Un accident rutier soldat cu două victime s-a produs sâmbătă, pe DN 66, în localitatea Vârț. Un autoturism condus de un șofer în vârstă de 47 de ani, băut, a intrat în autoutilitara care venea din sensul opus.
Bărbatul aflat în stare de ebrietate, care a intrat pe contrasens și un pasager din celălalt autovehicul au ajuns la spital. „Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 47 de ani, din Câlnic, în timp ce conducea un autoturism din direcția localității Șomanești către Rovinari, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 65 de ani, din Rovinari. În urma impactului a rezultat rănirea unei pasagere din autoutilitară și a conducătorului autoturismului, care au fost transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0 în cazul bărbatului de 65 de ani și 1,10 mg/litru alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul de 47 de ani. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului”, potrivit reprezentanților IPJ Gorj. Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 07.00, circulația rutieră fiind oprită, aproximativ o oră, pe ambele sensuri de mers.
L.F.