1.5 C
Târgu Jiu
luni, 9 noiembrie 2026

Parcul solar care poate îngropa comuna Săcelu! 13 milioane de euro cerute în instanță de firma care nu a mai făcut investiția!

5

Comuna Săcelu este dată în judecată la Tribunalul Gorj de firma MD Solar Power SRL, care cere despăgubiri de 13.194.000 de euro, adică peste 66,6 milioane de lei, după ce proiectul unui parc fotovoltaic pe aproape 87 de hectare din terenurile comunei nu a mai putut fi realizat. Firma susține că primăria știa, încă dinainte de semnarea contractului, că pe terenuri exista o executare silită pornită în anul 2011 și că, mai târziu, nici certificatul de urbanism nu a putut fi obținut, pentru că planul urbanistic al comunei nu permitea construirea unui parc fotovoltaic pe o parte dintre suprafețe.
Primăria respinge acuzațiile și spune că eșecul investiției ține de riscul asumat de firmă, care nu și-ar fi obținut la timp autorizația de construire. La ultimul termen, din 30 septembrie, judecătorul a refuzat a doua cerere de amânare depusă de primar pentru lipsă de apărare și a respins ca inadmisibilă cererea a cinci consilieri locali care voiau să intervină în proces de partea comunei. Documentul instanței a fost făcut public de secretarul general al comunei, Laura Mihaela Ciobanu, aflată de câteva luni în conflict deschis cu primarul Gheorghe Dumitrelea, iar procesul privind banii urmează să continue pe 11 noiembrie.

Parcul fotovoltaic de la Săcelu, investiție ratată!

Potrivit încheierii Tribunalului Gorj, povestea începe cu licitația organizată de comună, în septembrie 2022, în urma căreia firma MD Solar Power SRL, cu sediul în Pitești, a obținut, printr-un contract semnat la notar în martie 2023, dreptul de a folosi 870.000 de metri pătrați din terenurile aflate în proprietatea privată a comunei, cu destinația precisă de parc fotovoltaic pentru producerea de energie din surse regenerabile. Firma spune că a plătit până acum aproximativ 142.000 de euro pentru folosința terenului, a depus o garanție de circa 35.600 de euro, a cheltuit 80.000 de euro pe studiul de racordare la rețea, alți 40.000 de euro pe avize, proiectanți și deplasări și a constituit o garanție financiară în favoarea Transelectrica, astfel încât cheltuielile ar ajunge, în total, la aproape 506.000 de euro.
Cea mai mare parte a sumei cerute nu reprezintă însă bani cheltuiți, ci profitul pe care firma spune că l-ar fi obținut, evaluat la peste 12,6 milioane de euro. Din cererea de chemare în judecată reiese că suma totală de 13.194.000 de euro este identică cu oferta pe care compania, Solek Fiolding SE, ar fi făcut-o firmei la 31 martie 2025, în negocierile pentru finanțarea construcției parcului.
Potrivit firmei din Pitești care ar fi trebuit să construiască parcul fotovoltaic la Săcelu, în iulie 2025, în timpul acestor negocieri, a aflat că în cartea funciară a terenurilor a fost notată o urmărire silită, pornită de un executor judecătoresc într-un dosar din 2011, pentru o datorie a comunei de peste 916.000 de lei față de mai mulți creditori persoane fizice, iar investitorul s-a retras tocmai din acest motiv.
Firma susține că primăria cunoștea această situație înainte de licitație și de semnarea contractului, pentru că, executarea silită fusese contestată în instanță chiar de către Primăria Săcelu, iar contestația i-a fost respinsă la Judecătoria Novaci, în iunie 2022, și, definitiv, de Tribunalul Gorj în ianuarie 2023, adică înainte ca actul cu investitorul să fie semnat. În opinia MD Solar Power SRL, faptul că situația nu a fost trecută în caietul de sarcini și nu a fost adusă la cunoștința participanților la licitație ar reprezenta rea-credință din partea autorității, care garantase prin contract folosința liniștită a terenului.
În martie 2026, firma a adus în dosar și un al doilea argument, precizând că, de fapt, cere desființarea contractului, restituirea banilor plătiți și despăgubiri. Reclamanta arată că a cerut Consiliului Județean Gorj certificatul de urbanism și autorizația de construire, iar instituția i-a răspuns, în august 2025, că certificatul nu poate fi emis, pentru că licitația s-a făcut pe baza unui plan urbanistic general neactualizat. Potrivit firmei, înainte de semnarea contractului, Consiliul Local Săcelu modificase planul urbanistic și inclusese în zona de locuințe o parte dintre suprafețele scoase la licitație, pe care acum construirea unui parc fotovoltaic este interzisă, astfel încât, susține societatea din Pitești, scopul contractului nu mai poate fi atins din vina comunei.
Primăria a depus întâmpinare, în luna ianuarie a acestui an și a cerut respingerea acțiunii, arătând că a concesionat terenurile legal, prin licitație publică, pe baza hotărârilor Consiliului Local din vara anului 2022, iar primarul doar a semnat contractul în forma aprobată de consilieri. UAT Săcelu susține că firma nu avea dreptul să transfere concesiunea unui alt investitor fără acordul proprietarului și fără o nouă licitație, că dificultățile de finanțare și retragerea investitorului țin de riscul asumat de firmă și că, dimpotrivă, Consiliul Local Săcelu a aprobat acte adiționale la contract tocmai pentru a ajuta investiția.
Tot în apărarea comunei se arată că firma nu a obținut autorizația de construire în termen de un an de la primirea terenului, așa cum prevedea primul act adițional semnat în aprilie 2023, motiv pentru care, spune primăria, neimplementarea proiectului se datorează exclusiv societății.

Amânări cerute de primar, consilierii respinși din proces…

La termenul din 30 septembrie 2026, la strigarea cauzei nu s-au prezentat nici firma, nici reprezentantul comunei, iar primarul Gheorghe Dumitrelea a trimis la dosar o cerere de amânare pentru lipsă de apărare. Avocata angajată de cinci consilieri locali a susținut cererea, explicând că Primăria Săcelu nu are angajat un consilier juridic, însă judecătorul a respins-o, arătând că la termenul anterior, din 10 iunie, procesul fusese deja amânat la cererea aceleiași părți și pentru același motiv, iar amânarea pentru lipsă de apărare are, potrivit legii, un caracter excepțional.

Cinci consilieri locali au cerut să intervină în proces

Consilierii locali Gheorghe Predescu, Dumitru Almăjanu, Ștefan Drăniceanu, Ion Liviu Iuțalîm și Ștefan-Florin Vâtcă ceruseră încă din noiembrie 2025 să fie primiți în proces pentru a sprijini apărarea comunei, fără a cere vreun ban pentru ei, pe motiv că, în calitate de aleși locali, au atribuții în administrarea bunurilor comunei.
Firma s-a opus, susținând că rezultatul procesului nu le poate afecta patrimoniul personal, iar instanța i-a dat dreptate. Judecătorul a reținut că argumentele consilierilor dovedesc un interes institutional, pentru soluționarea litigiului, dar nu și un interes personal al fiecăruia, pentru că averea comunei este separată de averea consilierilor, eventuala obligație de plată ar reveni comunei, iar atribuțiile privind administrarea bunurilor aparțin Consiliului Local Săcelu ca întreg, nu fiecărui consilier în parte. Faptul că un verdict ar putea afecta bugetul local nu a fost considerat suficient, iar soluția poate fi atacată doar odată cu hotărârea finală din proces, potrivit încheierii Tribunalului Gorj.
Procesul cu MD Solar Power SRL, în care urmează să se discute cererea de despăgubiri, continuă la Tribunalul Gorj pe 11 noiembrie 2026.

… și disputa cu secretara

Încheierea a fost publicată pe o rețea de socializare de secretarul general al comunei, Laura Mihaela Ciobanu, care le-a cerut localnicilor să citească documentul până la capăt. Ea precizează că instanța nu a obligat comuna să plătească vreo sumă și că cererea consilierilor a fost respinsă din motive de procedură, nu pentru că s-ar fi stabilit că aceștia au blocat investiția. Secretarul general amintește că primarul a afirmat, într-o emisiune difuzată în iulie de un post local de televiziune, că proiectul parcului fotovoltaic a fost blocat de un grup de consilieri, la instigarea sa, și întreabă de ce edilul a pus procesul pe seama nevotării unor modificări ale contractului, în condițiile în care firma invocă în instanță executarea silită începută în 2011.
Ea întreabă, de asemenea, dacă primăria a angajat un avocat într-un proces de asemenea valoare și le-a cerut Parchetului, Curții de Conturi și celorlalte instituții abilitate să verifice situația terenurilor la data contractului și modul în care este apărată comuna, precizând că nu acuză pe nimeni de vreo infracțiune.
Documentul instanței nu conține însă nicio referire la consilieri care ar fi blocat investiția sau la vreo implicare a secretarului general, după cum nu cuprinde nici o concluzie privind vinovăția primăriei, pretențiile firmei fiind, deocamdată, doar susțineri care urmează să fie verificate în cursul procesului.
Disputa dintre cei doi oficiali ai primăriei nu este nouă, astfel că trebuie amintit faptul că, în luna iulie a acestui an, Laura Mihaela Ciobanu a chemat Poliția după o discuție în contradictoriu cu primarul Dumitrelea, acuzând că acesta a lovit-o cu o ușă la brațul drept, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă. Secretarul general a cerut și un ordin de protecție, în timp ce Gheorghe Dumitrelea a negat orice agresiune și a susținut că este vorba de hărțuire și de mărturie mincinoasă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.