Reprezentanții forului de conducere al CISA ICAR au predat delegației Salvamont România simbolul care marchează această responsabilitate și care consfințește, în mod simbolic, trecerea ștafetei către viitoarea țară gazdă.
Pentru delegația Salvamont România, prezentă la Innsbruck, în Austria, la Congresul Mondial CISA ICAR a fost unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate salvării montane, cu un final de excepție, încărcat de emoție, mândrie și bucurie, transmite Salvamont.
”Au fost zile în care profesioniști din întreaga lume, uniți de aceeași pasiune pentru munte și de aceeași misiune de a salva vieți, și-au împărtășit experiența, cunoștințele și cele mai noi soluții pentru creșterea siguranței intervențiilor montane. Zile în care am simțit, încă o dată, că dincolo de granițe, limbi și tradiții, salvatorii montani vorbesc aceeași limbă: limba solidarității, a profesionalismului și a respectului pentru viață.
Dar momentul care a încununat această participare și care va rămâne mult timp în sufletele noastre a fost cel al anunțului oficial că Salvamont România va organiza Congresul Mondial CISA IKAR din anul 2027!
Într-o atmosferă încărcată de emoție, reprezentanții forului de conducere al CISA IKAR au predat delegației Salvamont România simbolul care marchează această responsabilitate și care consfințește, în mod simbolic, trecerea ștafetei către viitoarea țară gazdă.
A fost mai mult decât un gest ceremonial. A fost un moment de recunoaștere, de încredere și de respect internațional. Un moment în care, în fața comunității mondiale a salvatorilor montani, România a primit onoarea și responsabilitatea de a duce mai departe tradiția acestui congres de referință.
Pentru noi, cei care purtăm cu mândrie însemnele Salvamont, emoția a fost cu atât mai puternică. În spatele acestui moment se află ani de muncă, sute de intervenții, eforturile generațiilor de salvatori montani, pasiunea colegilor noștri și dorința permanentă de a face lucrurile mai bine. Se află o echipă și o comunitate care au demonstrat că România poate fi un partener respectat și un reper în salvarea montană internațională.
În 2027, ștafeta ajunge în România, iar Sinaia va deveni capitala mondială a salvării montane!
Vom avea onoarea de a primi colegi, experți și specialiști din întreaga lume, de a le prezenta profesionalismul salvatorilor români, frumusețea munților noștri, ospitalitatea oamenilor și bogăția tradițiilor noastre. Va fi ocazia de a demonstra că România nu este doar o țară cu munți spectaculoși, ci și o țară în care există oameni dedicați, capabili să intervină în cele mai dificile condiții pentru a salva vieți.
Este o mare onoare, dar și o responsabilitate pe măsură. Știm că avem mult de muncă, însă suntem convinși că, împreună cu toți colegii noștri din Salvamont România și cu sprijinul partenerilor noștri, vom reuși să organizăm un congres la înălțimea așteptărilor comunității internaționale.
Plecam de la Innsbruck cu amintiri frumoase, cu prietenii consolidate, cu noi proiecte și cu o imensă bucurie în suflet. Iar simbolul primit la finalul congresului ne amintește că, de acum, începe o nouă etapă, în care responsabilitatea organizării acestui eveniment mondial ne aparține.
Suntem mândri că suntem români. Suntem mândri că suntem salvatori montani. Și suntem mândri că, împreună, vom aduce lumea salvării montane în România!
În 2027, așteptăm cu drag la Sinaia profesionistii in salvare din intreaga lume să descopere România, cu ai săi munți, oameni și tradiții!






























