Căminul Cultural al Comunei Peștișani, județul Gorj, a găzduit joi, 5 noiembrie, vernisajul Expoziției Eveniment „Constantin Brâncuși”, în care au fost prezentate scrisori și fotografii originale ale artistului, sculpturi, cărți rare și alte obiecte din colecția scriitorului Sorin POPESCU, fiu al Gorjului.
Evenimentul a fost organizat de către Primăria și Consiliul Local Peștișani, Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” Peștișani și Fundația Cultural-Științifică „Casa Brâncuși” – Hobița cu prilejul Anului Internațional „Constantin Brâncuși”.
Scriitorul Sorin POPESCU i-a avut alături pe prof. univ. Moise Bojincă, cel care a fost și moderatorul evenimentului, primarul Cosmin Pigui și invitații speciali: Preacuviosul Stareț Ioachim Pârvulescu de la Mânăstirea Lainici, Ionuț-Viorel Bordeiași, managerul C.J.C.P.C.T. Gorj și poetul, scriitorul și jurnalistul Nicolae Dragoș.
Printre participanți, alături de elevii Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși”, însoțiți de profesori, printre care profesorul de istorie Gabriel Sarcină și directorii Alin Dobromirescu și Marinela Liliana Iliescu, profesorul pensionar Petre Cornoiu, fost director al liceului, a participat și o delegație a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, Filiala Gorj „Tudor Vladimirescu”, formată din: col. (rtr.) dr. ing. Walter Loga, prof. dr. Moise Bojincă, col. (rtr.) Gigi Bușe, col. (rtr.) Vasile Munteanu, lt. col. (rtr.) Ovidiu-Gabriel Ghindă, ec. Lavinia Ghindă, contabil Viorica Ionescu și ing. Vasile Ionescu. De asemenea, a fost prezentă și Isabela Coară, administratorul Asociației Discover Peștișani care promovează comuna Peștișani.
Moderatorul Moise Bojincă a prezentat invitații acestui eveniment și scopul acestuia. „Este o onoare pentru noi să avem aici pe scriitorul și colecționarul Sorin Popescu care a avut amabilitatea să ne prezinte aceste obiecte rare și valoroase care i-au aparținut lui Brâncuși și o parte din opera sa literară”.
Scurt mesaj al Primarului Cosmin Pigui
Primarul Cosmin Pigui a adresat un scurt mesaj de recunoștință: „Adresez sincere mulțumiri profesorului Sorin Popescu pentru generozitatea de a aduce în mijlocul comunității noastre aceste documente și fotografii de o valoare inestimabilă. Prin gestul său, ne oferă privilegiul de a fi mai aproape de Constantin Brâncuși și de istoria sa. Mulțumesc, de asemenea, tuturor invitaților, cadrelor didactice și elevilor care au fost alături de noi. Cultura, memoria și respectul față de valorile noastre se construiesc împreună, prin astfel de momente care ne onorează comunitatea.”
O mică prezentare a profesorului Sorin Popescu
Pentru a înțelege mai bine personalitatea celui care a realizat această Expoziție eveniment dedicată lui Brâncuși, moderatorul evenimentului i-a făcut o scurtă prezentare. „Sorin Popescu s-a născut la 23 aprilie 1941, în Ploiești, din părinți gorjeni. Pe linie paternă Vierșani și Târgu Cărbunești, iar maternă orașul Târgu Jiu, unde pe Dealul Târgului și-a petrecut copilăria până la vârsta de 16 ani. Tatăl, Aurelian Popescu a fost medic militar. După absolvirea Liceului Tudor Vladimirescu, ca șef de promoție, a urmat cursurile Facultății de Drept a Universității Bucureşti, pe care le-a absolvit tot ca șef de promoție. S-a stabilit în București unde a devenit profesor universitar de drept internațional și a deținut funcția de președinte de Secție, cu rang de secretar de stat, la Consiliul Legislativ al României, devenind și membru al Academiei de Științe Juridice. Are
numeroase distincții profesionale și ale Statului român. A scris numeroase cărți de specialitate, evident juridică, studii și articole la reviste. El este și un excelent memorialist, istoric literar și de artă, fiind și un colecționar de obiecte de artă, dar și un minunat narator al vremurilor demult apuse. Numai anul acesta a publicat trei cărți”. Referitor la expoziție, profesorul Bojincă a spus: „Este o ocazie specială de a descoperi mărturii autentice, documente și imagini de o valoare culturală și istorică inestimabilă, care ne apropie de omul și artistul Constantin Brâncuși. Prin asemenea inițiative, păstrăm vie memoria celui care a dus numele României în patrimoniul universal și le oferim tinerelor generații șansa de a cunoaște și prețui valorile care ne definesc identitatea”.
Sorin Popescu – destăinuiri
Sorin Popescu a vorbit auditorului timp de 50 de minute. Cu un timbru vocal puternic și sobru, format și perfecționat în timp în facultățile unde a predat studenților, cu fraze scurte și concise de te făcea să-l asculți cu admirație, fără să te plictisești, a povestit despre copilăria petrecută la Târgu Jiu, dar și despre viața și opera lui Constantin Brâncuși. A prezentat apoi și piesele din colecția sa expuse aici la Peștișani, pentru a fi văzute de localnici și mai ales de elevii liceului cei poartă numele marelui sculptor născut pe aceste meleaguri. Sunt două scrisori trimise de Constantin Brâncuși nepoatei sale, Jeana, însoțite de Certificatul de autenticitate, unde se poate vedea scrisul și semnătura artistului. O altă mărturie este cartea poștală trimisă din Corsica pictoriței Irène Lagut, scrisă și semnată de Brâncuși și de romancierul Raymond Radiguet. O invitație între prieteni, cu o aluzie la „Mirii de la Turnul Eiffel”, spectacolul pentru care Irène realizase decorurile. Printre exponate se află și o litografie după „Nud așezat în profil”, lucrare realizată de Brâncuși în pastel pe hârtie, în 1922. Tipărită de Galeria Jacques Dubourg din Paris în 1968, litografia poartă semnătura în facsimil a artistului. „Sunt onorat că mă aflu aici, unde s-a născut marele Brâncuși. Cred că sunteți mândri de faptul că sunteți elevii unui liceu care poartă numele acestui genial titan al secolului XX”, a început povestirea sa profesorul Sorin Popescu. A vorbit despre originile lui gorjenești, chiar dacă s-a născut la Ploiești, acolo unde avea serviciul tatăl său. Când tatăl său a trebuit să plece pe front, a trebuit să vină cu mama sa la Târgu Jiu, unde a rămas până la terminarea liceului. Despre Brâncuși a fost pasionat dintotdeauna, cu toate că a avut și alte pasiuni, pe care le-a făcut în limita posibilităților materiale, cum ar fi colecția de artă sau de obiecte vechi. A vorbit mult despre Brâncuși și în mod special detalii despre femeile din viața lui, dar și despre piesele din colecția expusă la Peștișani. La final a concluzionat: „Brâncuși este un nume respectat pe plan mondial și care va fi totdeauna o emblemă a acestui ținut al Gorjului”.
O amintire de neuitat pentru poetul gorjean Nicolae Dragoș
Poetul gorjean Nicolae Dragoș născut la data de 3 noiembrie 1938 în satul Cleșnești, comuna Glogova, a mulțumit primarului Cosmin Pigui pentru realizarea unui album liric cu poeziile sale și ilustrații realizate de artistul plastic gorjean Florin Preda Dochinoiu, dedicate lui Brâncuși, intitulat „Vis cu pasărea Brâncuși”. În final a povestit cum a ajuns la Paris în iarna anului 1967, la zece ani de la moartea lui Brâncuși, pe o vreme ploioasă, și a mers să-i viziteze mormântul. A rămas surprins de cât de modest era mormântul și de faptul că ploua și lângă mormânt ardea o lumânare neafectată de ploaie. Pentru această amintire de neuitat a scris poezia „O amintire” din care redau două strofe: „Ploua în Montparnasse în cimitir …/ Pe lespedea tăcută de mormânt/ Prin lacrimi drumul ploii – trist delir/ Ceru-l ducea să plângă pe pământ. Și totuși lumânarea …/ De veghe sângera arzând …/ Ploua ciudat, continua să ningă/ În niciun chip n-au izbutit s-o stingă.”
Bucuria lui Ionuț-Viorel Bordeiași de a vedea piese unicat ale lui Brâncuși
Ionuț-Viorel Bordeiași bucuros că a reușit să ajungă la această manifestare deosebită ne-a spus că este o ocazie unică de a vedea obiecte originale, cărți poștale, scrisori, fotografii dar și cărți de o importanță
covârșitoare pentru studiul vieții și operelor lui Brâncuși și pentru acest lucru i-a mulțumit scriitorului și colecționarului Sorin Popescu. „Mă bucur de asemenea că am reușit să îl cunosc personal pe omul Sorin Popescu, să aflu atâtea lucruri despre munca domniei sale de colecționar, pe lângă munca științifică și munca pe care a pus-o de-a lungul timpului pentru așezarea așa cum se cuvine a legislației românești”. Despre operele lui Brâncuși de la Târgu Jiu, Ionuț-Viorel Bordeiași a precizat: „Ansamblul Monumental Calea Eroilor de la Târgu Jiu este de o valoare inestimabilă și asta ne obligă pe noi să le prețuim și să avem grijă de ele.”
Evenimentul s-a încheiat cu o fotografie de grup și vizitarea expoziției.
Felicitări tuturor celor care au făcut posibilă această întâlnire la Peștișani! O mare bucurie să avem, aici, în Gorj, nu doar numele lui Brâncuși pe afișe, ci și urma mâinii sale pe hârtie. Un eveniment care ne reamintește că Peștișani nu este doar locul în care s-a născut Brâncuși, ci și locul în care spiritul său trebuie să rămână viu!
Gigi BUȘE































