17.1 C
Târgu Jiu
miercuri, 30 septembrie 2026

Accident mortal la Peco Ymy: Felix, un șofer de 37 de ani din Scoarța, a murit după ce a fost proiectat la 10 metri de autoturism

393

Tragedie în zorii zilei de miercuri, pe DN 67, în zona stației Peco Ymy. Felix Lăcătușu, în vârstă de 37 de ani, din satul Pișteștii din Deal, comuna Scoarța, și-a pierdut viața într-un accident rutier violent. Mașina pe care o conducea a ieșit de pe șosea, iar impactul l-a aruncat la aproximativ 10 metri de autoturism.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a avut loc în jurul orei 04:21. Felix Lăcătușu se deplasa cu autoturismul dinspre Scoarța către Târgu Jiu, iar în zona stației Peco Ymy ar fi pierdut controlul volanului, pe fondul neadaptării vitezei.

Mașina a părăsit partea carosabilă, a lovit mai multe indicatoare rutiere și, în cele din urmă, un parapet metalic. În urma impactului, șoferul a fost proiectat în afara autoturismului, la aproximativ 10 metri distanță.

Pentru Felix, impactul a fost fatal.

O veste care a căzut ca un trăsnet peste familie

Durerea este cu atât mai mare pentru familia lui Felix cu cât, în urmă cu puțin timp, și tatăl acestuia a decedat. Acum, mama și fratele lui Felix au primit o nouă veste cumplită, pierderea celui drag într-un accident petrecut în timp ce se afla la volan.

În Pișteștii din Deal, vestea morții lui Felix a lăsat comunitatea în stare de șoc. Oamenii care l-au cunoscut sunt acum alături de familie, într-un moment în care cuvintele par prea puține pentru o asemenea tragedie.

Poliția continuă cercetările

Polițiștii Biroului Rutier Târgu Jiu au efectuat cercetarea la fața locului și au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Anchetatorii urmează să stabilească exact împrejurările în care s-a produs accidentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.