21.7 C
Târgu Jiu
miercuri, 9 septembrie 2026

Peste 3 milioane de euro pentru o afacere pornită din rețete de familie. Fabrica GorjANNA, exemplu de investiție locală în Gorj

66

O afacere pornită în urmă cu aproape un deceniu de la rețete de familie a ajuns astăzi la o fabrică modernă de produse din carne, după o investiție de peste 3 milioane de euro. CUW IMPEX SRL, compania din Târgu Jiu care produce sub brandul GorjANNA, este prezentată de președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, drept un exemplu de dezvoltare economică construită local, cu sprijinul fondurilor europene.

CUW IMPEX SRL și-a început activitatea în anul 2017, iar ceea ce a pornit ca o afacere de familie s-a transformat, pas cu pas, într-o companie care investește în tehnologie și își dezvoltă capacitatea de producție. Astăzi, produsele realizate la Târgu Jiu sunt comercializate sub brandul GorjANNA, iar dezvoltarea fabricii a fost susținută prin fonduri europene, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă. Investiția depășește 3 milioane de euro și a urmărit modernizarea și dezvoltarea activității companiei.

„Continuăm prezentarea investițiilor care contribuie la dezvoltarea și diversificarea economiei Gorjului. Astăzi – CUW IMPEX SRL, Târgu Jiu. Este o afacere locală pornită în 2017, de la rețete de familie, care a crescut pas cu pas și a ajuns astăzi la o fabrică modernă de produse din carne, comercializate sub brandul GorjANNA. Proiectul, realizat cu sprijin financiar european prin Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă, reprezintă o investiție de peste 3 milioane de euro, destinată dezvoltării și modernizării activității CUW IMPEX SRL”, spune Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj

Tehnologie nouă și energie produsă la fabrică

Investiția nu a însemnat doar extinderea activității, ci și introducerea unor tehnologii moderne și a unor soluții menite să reducă în timp costurile de funcționare. Fabrica beneficiază inclusiv de panouri fotovoltaice și pompe de căldură, soluții care contribuie la eficiența energetică și la reducerea dependenței de sursele convenționale de energie.

„Investiția a însemnat tehnologii noi și creșterea capacității de producție, dar și soluții pentru eficiență energetică. Fabrica utilizează inclusiv panouri fotovoltaice și pompe de căldură, contribuind astfel la reducerea costurilor de funcționare și a dependenței de sursele convenționale de energie. Le-am fost alături pe parcursul acestui proces, împreună cu echipa Consiliului Județean Gorj și echipa ADR Sud-Vest Oltenia, oferind îndrumarea și sprijinul necesare pentru valorificarea oportunităților oferite prin fondurile europene. CUW IMPEX SRL este un exemplu despre ceea ce înseamnă dezvoltarea economică pornită de aici, din Gorj: o companie locală care crește, investește în tehnologie, își mărește capacitatea de producție și dezvoltă un brand construit în județul nostru”, a mai anunțat șeful CJ Gorj.

„Avem nevoie să fim alături de antreprenorii locali”

Președintele CJ Gorj subliniază că atragerea de noi investitori rămâne importantă pentru județ, însă la fel de important este sprijinul acordat firmelor locale care aleg să reinvestească și să-și dezvolte afacerile în Gorj. În acest context, investiția CUW IMPEX SRL este văzută ca un exemplu al modului în care fondurile europene pot susține dezvoltarea concretă a unor afaceri locale.

„Avem nevoie să atragem noi investitori în Gorj, dar, în aceeași măsură, trebuie să fim alături de antreprenorii locali care au construit în acest județ și aleg să reinvestească și să se dezvolte în continuare în Gorj. Voi continua să susțin astfel de inițiative și să prezint investițiile care demonstrează că fondurile europene pot deveni capacități noi de producție, tehnologii moderne și dezvoltare economică reală pentru Gorj. Felicit echipa CUW IMPEX SRL pentru această investiție, pentru dezvoltarea brandului GorjANNA și, mai ales, pentru consecvența cu care continuă să investească, să dezvolte afaceri și să creeze valoare aici, acasă, în Gorj! Diversificarea economică a Gorjului se construiește, investiție cu investiție”, a transmis Cosmin Popescu.

GALERIE FOTO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.