20.2 C
Târgu Jiu
luni, 25 mai 2026

Trei parohii din Gorj caută slujitori ai altarului

3

Mitropolia Olteniei a demarat procedura de concurs pentru ocuparea mai multor posturi de preot vacante, la biserici din cadrul Prototeriilor Craiova Nord, Craiova Sud, Băilești, Târgu Jiu Nord și Târgu Cărbunești.

Decizia vine în contextul în care mai multe parohii din regiunea Olteniei funcționează în continuare fără un slujitor permanent, iar autoritățile bisericești încearcă să răspundă acestei nevoi urgente din comunitățile locale. Potrivit unui anunț actualizat, publicat în urmă cu câteva zile, cu binecuvântarea Arhiepiscopului Craiovei și Mitropolitului Olteniei, a fost dispusă fie scoaterea la concurs, fie prelungirea perioadei de depunere a dosarelor pentru aceleași posturi clericale anunțate anterior.
În județul Gorj sunt vizate trei parohii. Este vorba despre Parohia Bâlta, din cadrul Protoieriei Târgu Jiu Nord, unde sunt înregistrate aproximativ 300 de familii (categoria a II-a), dar și despre două posturi din Protoieria Târgu Cărbunești: Parohia Mogoșani, cu circa 180 de familii (categoria a III-a), și Parohia Roșia de Amaradia, cu aproximativ 350 de familii (categoria a II-a).
Reprezentanții Mitropoliei Olteniei subliniază că procedura are ca scop ocuparea funcțiilor clericale vacante și asigurarea continuității activităților religioase în aceste comunități, unde credincioșii așteaptă numirea unor preoți titulari. Candidații care îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația bisericească pot depune dosarele la Sectorul Administrativ al Arhiepiscopiei Craiovei, instituția care gestionează procesul de selecție.
Conform Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, ocuparea posturilor se face prin concurs.
Pentru parohiile rurale, pot candida absolvenți de teologie (licență sau master) care au promovat examenul de capacitate preoțească, în timp ce pentru eventuale posturi din mediul urban sunt necesare condiții suplimentare, inclusiv vechime de minimum cinci ani în cler.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.