Depresia, anxietatea, atacurile de panică sau ADHD-ul sunt astăzi mult mai prezente în discuțiile publice decât în urmă cu câțiva ani. Cu toate acestea, pentru mulți oameni, momentul în care trebuie să ceară ajutor rămâne unul dificil. Teama de judecata celor din jur îi face să-și ascundă tratamentul, să nu spună familiei că merg la psiholog sau psihiatru și, uneori, să ajungă la medic după luni sau chiar ani de suferință.
Maria Mădălina Popa-Donoiu, medic psihiatru la Centrul de Sănătate Mintală din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, spune că stigmatul legat de problemele de sănătate mintală este încă prezent, chiar dacă despre aceste afecțiuni se vorbește tot mai mult.
„În ultimii ani, psihiatria a devenit mai prezentă, mai vocală și, cred eu, tot mai necesară. Depresie, anxietate, atacuri de panică, insomnie, ADHD – sunt cuvinte pe care le auzim acum aproape zilnic. Au intrat în limbajul comun, se vorbește despre ele la televizor, pe internet, între prieteni, la serviciu. Oamenii încep să recunoască mai ușor anumite simptome și să înțeleagă că sănătatea mintală chiar face parte din sănătatea generală. Și totuși, când vine vorba despre propria suferință, parcă lucrurile se schimbă”, spune medicul.
Mii de oameni ajung la cabinet
Numărul prezentărilor la cabinetul de psihiatrie din cadrul Ambulatoriului Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu arată că există o nevoie importantă de servicii medicale de specialitate. Anul trecut au fost înregistrate peste 5.800 de prezentări, iar în primele opt luni ale acestui an au fost aproape 3.700. Chiar și așa, medicul spune că există încă persoane care aleg să sufere în tăcere, de teamă să nu fie judecate. Prejudecățile formate în timp continuă să fie una dintre barierele care îi împiedică pe oameni să ceară ajutor.
„Există încă oameni care iau tratament psihiatric fără să știe nimeni. Care ascund cutia de medicamente. Care nu spun familiei că au fost la psihiatru. Care ajung la consultație după luni sau ani în care au încercat să ducă singuri lucrurile, pentru că le-a fost teamă de ce va spune lumea.Asta mi se pare greu de împăcat cu felul în care privim restul medicinei. Mergem la cardiolog când avem o problemă cu inima, la gastroenterolog când avem simptome digestive, la neurolog când apare ceva care ne îngrijorează. Luăm tratament pentru tensiune, diabet, colesterol, tiroidă și nu simțim nevoia să ascundem asta.
Dar dacă trebuie să mergem la psihiatru, apare imediat o altă întrebare: «Dar dacă află cineva?» Și, undeva în spatele ei, încă există ideea aceea veche: «Eu nu sunt nebun»”. Cred că acesta este unul dintre lucrurile de care psihiatria încă nu a reușit să scape. Stigmatul construit în zeci de ani nu dispare doar pentru că acum vorbim mai mult despre anxietate pe internet. Și nici nu va dispărea prea curând dacă nu renunțăm la prejudecăți”, arată medicul psihiatru Maria Mădălina Popa-Donoiu.
Ajutorul trebuie cerut la timp
În plus, o tulburare psihică nu trebuie privită ca un defect de caracter și nici ca un motiv de rușine. Oamenii nu ar trebui să aștepte ca problemele să se agraveze înainte de a cere ajutor.
„O tulburare depresivă nu este un defect de caracter. Un atac de panică nu este dramatism și dorință de a fi în centrul atenției. Tulburarea obsesiv-compulsivă nu înseamnă că cineva este «mai ciudat», iar faptul că ai nevoie de tratament psihiatric nu spune nimic rușinos despre cine ești. Și nici nu cred că trebuie să ajungem în punctul în care lucrurile devin foarte grave ca să ne punem problema că trebuie să cerem ajutor. Da, merg la psihiatru. Da, urmez un tratament. Da, am nevoie de ajutor. Pot fi afirmații firești în anumite momente ale vieții noastre. La fel de firesc cum am spune că avem diabet, hipertensiune sau orice altă problemă de sănătate. Sănătatea mintală nu ar trebui să fie partea din sănătatea noastră despre care încă vorbim pe ascuns”, conchide medicul Maria Mădălina Popa-Donoiu.
