22.8 C
Târgu Jiu
vineri, 26 iunie 2026

Un deceniu de RomânIA Autentică la Hobița!

4

Mare sărbătoare, mare festival, făcut cu bun gust și cu autenticitate românească zilele acestea la Hobița. În satul marelui Constantin Brâncuși, la doi pași de casa în care s-a născut marele artist, sunt celebrați cu tot ce poate oferi comunitatea mai bun cei 150 de ani scurși de la nașterea sa.

Sculptorul care ne-a făcut faimoși în întreaga lume este celebrat zilele acestea cu un festival unic nu doar în Gorj, ci și în Oltenia, organizatorii reușind să pună la punct un program extrem de variat și complex, realizat cu mult bun gust și în spiritul păstrării tradițiilor românești. Startul la RomânIA Autentică s-a dat de Sânziene, când sute de oameni au venit în poiana din apropierea casei lui Brâncuși pentru a participa la festival, câteva mii fiind așteptați pe parcursul acestor zile. „Biletul” de intrare la festival a fost tradiționala ie românească, pe care oamenii au purtat-o cu mândrie mai ales în aceste zile.
„Am venit la Hobița ca să vedem minunea asta de festival despre care am tot auzit atâtea lucruri bune. Chiar ne place, e ceva autentic, ceva care merită văzut. E total diferit față de ce e prin alte localități, iar treaba asta cu ia cred că e unicat”, a spus o turistă. Pentru o localnică festivalul e și mai frumos pentru că ea s-a mutat aici de la oraș, iar după ce a devenit de-a locului s-a trezit și cu festivalul la doi pași de ea. „Am decis să ne mutăm de la oraș la țară cu doi ani înainte să se organizeze festivalul aici. Nu știa nimeni nimic de treaba asta, iar apoi ne-am trezit că se face festivalul chiar lângă noi. Suntem la pensie, avem spectacolele la noi acasă, totul e frumos, ce ne-am fi putut dori mai mult? Sunt acasă la Brâncuși, e aer curat, e frumos, e liniște, oamenii sunt frumoși, asta ne-a bucurat cel mai mult, că am găsit oameni cu suflet curat, așa că ne bucurăm din plin de festival”, a spus și o localnică.
Cei veniți la festival și-au scos din lada de zestre haine vechi de zeci de ani, cu care s-au putut mândri. „Ia pe care o port acum nu e chiar veche, o am de câțiva ani, dar veste de peste ea are 52 de ani. Am primit-o cadou la nuntă, când am fost mireasă, și o port numai la zile din astea deosebite. E atât de frumoasă și mă mândresc cu ea pentru că arată la fel de bine ca în prima zi”, a spus o localnică. În costume populare au fost îmbrăcați și copiii, părinții fiind bucuroși că le-au putut găsi haine cu care și ei să sărbătorească o astfel de zi. „Din Peștișani suntem, am participat la fiecare ediție a festivalului, am venit îmbrăcați în costume populare, iar acum, dacă avem și băiețelul, am zis să îl îmbrăcăm și pe el. Are doar un anișor, dar l-am pregătit și pe el așa cum trebuie. Mergem să îi facem o fotografie acolo unde e locul amenajat pentru asta și îi păstrăm apoi o amintire pe care să o aibă când va fi mare”, a spus un tătic. Cei care nu au avut ia proprie de acasă au putut să își cumpere una de la cei peste 100 de meșteri populari prezenți la festival. O parte dintre ei sunt Tezaure Umane Vii, declarate de Ministerul Culturii, în Gorj singurul meșter cu un astfel de titlu fiind Gheorghe Ciuncanu, de la Tismana. Dar județul este reprezentat la festival și de alți meșteri, printre ei fiind și Liliana Arapu, de la Arcani, care a cusut un covor special pentru festivalul de la Hobița.
„Aici am cusut Coloana Infinitului. Veți vedea că sunt toate cele 15 module, dacă tot suntem acasă la Brâncuși. Avem și alte lucruri făcute, totul e manual, iar oamenii sper să aprecieze eforturile făcute de noi în acest sens”, a spus aceasta. Pe scena festivalului, în prima seară, a avut loc și o paradă a iilor românești organizată de Cristina Chiriac, de la „Flori de Ie”, cea care a inițiat RomânIA Autentică acum un deceniu. În postura de fotomodele au fost tinere din Gorj și Mehedinți care nu au mai urcat până acum pe scenă. Iile prezentate de acestea au fost prezentate deja în mai multe capitale europene, ultima paradă a lor având loc chiar luna aceasta la Nicosia, în Cipru. Cristina Chiriac și-a dorit să aducă iile respective și la Hobița pentru a marca astfel și cei 10 ani de existență a festivalului. Ea a înregistrat marca RomânIA Autentică, dar doar pentru a se asigura că la festival participă doar meșteri populari autentici, care să le ofere românilor creații tradiționale originale. „ Dacă vă uitați la meșteșugarii pe care îi avem de zece ani de zile o să vedeți că nu e urmă de chici , nicio urmă de ie chinezească pentru că acesta este standardul, să aducem oameni tezaur, valoroși, care păstrează autenticitatea costumelor românești”, a spus inițiatoarea festivalului, căreia tot nu-I vine să creadă că au trecut 10 ani de când a luat naștere prima ediție de RomânIA Autentică. „Dacă mă gândesc mi se pare că a fost ieri, aproape că îmi dau un pic lacrimile, nu știu de unde mi-a dat Dumnezeu atâta inspirație să aleg Hobița, să aleg platoul acesta, să găsesc oamenii aceștia minunați”, spune Cristina Chiriac, ea neuitând să amintească ajutorul primit în acest timp de la primarul Cosmin Pigui sau de la președintele Consiliului Județean, Cosmin Popescu, prezenți și ei la festival la fiecare ediție. Iar edilul din Peștișani a explicat și de ce s-a implicat pentru a organiza festivalul acasă la Brâncuși. „Anul acesta este Anul Constantin Brâncuși. Sunt 150 de ani de la nașterea marelui sculptor și suntem chiar acasă la Brâncuși, chiar în satul Hobița, suntem pe poiana pe care se juca, pe unde păștea animalele. Dar anul acesta sunt și 10 ani de existență a festivalului RomânIA Autentică, un festival care de la an la an crește, care a fost creat tocmai pentru a scoate satul Hobița din izolare, de a-l scoate în prim plan. Când vin sute de meșteri populari din toate colțurile țării, de la Constanța la Maramureș sau Banat, ca să nu mai spun de Gorj, când la fiecare ediție îți trec pragul zeci de mii de oameni care se bucură de ceea ce găsesc aici, eu nu pot să spun decât că ne-am atins scopul”, menționează edilul. Cosmin Pigui îl așteaptă la festival chiar și pe ministrul culturii, ministerul fiind implicat anul acesta pentru prima dată în finanțarea festivalului. Până duminică la Hobița au loc o serie de activități menite să atragă cât mai mulți oameni, toate fiind de o calitate superioară. Fiecare seară se încheie cu spectacole de muzică populară interpretată de artiști extrem de valoroși, veniți la Hobița pentru a-și aduce și ei contribuția la aniversarea a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.