Doi gorjeni au probleme în cazierul judiciar de acum încolo după ce au fost găsiți vinovați și au fost condamnați într-un dosar de evaziune fiscală în care și firma folosită în afaceri a avut calitatea de inculpat și s-a ales și ea cu o condamnare penală.
Afacerea celor doi se baza pe montarea de termopane, fiind dezvoltată mai ales în perioada pandemiei. Anchetatorii au scos la iveală că aceștia „în mod repetat, în perioada august 2019- iulie 2023, au omis să evidenţieze, în actele contabile ori în alte documente legale ale societății, veniturile realizate în cuantum de 2.256.846 lei, din activitatea de fabricare și comercializare a articolelor de tâmplărie PVC, cauzând un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în sumă de 227.136 lei (46.100 euro) din care taxa pe valoarea adăugată de plată în sumă de 209.501 lei (42.511 euro) și impozit pe veniturile microîntreprinderilor în sumă de 17.635 lei (3.589 euro)”. Pe parcursul procesului inculpații au recunoscut faptele și au achitat și o parte din prejudiciu, ceea ce le-a ușurat situația. Tribunalul Gorj a dispus pedepse de 1 an și 4 luni pentru fiecare, executarea fiind înlocuită cu un termen de supraveghere de 2 ani, timp în care trebuie să presteze și muncă în folosul comunității din Târgu Jiu. Firma celor doi trimisă și ea în judecată a fost condamnată la plata unei amenzi de 14.000 de lei și „a publicării hotărârii de condamnare, prin intermediul unui cotidian naţional la alegerea inculpatei, în număr de trei apariții, cu o frecvență de cel mult o apariție pe săptămână, publicarea constând în extrasul din hotărârea de condamnare privitor la inculpata SC (…) SRL conținând descrierea, de la secțiunea în drept, a faptei pentru care s-a dispus condamnarea acesteia, astfel cum a fost reținută în considerentele hotărârii de condamnare, a încadrării juridice și a pedepsei aplicate. (…)Pune în vedere inculpatei persoană juridică că este obligată să achite integral amenda în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii şi să comunice judecătorului delegat cu executarea dovada plăţii, în termen de 15 zile de la efectuarea acesteia. Atrage atenţia persoanei juridice inculpate că, în caz de neexecutare cu rea-credinţă a pedepsei complementare prev. de art. 136 alin. 3 lit. f Cp, instanţa va dispune suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice până la punerea în executare a pedepsei complementare, dar nu mai mult de 3 luni, iar după împlinirea acestui termen va dispune dizolvarea persoanei juridice”, se arată în decizia instanței. În privința prejudiciului, magistrații Tribunalului Gorj au admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, obligând inculpații la plata prejudiciului, în condițiile în care unul dintre ei a achitat deja 37.000 de lei, iar celălalt 10.000 de lei. Instanța a menținut măsura sechestrului asigurator pe proprietățile inculpaților, verdictul de acum nefiind unul definitiv.
Gelu Ionescu































