Municipiul Târgu Jiu se află pe lista orașelor vizate de un amplu proiect național care urmărește introducerea trenurilor cu mers cadențat în jurul marilor centre urbane din România. Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a anunțat semnarea Contractului nr. RUIC 62/10.07.2026 cu asocierea TTL PLANNING SRL (România) – SYSTRA SA (Franța), pentru realizarea studiilor și documentațiilor necesare dezvoltării unui nou model de transport feroviar de călători.
Contractul face parte din proiectul „Îmbunătățirea mersului de tren prin introducerea trenurilor de mers cadențat în jurul orașelor mari din România”, cod SMIS 311109, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Transport (PT) 2021–2027.
Scopul proiectului este elaborarea documentațiilor tehnico-economice care să permită adaptarea serviciilor feroviare la nevoile reale de mobilitate ale populației. Prin acest demers se urmărește fundamentarea introducerii trenurilor care să circule la intervale regulate în jurul marilor orașe și între acestea, prin conectarea transportului de navetă și a deplasărilor pe distanțe scurte cu rețelele de transport feroviar de medie și lungă distanță.
Târgu Jiu, alături de alte 40 de orașe din România, va fi analizat în cadrul proiectului pentru stabilirea unui model eficient de transport feroviar. Lista localităților vizate include București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța, Craiova, Brașov, Galați, Ploiești, Oradea, Brăila, Arad, Pitești, Sibiu, Bacău, Suceava, Târgu Mureș, Baia Mare, Buzău, Botoșani, Satu Mare, Râmnicu Vâlcea, Drobeta-Turnu Severin, Piatra Neamț, Bistrița, Târgu Jiu, Târgoviște, Deva, Focșani, Tulcea, Alba Iulia, Slatina, Vaslui, Reșița, Călărași, Giurgiu, Zalău, Sfântu Gheorghe, Slobozia, Alexandria și Miercurea Ciuc.
Ce va face prestatorul în cadrul proiectului
Asocierea desemnată trebuie să îndeplinească șase sarcini principale: colectarea de date noi din teren prin realizarea unor chestionare de trafic; actualizarea Modelului Național de Transport (MNT) cu date socio-economice și de transport aferente anului de bază 2023; detalierea Modelului Național de Transport pentru polii de creștere, polii de dezvoltare urbană și principalele legături feroviare dintre aceștia și orașele reședință de județ; stabilirea parametrilor specifici, verificarea capacității infrastructurii feroviare și simularea costurilor și veniturilor pentru serviciile de transport; stabilirea obligației de serviciu public (OSP) și a mersului cadențat pentru fiecare pol de creștere, pol de dezvoltare urbană, oraș mare și reședință de județ aflată în proximitate; furnizarea unei licențe software pentru planificarea și modelarea transporturilor, precum și instruirea personalului ARF pentru utilizarea acesteia. Proiectul va contribui și la definirea obligației de serviciu public aferente transportului feroviar public de călători pentru perioada decembrie 2027 – decembrie 2042. Autoritățile estimează că implementarea măsurilor va crește atractivitatea, eficiența și predictibilitatea transportului feroviar pentru populație. Valoarea totală a contractului este de 10.485.000 de lei fără TVA, iar perioada de implementare a proiectului este de 24 de luni. Inițiativa face parte din apelul PT/68/PT_P5/OP3/RSO3.2/PT_A1 – „Creșterea atractivității transportului feroviar de călători”, aferent Priorității 5 a Programului Transport 2021–2027. Prin acest proiect, România urmărește atingerea obiectivului european „O Europă mai conectată”, prin dezvoltarea unei mobilități moderne, sustenabile și accesibile.
Izabella Molnar





























