În Duminica a 18-a după Rusalii; Ap. 2 Corinteni 9, 16-11; Ev. Luca 5, 1-11(Pescuirea minunată); glas 8, voscr.6, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, textul din Sfânta Evanghelie ne vorbeşte despre minunea săvârşită de Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu Simon Petru şi cu alţi pescari care toată noaptea s-au ostenit şi nimic nu au prins în mreaja lor de pescari, mai ales că această întâmplare narativă ne demonstrează că fapta Mântuitorului a determinat o schimbare în viaţa unor pescari, făcându-i să-şi părăsească meseria lor obișnuită şi să devină slujitori ai lui Dumnezeu, ai oamenilor, atât ca Apostoli, cât şi ca propovăduitori ai Legii evanghelice. În esența ei, Pericopa Evanghelică citită în cadrul Sfintei Liturghii din această duminică de toamnă relatează că întâmplarea s-a petrecut pe malul lacului Ghenizaret, cunoscut și cu denumirea de Marea Galileei sau Marea Tiberiadei, iar, aici, Mântuitorul, după ce a predicat mulțimii adunate, i-a cerut pescarului Simon Petru să iasă cu barca pe mare și să arunce mrejele pentru a pescui. Deci, la îndemnul Domnului Iisus Hristos, Simon a răspuns ezitând și a mărturisit că deși s-au trudit întreaga noapte, totuși nu au reușit să prindă pește, dar, cu toate acestea, pescarii s-au conformat îndemnului Mântuitorului Hristos și au aruncat mrejele. Merită precizat faptul că în limba ebraică, numele «Simon» se tâlcuiește «a auzi, a asculta», așa că ascultând îndemnul Mântuitorul și aruncând mrejele, Simon și ceilalți pescari care îl însoțeau au prins mult pește, încât, așa cum ne spune Evanghelia, «li se rupeau mrejele» pescarilor și cele două corăbii erau gata să se scufunde! Apostolul Simon Petru s-a smerit, atunci când a văzut această minune săvârşită de Domnul Iisus şi, fără a se mândri, și-a recunoscut păcătoşenia şi slăbiciunea, căzând la genunchii Mântuitorului Hristos și rugându-L smerit: „Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos” (Luca 5, 8). Cu o blândețe și cu un calm deosebit, Iisus Hristos i-a cerut lui Simon Petru să nu se teamă, după care i-a spus că «va fi pescar de oameni»! De asemenea, Evanghelia amintește, că pe lângă Simon Petru și fratele său Andrei, mai erau și Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu, care făceau parte din comunitatea de pescari, iar, finalul pericopei este cât se poate de relevant, deoarece, pescarii au tras corăbiile la țărm și au lăsat toate, devenind Apostolii Domnului, ca o dovadă că prin tot conținutul acestei întâmplări minunate, Dumnezeu ne arată că fiecare credincios este chemat ca să fie «pescar de oameni», adică, să răspândească în mintea și în sufletul oamenilor vestea cea bună a Evangheliei!
,,Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni”!
Așadar, în Duminica a 18-a după Rusalii, Pericopa Evanghelică ne înfățișează simbolic și pilduitor chemarea pe care Dumnezeu o adresează oamenilor, iar, deși pare un oarecare episod din viața de zi cu zi a unor pescari, constatăm cât de importante și de pilduitoare au fost ascultarea și încrederea lui Simon Petru și a pescarilor chemați la apostolie, când credința în Dumnezeu poate transforma imposibilul în posibil, așa că textul Evangheliei se prezintă astfel: «În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Atunci El, urcându-Se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat şi, şezând în corabie, învăţa din ea mulţimile. Iar când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: Îndepărteaz-o la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi, făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, încât li se rupeau mrejele. De aceea, au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie să vină să-i ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se scufunde. Iar Simon-Petru, văzând aceasta, a căzut în genunchi, înaintea lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos! Căci spaimă îi cuprinsese, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuirea atâtor peşti. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi, trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El» (Luca 5, 1-11), astfel că, ascultarea lui Simon Petru devine pildă pentru fiecare dintre noi, creștinii! Desigur, nu toți suntem chemați să predicăm în sensul teologic al cuvântului, dar toți putem realiza această mărturisire prin viața noastră, prin faptele noastre bune! Putem fi «pescari de oameni» în măsura în care viața noastră devine o dovadă a prezenței și a lucrării minunate a lui Dumnezeu în lume, așa că Pericopa ne arată și faptul că, pentru a răspunde chemării lui Dumnezeu este necesară și o schimbare din partea noastră, iar, Dumnezeu ne arată că fiecare credincios este chemat ca să fie «pescar de oameni», adică, să răspândească în mintea și în sufletul oamenilor vestea cea bună a Evangheliei!
Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești
Tot în Duminica a 18-a după Rusalii, Biserica noastră îl sărbătorește și pe Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești, născut în Iviria, Georgia de astăzi, pe la anii 1650, din părinţi dreptcredincioşi, Ioan şi Maria, primind numele de botez Andrei. Crescut și educat în duhul tradiţiei ortodoxe, tânărul Andrei a primit de la Dumnezeu darul picturii şi al sculpturii bisericeşti, dar, năvălind turcii pe meleagurile sale natale, a fost luat rob şi a îndurat umilinţele vieţii printre cei păgâni și străini de neamul lui şi de credinţa creştină. A fost răscumpărat de Patriarhul Ierusalimului, Dositei Notara, care l-a și tuns în monahism și desăvârşindu-şi măiestria artistică şi cunoaşterea limbilor greacă, turcă şi arabă, Antim a fost trimis în Moldova, la Iași, ca stareț al Mănăstirii Cetățuia, pentru a organiza o tipografie grecească unde a cunoscut lucrarea cărturărească a Sfântului Mitropolit Dosoftei și a fost inițiat în meșteșugul tiparului de învățatul episcop Mitrofan al Hușilor. La anul 1690 a venit în Ţara Românească, unde a fost rânduit de către binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanu la tipărirea cărţilor bisericeşti. A fost stareț la Mănăstirea Snagov, lângă Bucureşti, iar în vara anului 1691, fostul episcop al Huşilor, Mitrofan, i-a lăsat în grijă Sfântului tipografia Mitropoliei Ţării Româneşti. Cu harul lui Dumnezeu cel Atotputernic, cu blândețe și necruțând nici o osteneală, și-a păstorit clerul, călugării și credincioșii, cărora le-a ridicat noi sfinte lăcașuri sau le-a înnoit pe cele stricate de vreme. Mărturie despre această lucrare stă ctitoria sa, Mănăstirea «Antim» din București, cu hramul Tuturor Sfinților pe care, cu darurile pe care i le-a hărăzit Dumnezeu, a zidit-o, a împodobind-o cu alese sculpturi și a înzestrat-o cu tipografie. O altă lucrare lăudabilă a iscusitului ierarh a fost înființarea de școli pentru copiii celor săraci în care învățământul era fără plată. Smerit și convins că numai datorită Milostivului Dumnezeu a ajuns «vas ales» al proniei dumnezeiești, Sfântul Părinte Ierarh Antim priveghea cu osârdie și fără de lene, ziua și noaptea și în tot ceasul, pentru folosul tuturor de obște, învățându-i și îndreptându-i pe toți cu frica lui Dumnezeu pe calea cea dreaptă. Podoabă a cărturarilor și dulce grăitor al înțelepciunii dumnezeiești în graiul românesc, Sfântul Ierarh Antim a îndrumat poporul spre credință prin cuvântul său de învățătură, lăsând Bisericii noastre marele tezaur literar și teologic cuprins în «Didahiil»e și predicile sale. La 16 martie 1705 a fost ales episcop de Râmnicu Vâlcea, dovedind şi aici frumoase calităţi de bun iconom şi om de carte, tipărind în mai puţin de trei ani 9 cărţi, cea mai importantă fiind «Tomul bucuriei», cu aproape 800 de pagini, cuprinzând cinci lucrări polemice îndreptate împotriva apusenilor, care încercau să dezbine Ortodoxia şi în Ţările Române, mai ales în Ardeal. Nesocotindu-i-se toate câte cu harul lui Dumnezeu le-a izbândit, Sf. Ier. Martir Antim, pe nedrept a fost îndepărtat de toată lucrarea și ordinea arhierească și dezbrăcat de harul divin și scos din catalogul arhieresc, fiind osândit cu exilul, a fost sub paza necredincioșilor ostași turci care l-au chinuit pâna la moarte, prin tăierea capului, pe care apoi l-au aruncat în apele Tungiei, un afluent al râului Marița, din sudul Dunării. Așa s-a înălțat la ceruri, ca un martir, Mitropolitul Antim al Țării Românești, a cărui pomenire rămâne înscrisă pentru totdeauna în cartea Bisericii și în memoria neamului românesc!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
P.S. Biserica de Parohie cu hramul «Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul», din Târgu-Cărbunești, după oficierea Sfintei Liturghii, își va cinsti ocrotitorul spiritual în Duminica a 18-a după Rusalii.
