Accident de circulaţie la Bîlteni

568

Un bărbat din comuna Bîlteni a ajuns sâmbătă după-amiaza la spital după ce autoturismul la volanul căruia se afla a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un cap de pod.

Sâmbătă după-amiaza, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari au fost sesizaţi printr-un apel 112 cu privire la faptul că pe DE 79, în comuna Bîlteni, s-a produs un accident rutier soldat cu victime. „Imediat, la locul sesizării s-a deplasat o echipă operativă care, din primele cercetări efectuate, a constatat că S.B, de 43 ani, din comuna Bîlteni, în timp ce conducea un autoturism pe DE 79, din cauza neatenţiei în conducere, a părăsit partea carosabilă, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto. Acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Daniel Tică. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.