Un bărbat de 65 de ani, din comuna Aninoasa, este cercetat de polițiști, după ce ar fi intrat în curtea vecinului său și l-ar fi amenințat. „La data de 27 august 2026, în jurul orei 10.00, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au fost sesizați prin plângere de către un bărbat de 45 de ani, din Aninoasa, cu privire la faptul că, în ziua anterioară, pe fondul unui conflict spontan, un alt bărbat, de 65 de ani, din aceeași localitate, ar fi pătruns fără drept în curtea imobilului său și l-ar fi amenințat cu acte de violență, provocându-i o stare de temere. Persoanei vătămate i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii nr. 26/2024, ocazie cu care nu a dorit parcurgerea formularului de evaluare a riscului, fiindu-i înmânată o cerere pentru a se adresa instanței”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și violare de domiciliu, suspectul fiind cercetat în libertate.
L.F.





























