Echipa gorjeană Vulturii Fărcășești a reușit o revenire spectaculoasă, obținând victoria pe teren propriu, cu scorul de 3-1, în fața celor de la Oltul Curtișoara, în cadrul etapei a II-a din Liga a III-a, Seria 6.
Oaspeții au început mai bine partida, echipa gazdă fiind nevoită să accepte un gol din minutul 6, marcat dintr-o lovitură de la 11 metri.
Deși au încercat să reacționeze, avantajul celor de la Curtișoara s-a menținut până la pauza celor două echipe, scor 0-1.
Repriza secundă a adus însă o schimbare de ritm din partea gazdelor, care au crescut presiunea în căutarea golului egalizator.
Insistența a fost răsplătită abia în minutul 78, când Trancă a restabilit egalitatea, 1-1.
Echipa gorjeană a continuat să creadă în victorie, iar golul care a adus avantajul a venit în minutul 87, în urma unui autogol al oaspeților, scor 2-1. În minutele de prelungire, Kusi a punctat pentru 3-1, consfințind astfel o revenire de senzație.
La finalul partidei, tehnicianul echipei, Daniel Bălașa, a analizat evoluția jucătorilor săi, evidențiind atât începutul mai slab de meci, cât și reacția pozitivă din repriza a doua:
„Am spus toată săptămâna să fim atenți, să fim concentrați, să începem bine meciul. Să nu mai începem din minutul 15 sau din minutul 20, cum am făcut cu cei de la Craiova. Exact așa s-a și întâmplat, am început meciul puțin mai slab, am și primit un gol din 11 metri, dar apoi cred că am fost echipa mai bună, care a controlat jocul.”
Antrenor: „Ne-am creat numeroase ocazii de gol“
Antrenorul s-a declarat mulțumit de rezultatul final, dar și de jocul prestat de echipa sa: „Mă bucură faptul că am reușit să câștigăm și să marcăm 3 goluri, puteam să marcăm mult mai multe. Mă bucură faptul că am reușit în continuare să avem o posesie bună și o progresie. Ne-am creat numeroase ocazii de gol, dar cel mai important este că am câștigat și asta mă bucur cel mai mult, că am luat cele 3 puncte”.
Tehnicianul a adus, însă, și o veste mai puțin bună, referitoare la o posibilă accidentare gravă suferită de unul dintre jucătorii echipei:
„Cu părere de rău, vreau să vă spun că se pare că avem o accidentare destul de grea și mă refer aici la Luis Scurtu, dar să vedem mai precis săptămâna asta despre ce este vorba. Dacă l-am pierdut pe Luis, eu cred că este o pierdere grea, dar trebuie să găsim soluții în continuare și să ne îndeplinim obiectivul.”
Daniel Bălașa a încheiat prin a le mulțumi jucătorilor pentru efortul depus și pentru caracterul demonstrat în timpul jocului: „Le mulțumesc băieților pentru efortul făcut, le mulțumesc pentru că au dat dovadă de caracter și că au întors rezultatul. Nu este ușor să revii, dar ei pot să facă asta mereu. Mereu au mai făcut-o și mi-aș dori să nu se mai întâmple să fim conduși, să conducem noi și să ne ținem rezultatul.”





























