă, cât și la imobilul în care aceasta locuiește cu chirie. ,,În urma evaluării situației de risc, polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului și au emis un ordin de protecție provizoriu. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, furt calificat, distrugere și hărțuire. În urma continuării cercetărilor și a probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului de 26 de ani”, a mai declarat Ioana Nanu. Cei doi foști concubini au fost verificați în bazele de date ale Poliției Române, nefiind identificate mențiuni privind antecedente sau alte situații relevante. Cercetările continuă, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.
L.F.





























