Consumatorii din județul Gorj care au cumpărat produse din magazinele Penny sunt avertizați să își verifice urgent cumpărăturile. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat retragerea de pe piață a două sortimente de semințe marca WELLGOOD, după ce analizele au indicat depășirea nivelului maxim admis de acid cianhidric, substanță care poate reprezenta un risc pentru sănătate.
Măsura de retragere a fost inițiată de furnizorul ENCINGER SK s.r.o., iar produsele au fost deja scoase de la comercializare din rețeaua Penny. Sunt vizate următoarele produse: WELLGOOD Semințe de in 200 g, cod GTIN 4070308146454, cu date de expirare cuprinse între 20 noiembrie 2026 și 9 februarie 2027; WELLGOOD Mix semințe pentru salată 200 g, cod GTIN 4337256946483, cu date de expirare cuprinse între 29 august 2026 și 3 noiembrie 2026.
ANSVSA precizează că rechemarea se aplică exclusiv loturilor cu datele de expirare menționate, distribuite în magazinele Penny. Autoritățile îi îndeamnă pe toți consumatorii care au achiziționat aceste produse să nu le consume și să le returneze în orice magazin Penny, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal. Contravaloarea produselor va fi restituită integral.
Potrivit specialiștilor, semințele de in conțin în mod natural compuși care pot elibera acid cianhidric, însă legislația europeană stabilește limite maxime admise pentru această substanță. Atunci când aceste valori sunt depășite, produsele sunt retrase de pe piață ca măsură de protecție a consumatorilor.
În județul Gorj, magazine Penny funcționează în Târgu Jiu (două unități), Novaci, Motru, Rovinari, Tismana și Târgu Cărbunești, astfel că și clienții din aceste localități sunt sfătuiți să verifice dacă au cumpărat produsele vizate de rechemare și, dacă este cazul, să le returneze cât mai curând.
Izabella Molnar





























