25.5 C
Târgu Jiu
marți, 25 august 2026

Trei persoane reținute pentru furturi din magazine

2

Trei persoane au fost reținute, aseară, fiind acuzate că ar fi comis mai multe furturi din magazine din Rovinari.

„Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au continuat cercetările într-un dosar penal privind mai multe furturi comise din magazine din orașul Rovinari, iar, în urma probatoriului administrat, față de trei persoane a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și furt calificat în formă continuată. În fapt, la data de 23 august 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați cu privire la faptul că două persoane ar fi sustras mai multe produse de îngrijire personală dintr-un magazin din localitate. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, la data de 23 august 2026, un bărbat, în vârstă de 28 de ani, împreună cu sora sa, în vârstă de 17 ani, ar fi sustras din incinta unui magazin din orașul Rovinari 18 deodorante, în valoare de aproximativ 350 de lei. Produsele au fost recuperate și predate persoanei vătămate”, potrivit reprezentanților IPJ Gorj.

De asemenea, în urma extinderii cercetărilor, polițiștii au stabilit că, la datele de 12 și 22 august 2026, bărbatul, împreună cu concubina sa, o tânără de 19 ani, ar fi sustras de pe rafturile unui alt magazin din Rovinari produse de îngrijire personală, în valoare totală de 1.330 de lei.

„Astfel, în cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de cele trei persoane, de 17, 19 și 28 de ani, bănuite de săvârșirea infracțiunilor de furt și furt calificat în formă continuată. Față de cele trei persoane a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Totodată, cu privire la situația minorei, în vârstă de 17 ani, a fost informat D.G.A.S.P.C. Gorj. Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari, sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale”, au mai precizat reprezentanții IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.