Au votat degeaba! Peste 1.600 de voturi nule în Gorj

305

Peste 1.600 de gorjeni și-au anulat votul la primul tur al alegerilor prezidențiale desfășurate pe 4 mai. Potrivit datelor oficiale, în județul Gorj au fost înregistrate 1.611 voturi nule, cele mai multe fiind raportate în municipiul Târgu Jiu (445), urmat de Motru (76) și Rovinari (60).
Un vot poate fi declarat nul atât dacă alegătorul îl anulează intenționat, cât și din cauza unor erori, cum ar fi lipsa ștampilei de control.
În ciuda acestor voturi anulate, prezența la urne în Gorj a fost de 51,09%, iar George Simion, candidatul AUR, a câștigat detașat în toate localitățile, cu 49,54% din voturi. Pe locul al doilea s-a situat fostul deputat de Gorj, Victor Ponta, candidat independent, cu 21,35% din sufragii, urmat de Crin Antonescu (15,83%) și Nicușor Dan (9,90%). Cel mai slab rezultat l-a avut Silviu Predoiu, candidatul Partidului Liga Acțiunii Naționale, cu doar 215 voturi.
Deși AUR are doar trei primari în Gorj (la Căpreni, Stoina și Stejari), George Simion a reușit să obțină peste 50% din voturi în 41 de localități. Este vorba de Bălești, Drăguțești, Motru, Țicleni, Albeni, Aninoasa, Bărbătești, Bâlteni, Bolboși, Borăscu, Brănești, Bustuchin, Căpreni, Cătunele, Ciuperceni, Crasna, Crușeț, Dănești, Drăgotești, Fărcășești, Glogova, Ionești, Jupânești, Logrești, Mătăsari, Negomir, Padeș, Plopșoru, Prigoria, Roșia de Amaradia, Samarinești, Săcelu, Rovinari, Turceni, Slivilești, Stănești, Stejari, Stoina, Țânțăreni, Urdari și Văgiulești. Cea mai mare susținere a primit-o în orașul Rovinari, fief liberal, unde a fost votat de 68,01% dintre alegători.
Rezultatele arată o schimbare clară în opțiunile alegătorilor din Gorj, iar scorul obținut de George Simion confirmă creșterea AUR, inclusiv în zone unde PSD și PNL dominau de obicei.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.