Cei doi tineri de 16 și 20 de ani, din Târgu-Jiu, reținuți în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma unei altercații care a avut loc pe strada Minerilor, din municipiu, au fost eliberați. În urma audierilor, magistrații au decis, ieri, să fie cercetați în libertate.
În total, trei tineri au fost implicați în scandal, în imaginile surprinse de un martor observând-se cum se amenințau cu macete. Aceștia ar fi declarat că totul a fost doar o ,,joacă”. Ancheta este coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Altercația a avut loc sâmbătă, pe strada Minerilor, din Târgu-Jiu. La fața locului, polițiștii au găsit unul dintre tinerii implicați. ,,Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Minerilor, din municipiul Târgu-Jiu ar fi avut loc o altercație între trei bărbați.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au identificat unul dintre bărbații implicați și l-au condus la sediul Poliției, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc conflictul și luării măsurilor legale. Din primele verificări nu a rezultat faptul că vreo persoană ar fi fost rănită în urma conflictului. Ulterior, polițiștii au identificat și celelalte două persoane implicate în incident. Este vorba despre doi tineri, ambii din municipiul Târgu-Jiu, în vârstă de 16, respectiv 20 de ani, care au fost conduși la sediul poliției pentru continuarea verificărilor și stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs conflictul”, a mai declarat Miruna Prejbeanu. Cei doi tineri au fost reținuți pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
L.F.





























