9.8 C
Târgu Jiu
luni, 2 noiembrie 2026

Liderii celor cinci confederații sindicale se întâlnesc cu premierul

38

Premierul Luca Marinescu se întâlnește cu liderii celor cinci confederațiile sindicale, pe fondul nemulțumirilor din toate sectoarele de activitate.

Cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional au solicitat întâlniri de lucru cu premierul Luca Niculescu, cu preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, şi cu miniştrii social-democraţi, pentru identificarea unor soluţii la „principalele probleme economice şi sociale care afectează salariaţii şi populaţia României”, potrivit unui comunicat al Blocului Naţional Sindical.

Sindicatele cer ca salariul minim să ajungă la 5.000 de lei brut de la 1 ianuarie 2027, cu 675 de lei peste nivelul actual. De asemenea, confederațiile cer  și măsuri pentru protejarea nivelului de trai și a drepturilor angajaților. Pentru aceste revendicări, au cerut o întâlnire separată cu liderul PSD, Sorin Grindeanu, și cu miniștrii social-democrați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.