Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) lansează astăzi o caravană națională de consultare privind planurile-cadru pentru liceu, în cadrul căreia profesorii, directorii de licee și inspectorii școlari sunt invitați să-și exprime punctele de vedere. Dezbaterile vor avea loc în 20 de orașe, între care și Târgu Jiu.
Această inițiativă face parte din proiectul „Consolidarea structurilor de dialog social în sectorul educație și formare profesională continuă”, finanțat din Programul Educație și Ocupare (PEO).
Caravana va oferi profesioniștilor din educație oportunitatea de a-și exprima opiniile, având un rol activ în procesul de reformă a învățământului liceal, având în vedere realitățile și nevoile din școlile românești.
Prima consultare va avea loc astăzi la Cluj-Napoca, iar la Târgu Jiu, evenimentul va fi organizat pe 25 februarie, când vor avea loc și discuții la Brașov despre viitorul învățământului liceal.
Fără schimbări din pix!
Potrivit sindicaliștilor din Educație, dezbaterile vor fi un prilej de schimb de idei, analiză critică și propuneri concrete pentru reformarea planurilor-cadru.
La finalul caravanei, FSLI va centraliza toate sugestiile primite și va înainta Ministerului Educației și Cercetării un document detaliat cu recomandările profesorilor. Astfel, se va asigura că deciziile legate de planurile-cadru reflectă realitatea din sălile de clasă.
„Orice reformă din educaţie trebuie să ţină cont de părerea cadrelor didactice. Nu putem să facem schimbări din pix, din faţa unui birou, dacă nu mergem direct în faţa profesorilor, pe care trebuie să îi ascultăm, să îi consultăm şi să îi implicăm într-un demers de o aşa amploare. Modificarea planurilor-cadru pentru liceu reprezintă o iniţiativă menită să aducă îmbunătăţiri procesului instructiv-educativ, cu centrare pe nevoile reale ale elevului, viitorul adult care trebuie să îşi construiască o carieră. Avem nevoie de o viziune clară, inspirată din realităţile momentului, dar şi din ceea ce se prefigurează în viitor în plan social şi pe piaţa muncii. Putem să construim ceva solid, împreună, dacă avem răbdare, dacă ne implicăm, dacă suntem cerebrali şi dacă ascultăm toate punctele de vedere”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hăncescu.
Critici
Societatea de Științe Istorice din România (SȘIR) critică noile planuri-cadru și avertizează că limitarea studiului Istoriei la doar doi ani de liceu și reducerea semnificativă a numărului de ore vor avea efecte negative asupra cunoștințelor și competențelor elevilor.
Reprezentanții SȘIR afirmă că o educație istorică solidă nu poate exista atunci când disciplina este restrânsă la prea puține ore și consideră că propunerile Ministerului Educației vor adânci deficitul democratic și vor îndepărta tinerii de valorile euroatlantice asumate de România după 1989. De asemenea, organizația semnalează ca o problemă faptul că numărul de ore alocate fiecărei materii va depinde de școli, ceea ce ar putea crea dezechilibre între instituțiile de învățământ.
Proiectele de planuri-cadru pentru liceu 2025, lansate în dezbatere publică pe 31 ianuarie, stabilesc noile scheme pe baza cărora liceele vor construi orarele pentru elevi și profesori, urmând ca acestea să fie aplicate elevilor care vor intra în clasa a IX-a în septembrie 2026, adică actualilor elevi de clasa a VII-a.
Elevii vor studia materii obligatorii, parte din trunchiul comun, dar și materii de specialitate, în funcție de filieră, și materii opționale, alese din oferta școlii. În primii doi ani de liceu, materiile obligatorii vor reprezenta 65%, iar în ultimii ani de liceu vor ajunge la 75%, în timp ce cursurile la alegerea elevului vor crește pe măsură ce procentul materiilor obligatorii scade.
I.I.