15.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, 29 august 2026

Milioane de lei pentru beneficiarii de asistență socială din Gorj

10

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Gorj a virat, în luna august, fondurile necesare pentru plata beneficiilor și prestațiilor de asistență socială aferente lunii iulie 2026. În total, plățile efectuate în această perioadă depășesc 36 de milioane de lei și ajung la peste 88.000 de beneficiari din județ.

Cea mai mare sumă, de aproape 14,8 milioane de lei, a fost achitată pentru alocațiile de stat pentru copii, de care beneficiază 43.963 de copii. Pentru indemnizația de creștere a copilului au fost plătite peste 6,7 milioane de lei, către 1.975 de beneficiari.

De asemenea, AJPIS Gorj a efectuat plăți pentru stimulentul de inserție, indemnizații pentru adopție și plasament, drepturi pentru tinerii care au împlinit 18 ani, dar și pentru persoanele cu dizabilități.

Pentru drepturile persoanelor cu dizabilități au fost alocate peste 9,2 milioane de lei, pentru 13.980 de beneficiari. În cazul venitului minim de incluziune, suma achitată a fost de peste 2,2 milioane de lei, pentru 3.539 de persoane.

Pe lista plăților se mai află indemnizațiile și ajutoarele pentru persoanele aflate în situații speciale, indemnizațiile de hrană pentru bolnavii de TBC și persoanele infectate cu HIV/SIDA, precum și alocațiile și indemnizațiile pentru copiii aflați în plasament.

Totodată, 13.435 de beneficiari au primit tichete de energie, valoarea totală a acestora fiind de 671.750 de lei. Pentru suplimentul de energie au fost prevăzute plăți pentru mii de beneficiari, inclusiv pentru încălzirea cu lemne.

AJPIS Gorj a virat și 50.000 de lei către 50 de asociații și fundații, sub formă de subvenții.

Reprezentanții instituției precizează că, până la 31 august 2026, vor fi efectuate și plățile aferente suplimentului pentru energie, în valoare de aproximativ 166.360 de lei, pentru 8.318 beneficiari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.