Unul dintre cele mai importante dosare de corupție care vizează activitatea Registrului Auto Român continuă să se prelungească la Tribunalul Gorj, deși au trecut aproape doi ani de la debutul procesului. Primul termen de judecată a avut loc la 9 octombrie 2024, iar de atunci instanța a parcurs nu mai puțin de 28 de termene fără a pronunța o hotărâre pe fond.
Dosarul îi are ca inculpați pe trei ingineri și un mecanic din cadrul Registrului Auto Român Gorj, alături de un om de afaceri, acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, luare de mită în formă continuată, fals intelectual și dare de mită. Faptele cercetate de procurori ar fi fost comise în perioada martie-iulie 2018 și vizează presupuse omologări ilegale ale unor autoturisme aduse din Marea Britanie. După numeroase amânări și luni întregi petrecute în etapa administrării probatoriului, cauza a ajuns în faza deliberării. Cu toate acestea, verdictul întârzie să apară. La termenul din 6 mai 2026, completul a decis amânarea pronunțării și a stabilit termen pentru deliberare, redactare și pronunțare la data de 3 iunie 2026. Nici la acel termen instanța nu a anunțat soluția. În ședința din 3 iunie 2026, judecătorii au dispus o nouă amânare a pronunțării. „În baza art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, stabilește termen pentru deliberare, redactare și pronunțare la data de 01.07.2026. Supusă controlului judiciar odată cu fondul”, se arată în minuta instanței.
Astfel, cel de-al 28-lea termen din dosar este programat pentru data de 1 iulie 2026, când magistrații ar putea pronunța prima soluție în cauză.
Omologări ilegale și șpăgi
Potrivit rechizitoriului, procurorii susțin că, în perioada martie-iulie 2018, mai mulți angajați ai RAR Gorj ar fi omologat ilegal autoturisme provenite din Marea Britanie, în schimbul unor sume de bani. Anchetatorii arată că unul dintre inginerii trimiși în judecată, identificat în documentele cauzei cu inițialele P.L., ar fi primit 8.650 de lei și 50 de euro pentru a certifica în mod necorespunzător starea tehnică a unor autovehicule care prezentau defecțiuni vizibile. În același dosar, ceilalți doi ingineri sunt acuzați că ar fi procedat în mod similar, unul dintre ei primind 1.000 de lei, iar celălalt 550 de lei. Mecanicul inculpat este acuzat de nu mai puțin de 32 de acte materiale de luare de mită. Procurorii susțin că acesta ar fi intervenit asupra aparatelor utilizate pentru măsurarea emisiilor poluante, astfel încât valorile înregistrate să fie favorabile proprietarilor vehiculelor supuse verificărilor tehnice.
În același dosar este judecat și un om de afaceri, acuzat de dare de mită. Acesta ar fi oferit bani în două rânduri pentru a obține o inspecție favorabilă în cazul unui autoturism marca Kia Sportage. Evoluția procesului a fost marcată de numeroase întârzieri. La sfârșitul anului 2025, după 14 termene de judecată, cauza se afla încă în etapa administrării probatoriului. La termenul din 3 decembrie 2025, instanța a dispus o nouă amânare și a stabilit citarea a șapte martori menționați în rechizitoriu pentru termenul din 17 decembrie 2025. La acel moment, magistrații apreciau că audierea martorilor era esențială pentru continuarea procesului, în condițiile în care lipsa unor persoane citate și alte proceduri conexe generaseră întârzieri repetate.
De atunci și până în prezent, numărul termenelor de judecată s-a dublat, ajungând la 28, fără ca instanța să fi pronunțat încă o hotărâre. Dosarul a intrat între timp în etapa deliberării, însă două amânări succesive ale pronunțării au împins verdictul până la începutul lunii viitoare.
Izabella Molnar




























