9.3 C
Târgu Jiu
luni, 2 noiembrie 2026

Sindicaliștii din sănătate cer începerea negocierilor pentru noua lege a salarizării

3

Federația „Solidaritatea Sanitară” i-a solicitat ministrului Muncii, Florin Manole, să declanșeze negocierile pentru noua Lege a Salarizării. Sindicaliștii au cerut și renegocierea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului Sănătate, cel anterior expirând la 12 septembrie 2026.

Reprezentanții federației susțin că noua lege trebuie să asigure creșteri reale ale veniturilor și să elimine inechitățile salariale.

„Pornind de la concluzia că proiectul de lege din august ar fi lăsat o parte dintre angajaţi cu venituri mai mici (5% în scenariul de risc maxim), o majoritate (92%) însă a pierdut, deocamdată, o creştere reală a venitului începând cu 1 ianuarie 2027, fără îndoială că ceea ce urmează trebuie construit ca o lege fără pierderi, cu creştere reală de  venit salarial, reguli clare de stabilire a componentelor venitului salarial şi finanţare demonstrată”, transmit sindicaliștii.

Federația solicită și transpunerea directivei europene privind transparența salarială și egalitatea de remunerare între femei și bărbați. Alte propuneri vizează protejarea drepturilor angajaților din serviciile de ambulanță, înființarea unui Comitet Sectorial Sănătate și analizarea impactului inteligenței artificiale asupra profesiilor medicale.

Federația a cerut organizarea unei întâlniri cu reprezentanții Ministerului Muncii pentru discutarea acestor propuneri și stabilirea unui calendar de negociere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.