Bărbat dat dispărut, identificat la o stână din Iezureni

63

Un bărbat dat dispărut încă din perioada 17-18 noiembrie, cu domiciliul în Lugoj, însă plecat din Dolj, a fost găsit în județul nostru.

La data de 28 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați de un bărbat de 58 de ani, din municipiul Lugoj, județul Timiș, care declara că se află la o stână, în localitatea Iezureni, cu privire la faptul că are calitatea de persoană dispărută, ca urmare a solicitării făcute de soția sa.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, ocazie cu care la stâna de animale deținută de o societate comercială din județul Gorj, a fost depistat bărbatul de 58 de ani, iar cu ocazia verificării în bazele de date ale poliției, figurează în aplicația “Dispăruți” ca fiind căutat din data de 18.11.2024, întrucât la data de 17.11.2024 a plecat voluntar din comuna Dăneasa, județul Dolj, cu intenția de a se deplasa la domiciliul său în Lugoj, iar de la acea dată nu a mai putut fi contactat și nu a ajuns la destinație.

Pe perioada cât bărbatul a fost dat dispărut, nu a fost victima vreunei infracțiuni și nu a comis fapte de natură penală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.