Cadastru gratuit într-o comună din Gorj

277

De luna viitoare, la nivelul localității Ciuperceni vor fi demarate lucrările de cadastrare gratuită a proprietăților, derulate prin intermediul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF).
Anunțul a fost făcut ieri de către reprezentanții autorităților locale din Ciuperceni:
,,Unul dintre proiectele importante care se vor desfășura începând cu luna martie în comuna Ciuperceni, îl reprezintă lucrările de Cadastru Sistematic, asta după ce astăzi (n.r. ieri) a fost semnat contractul cu firma executantă în cadrul Programului PNCCF 13.
Astfel, în prima fază, locuitorii din satele Vârtopu, Peșteana Vulcan și Boboiești vor beneficia de lucrări de cadastru gratuit pentru deținătorii de proprietăți, unde la sfârșitul lucrărilor vor avea proprietățile înscrise în cartea funciară.
În cadrul programelor viitoare prin PNCCF din acest an, restul satelor componente comunei Ciuperceni vor beneficia de același program. Mai concret, beneficiile pe care le puteți avea sunt următoarele: – Puteți dobândi posesia asupra terenurilor și caselor, în anumite condiții – în baza unei adeverințe eliberate de primărie se poate nota posesia, iar în cazul în care aceasta nu e contestată timp de 3 ani, o să deveniți proprietar; – Fiecare proprietate pe care o dețineți pe raza sectorului unde se face cadastru se întabulează gratuit; – Veți putea face succesiunea gratuit, ulterior finalizării lucrării de cadastru general”.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.