21.8 C
Târgu Jiu
vineri, 14 august 2026

Un nou serviciu social în Gorj. Centrul de la Mătăsari a primit licența de funcționare

2

Un nou serviciu social este disponibil în județul Gorj. Centrul de Criză pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Mătăsari a primit licența de funcționare și are o capacitate de 18 locuri.

Centrul este destinat adulților cu dizabilități care ajung temporar în situații de risc și au nevoie de găzduire, îngrijire și asistență de specialitate.
„Este un serviciu de care Gorjul avea nevoie. Un centru de criză înseamnă sprijin imediat și protecție pentru persoanele adulte cu dizabilități care ajung, temporar, în situații dificile sau de risc și care au nevoie urgentă de găzduire, îngrijire și asistență de specialitate. Practic, este locul în care o persoană vulnerabilă poate găsi siguranță atunci când nu mai poate rămâne în mediul în care trăiește și are nevoie de o intervenție rapidă”, a transmis Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.

Clădirea a fost reabilitată
Pentru funcționarea centrului în condiții corespunzătoare, Consiliul Județean Gorj a reabilitat și modernizat clădirea. Imobilul a fost pus la dispoziție gratuit de Primăria Mătăsari.
„Acest proiect a fost posibil și datorită unei foarte bune colaborări cu autoritățile locale. Primăria Comunei Mătăsari și domnul primar Gheorghe Gașpăr au cedat cu titlu gratuit clădirea în care funcționează centrul, contribuind astfel direct la realizarea acestui nou serviciu social”, a precizat președintele Consiliului Județean Gorj.
Cosmin Popescu a mai transmis că autoritățile județene vor continua, împreună cu DGASPC Gorj, să dezvolte servicii sociale adaptate nevoilor persoanelor vulnerabile.
„Dezvoltarea serviciilor sociale nu înseamnă doar clădiri renovate și investiții. Înseamnă, înainte de toate, oameni pe care trebuie să îi putem ajuta atunci când au cea mai mare nevoie de noi. Vom continua, împreună cu DGASPC Gorj, să dezvoltăm servicii sociale moderne, cât mai aproape de nevoile reale ale beneficiarilor și să construim, pas cu pas, un sistem în care fiecare persoană vulnerabilă să primească sprijinul, protecția și respectul de care are nevoie”, a mai transmis președintele Consiliului Județean Gorj.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.