Campania (Re)întoarcerea la lectură: Săptămâna Caragiale la C.N.E.T.
Demarată în urmă cu două săptămâni la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, Campania (Re)întoarcerea la lectură a continuat şi în săptămâna 23-27 ianuarie...
Avanpremieră editorială – De la dreptul civil roman, la DREPT CIVIL ROMÂN cu prof.univ.dr....
Am în faţa ochilor o carte, dar ce spun eu carte că e ditamai tratatul de DREPT CIVIL ROMÂN, subintitulat „Teoria generală”, în lumina...
Călinoiu critic: “Suplimentarea posturilor în sănătate este necesară, dar imposibilă pentru că nu...
În cursul zilei de 26 ianuarie, managerii spitalelor din judeţul nostru au primit o solicitare semnată de ministrul Sănătăţii, prin care li se...
Greva foamei în Piaţa Prefecturii
Un gorjean a intrat ieri în greva foamei şi ameninţă că nu va renunţa la această formă de protest până nu va obţine un...
Nostalgicul Dudău transmite condoleanţe familiei Ceauşescu
Gheorghe Dudău, preşedintele Partidului Alianţa Socialistă (PAS), organizaţie care se zbate să-şi obţină vechea denumire de Partidul Comunist Român(PCR), nu a trecut ieri cu...
Elevii gorjeni au mers ieri la cursuri
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) anunţa ieri că în 55 de şcoli din judeţul Gorj cursurile au fost suspendate din cauza condiţiilor...
Ceartă între doi amorezi, terminată la spital
Un apel la 112 sesiza ieri poliţiştii cu privire la faptul că pe raza municipiului Târgu-Jiu s-ar fi produs un accident de circulaţie. Ajunşi...
Cultura gorjeană, plusuri şi minusuri la bilanţ
Directorii aşezămintelor culturale din teritoriu şi-au dat ieri întâlnire la Muzeul Judeţean, atât pentru a participa la lansarea agendei culturale a judeţului Gorj...
Reprezentanţii DSP Gorj, slabi de înger la împărţitul amenzilor
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj au prezentat ieri raportul de activitate pe anul trecut, raport în care se regăsesc atât controalele efectuate,...
Managerul Spitalului “Sfântul Ştefan” şi-a atins obiectivele propuse
Chirurgul Robert Calotescu este managerul Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari din ianuarie 2011. În primul an la cârma acestei unităţi spitaliceşti, Calotescu a reuşit...
Compartimentul de urgenţă de la Protecţia Copilului, prompt la 79 de sesizări
Pe parcursul anului trecut, Compartimentul de intervenţie în regim de urgenţă în domeniul protecţiei copilului din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia...
După lupte „seculare” – Mihuţescu şi Todea au făcut pace pentru dezvoltarea zonei Rânca
Certurile care datează de ani de zile dintre primarii localităţilor Baia de Fier şi Novaci, par a se fi încheiat. Cei doi primari şi-au...
Mărturii din celulă: Şolea a refuzat mita
Procesul de corupţie în care fostul secretar al Primăriei Bumbeşti Jiu, Victor Şolea, este judecat în stare de arest preventiv a început ieri la...
Zăpada le-a tăiat târgujienilor cheful de proteste
Deşi spuneau că vor ieşi în stradă indiferent de vreme, târgujienii par să fi renunţat la ideea de a protesta prea mult în Piaţa...
Păsărelu – liber, Vieru – iertat parţial de puşcărie
Două dosare grele, în care sunt implicaţi oameni ai legii din judeţ, au căpătat zilele acestea verdicte care arată încă odată că rigorile vieţii...
Înscrierile în clasa I şi clasa pregătitoare încep în martie
Înscrierile în clasa I şi clasa pregătitoare pentru anul şcolar viitor vor începe oficial în luna martie 2012. Acestea se vor face informatizat, la...
Incendiu la Cîlnic
Pompierii târgujieni au intervenit marţi în comuna Cîlnic pentru a stinge flăcările ce cuprinseseră o casă din localitate. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de...
Secţia Ortopedie – Traumatologie a Spitalului Judeţean, supraaglomerată
Medicii ortopezi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu sunt nevoiţi să facă faţă unui număr mare de pacienţi. Potrivit şefului acestei secţii, principalele...
Martie, luna olimpiadelor
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a stabilit calendarul olimpiadelor pentru anul şcolar 2011 – 2012. În cazul celor mai multe discipline, faza...
Boc a trasat prefecţilor sarcini de vreme rea
Premierul României, Emil Boc, a întrunit ieri după-amiază o videoconferinţă cu prefecţii din fiecare judeţ al ţării pentru a trasa măsuri în vederea depăşirii...
Minoră dispărută, găsită acasă la o colegă
O fetiţă de doar 9 ani din Târgu-Jiu şi-a pus părinţii pe jar degeaba. Micuţa nu s-a întors acasă după orele de curs iar...
Târgujiancă accidentată pe Popa Şapcă
O femeie în vârstă de 44 de ani din municipiu a ajuns marţi la spital după ce a fost acroşată de o maşină pe...
Septuagenar, găsit mort în locuinţă
Trupul neînsufleţit al unui bătrân în vârstă de 76 de ani din Târgu-Jiu a fost descoperit marţi în locuinţa acestuia. Bătrânul era cunoscut ca...
Medicii gorjeni pot participa la noua sesiune de Rezidenţiat
Cel mai recent concurs de Rezidenţiat a avut loc în toamna anului trecut. Pentru posturile şi locurile rămase neocupate în urma acestuia se organizează...
Moisescu: “Avem propuneri pentru noul proiect legislativ”
Mihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie (APMF) din Gorj consideră că membrii APMF din judeţul nostru au pregătit propunerile pentru noul proiect...
Medicii de familie gorjeni, interesaţi de “Instruire şi prevenţie pentru o viaţă sănătoasă”
Medicii gorjeni se declară interesaţi de proiectul anunţat de Ministerul Sănătăţii, “Instruire şi prevenţie pentru o viaţă sănătoasă”. Mihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor...
Liga Studenţilor din UCB susţine candidatura lui Gorun
Printr-o scrisoare deschisă, reprezentanta Ligii Studenţilor din Universitatea “Constantin Brâncuşi”(UCB) din Târgu-Jiu, Mihaela Andreea Ciorei, trage de urechi profesorii instituţiei de învăţământ superior, care...
Trimis în judecată pentru că şi-a ucis tatăl
Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Mânea Sorinel Dănuţ, pentru comiterea infracţiunii...
Suspect în cazul a două furturi, arestat pentru 29 de zile
Poliţiştii târgujieni au reţinut luni un tânăr în vârstă de 25 de ani din municipiu, suspect în cazul a două furturi săvârşite în cursul...
Dosar penal pentru un şofer beat
Un alt conducător auto a fost identificat în trafic de către poliţiştii rutieri, conducând un autoturism, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Pe...
Cercetat în libertate după ce şi-a jefuit rudele
Un bărbat de 44 ani din Bărbăteşti este cercetat în stare de libertate de sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, fiind suspectat...
Peste 20.000 de tone de mere, confiscate
Poliţiştii târgujieni au depistat în trafic o persoană care transporta peste 22 tone de mere, fără documente de provenienţă. Conducătorul auto a fost sancţionat...
Minori amendaţi pentru că au intrat ilegal într-o şcoală
Doi adolescenţi în vârstă de 16 ani, respectiv 17 ani, au fost amendaţi de către poliţiştii târgujieni după ce au intrat fără drept într-o...
Aproape o mie de viroze şi pneumonii, în Gorj
Nu mai puţin de 999 de gorjeni au fost diagnosticaţi cu viroze şi pneumonii, în ultima săptămână. Au fost internate 193 de persoane cu...
Opoziţia şi Puterea şi-au dat mâna în Hora Unirii
De Ziua Unirii Principatelor Române, la Târgu-Jiu politicienii au dat la o parte faptul că fac parte din partide politice rivale. Şi-au dat astfel...
Ziua curăţeniei la Rovinari
Dorin Filip, edilul oraşului Rovinari, a luat iniţiativa organizării unei acţiuni ecologice programate să aibă loc joi, 26 ianuarie, începând cu orele 12:00 în...
Gorjeanul Anului 2009, Constantin Runcanu, a trecut la cele veşnice
Preotul Constantin Runcanu, cel care în 2009 a fost desemnat Gorjeanul Anului, a decedat. El a slujit cu credinţă biserica timp de mai bine...
Câştigătorii Tombolei “Gorjeanul” şi-au ridicat premiile
O parte dintre câştigătorii tombolei organizate de Cotidianul Gorjeanul şi-au ridicat ieri premiile. Este vorba despre Cioca Ion din Târgu-Jiu (ceas personalizat), ...
Târgujienii nu s-au înghesuit la protest
Numărul târgujienilor care ies în stradă pentru a-şi manifesta nemulţumirile pare că scadă pe zi ce trece. Ieri, doar 70 de manifestanţi s-au adunat...
Hoţii din Bustuchin, lăsaţi în libertate
Cei patru tineri din Bustuchin, reţinuţi la sfârşitul săptămânii trecute după ce au fost prinşi în flagrant spărgând un autoturism parcat pe raza municipiului...
Mort la trei luni după ce a fost zburat de pe zebră
Sfârşit tragic pentru un bărbat din Logreşti, care a încetat acum din viaţă după trei luni de agonie pe patul de spital. Cu trei...
Accident cu victime, la Poienari
Doi vâlceni au ajuns ieri dimineaţă la spital după ce au fost implicaţi într-un accident de circulaţie produs pe DN 67. Şoferul autoturismului în...
Bar din Dragoteşti, spart de un minor
Un minor de 17 ani este cercetat în stare de libertate de poliţişti, fiind suspectat că a pătruns prin efracţie într-un bar din Dragoteşti,...
Şofer beat, lăsat fără permis
Un alt conducător auto, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a fost oprit la timp de poliţiştii rutieri. Acesta este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de...
Zile importante, marcate de Centrul Antidrog Gorj
În cursul anului trecut, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Gorj a marcat o serie de zile importante pentru prevenirea consumului de...
TelVerde al CJAS a sunat de 300 de ori în 2011
De-a lungul întregului an 2011, persoana care răspunde la apelurile ce vin pe linia de TelVerde a Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS)...
Protestele de la Târgu-Jiu au scăzut în intensitate
Protestatarii gorjeni s-au adunat ieri pentru cea de-a cincea zi consecutivă în Piaţa Prefecturii pentru a protesta împotriva actualei guvernări. Deşi duminică trebuia să...
A intrat cu maşina în stâlp
Un tânăr de 27 ani care s-a urcat beat la volan a ajuns la spital după ce a fost implicat într-un accident de circulaţie....
Turişti răniţi, într-un accident la Rânca
Doi turişti care se aflau în zona montană Rânca au ajuns sâmbătă la spital după ce au fost implicaţi într-un accident. Un conducător de...
A fugit după ce a omorât un om
Încă un accident mortal cu fuga şoferului de la locul faptei a avut loc ieri în Gorj, nenorocirea producându-se la Bengeşti. Un unchi al...
Hoţ prins după un an
Un târgujian în vârstă de 37 de ani care se sustrăgea cercetărilor într-un dosar penal privind comiterea a două infracţiuni de furt calificat a...
Candidatul Chiriţescu: “Adrian Gorun este propus de către mine pentru funcţia de director al...
Profesorul universitar Dorel Chiriţescu este primul candidat înscris în cursa pentru funcţia de rector al Universităţii “Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu. El şi-a depus...
Peste 11.000 de pacienţi au ajuns la Spitalul Rovinari, în 2011
Reportul activităţii Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari, pe anul 2011, relevă o adresabilitate ridicată a populaţiei către această unitate spitalicească. Peste 11.000 de pacienţi...
Arestaţi pentru că au furat bonuri de masă
Doi tineri din oraşul Turceni au fost reţinuţi joi sub acuzaţia de furt calificat, după ce au pătruns prin efracţie în casa unui vecin...
Administratorul şi gestionarul unei firme din Tismana, cercetaţi pentru evaziune fiscală
Poliţiştii au stabilit că suspecţii nu au înregistrat în evidenţele financiar contabile ale firmei 30.000 lei, venituri obţinute din vânzarea de cereale, făină şi...
Minori cercetaţi pentru furt
Doi minori s-au ales cu dosar penal, fiind suspectaţi că au sustras două parfumuri dintr-un magazin din Turceni.
Joi, 19 ianuarie, poliţiştii din Turceni au...
Biciclete furate dintr-o spălătorie auto
Doi tineri sunt suspectaţi că au pătruns prin efracţie în magazia unei spălătorii auto, de unde au sustras două biciclete. În prezent, cei doi...
16.000 de gorjeni, în bănci pentru permisul auto
În ciuda crizei şi a lipsei banilor din buzunarele majorităţii gorjenilor, numărul celor care îşi doresc să deţină un permis auto nu dă semne...
Turismul gorjean, la rang înalt în luna noiembrie
Gazdele unităţilor de cazare din Gorj s-au putut bucura din plin de numărul mare al turiştilor deoarece vizitatorii înregistraţi la unităţile de cazare au...
Încep controalele la crescătorii de animale
Înainte de a efectua plăţile către crescătorii de vaci de lapte din judeţul Gorj, Centrul judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură...
Consilierul PDL, Jean Brâncuşi, a urcat la ceruri
Jean Brâncuşi, patronul Pensiunii “Casa Brâncuşi” din Peştişani, inginer de profesie, a decedat ieri la Bucureşti. A suferit recent o răceală puternică care s-ar...
Paralescu a sărit în ajutorul elevei din Aninoasa
Inspectorul şcolar general al IŞJ Gorj, Justin Paralescu, a luat legătura cu directoarea şcolii din Aninoasa, unde învaţă eleva de clasa I, Andreea Văduva,...
Prinşi la furat de lemne
Trei persoane sunt cercetate de poliţişti, fiind suspectate de comiterea infracţiunilor de tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos. Ziua de miercuri s-a dovedit...
Numărul apelurilor la 112, în creştere
În luna decembrie a anului trecut, în judeţul nostru au fost efectuate aproape 19.000 de apeluri la 112, numărul acestora fiind cu aproximat aproximativ...
Lumea gorjenească – Dumnezeu îi ia la El pe cei mai buni. Adio, Jean...
Vestea primită, ieri dimineaţă, a venit ca o lovitură de trăznet. Şi m-am rugat să nu fie adevărată. Murise Jean Brâncuşi. Dumnezeu l-a luat...
Târgujian, cercetat pentru ţeapă cu file CEC
Un târgujian în vârstă de 32 de ani este cercetat de poliţiştii gorjeni sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune. Acesta este acuzat că, în...
Hoţi prinşi în flagrant
Doi tineri din Băleşti sunt cercetaţi de oamenii legii după ce au fost prinşi în flagrant, în timp ce transportau mai multe dale din...
Istoria Cartienilor povestită de un vlăstar de azi: ADA CARTIANU DIN CHICAGO, scriitor şi...
„Nu doar sânge a curs în familia mea!”
Evocarea prin timp a familiei se opreşte la perioada instaurării comunismului, când membri familiei sunt persecutaţi şi...
Gorjul, locul 12 la dotarea şcolilor
Site-ul Econtext a publicat ieri un top al judeţelor în funcţie de nivelul de dotare cu calculatoare din unităţile de învăţământ, de la clasa...
Primarii şi pompierii, la evaluarea pe anul trecut
Evaluarea activităţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Lt.col. Dumitru Petrescu” al judeţului Gorj şi a activităţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Gorj a...
ONG nou pentru zona Tismanei şi a întregii Oltenii
Asociaţia „Dorna Tismana” a fost pusă în activitate de urgenţă la 1 decembrie 2011, ca urmare a suspendării unilaterale de către Asociaţia Română...
Serviciul SMURD Târgu-Jiu, jonglează cu lansarea
Zvonul inaugurării SMURD Târgu-Jiu programate pentru ziua de ieri nu s-a concretizat. Până la adevărata inaugurare, autorităţile judeţene se contrazic pe momentul lansării, care,...
Sindicaliştii din Sănătate au propuneri pentru noua lege
Liderii sindicatelor din sănătate au fost invitaţi de către prefectul judeţului Gorj la un dialog social, miercuri, 18 ianuarie. Cu această ocazie, conducerea Sindicatului...
Peste 200 de protestatari au strigat la Târgu-Jiu: „Bucureşti nu uita, Gorjul e de...
Aproximativ 200 de gorjeni s-au adunat ieri în Piaţa Prefecturii pentru a se alătura miilor de români care au ieşit în stradă în ultimele...
Poliţiştii numără protestatarii, sunând la primării
Telefoanele primăriilor din judeţ au sunat continuu ieri după-amiază. Apelanţii erau nimeni alţii decât agenţii posturilor de poliţie de pe raza cărora se aflau...
Şoferii de microbuze, verificaţi de poliţiştii locali
Ieri dimineaţă, poliţiştii locali au verificat şoferii microbuzelor care staţionează în Autogara Târgu-Jiu. Deşi acţiunea poliţiştilor nu s-a soldat cu amenzi, mai mulţi şoferi...
Doi patroni, urmăriţi penal pentru evaziune fiscală
Doi administratori de firmă sunt suspectaţi de poliţiştii de investigare a fraudelor că au prejudiciat bugetul de stat cu suma de aproximativ 43.000 lei,...
Pompierii gorjeni au salvat 78 de personae
Conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj a dat ieri publicităţii raportul privind evaluarea activităţii instituţiei pe anul trecut şi a activităţii Comitetului Judeţean...
Peste 900 de viroze şi pneumonii, în Gorj
În perioada 9-15 ianuarie 2012, la nivelul judeţului nostru s-au înregistrat 920 de afecţiuni respiratorii acute. Cu viroze au fost diagnosticate 567 de ...
După ce au făcut sărbătorile în familie, Copiii instituţionalizaţi au revenit în...
În acest sezon, 104 copii din centrele subordonate Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj au petrecut sărbătorile de iarnă în...
Membrii CNSLR-Frăţia nu participă la comisiile de dialog social
Liderul CNSLR-Frăţia – filiala Gorj, sindicalistul Valentin Popa susţine că nu va mai participa la nicio comisie de dialog social. Decizia vine de la...
Sindicaliştii de la Sanitas pot protesta doar individual
La cea mai recentă reuniune a Consiliului Judeţean al SANITAS Gorj s-a stabilit că membri acestei organizaţii sindicale pot participa la proteste doar în...
Proteste anti-Băsescu cu 200 de persoane, aprobate la Târgu-Jiu
O comisie locală a aprobat organizarea unor mişcări de protest a două sindicate din judeţul nostru care vor protesta în Piaţa Prefecturii din Târgu-Jiu...
Campania de vaccinare antigripală, oprită definitiv
Ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli a decis să oprească definitiv campania de vaccinare împotriva gripei sezoniere 2011-2012. Totodată s-a decis şi retragerea dozelor din teritoriu,...
Directorul Boeriu a anulat întâlnirea cu specialiştii
Marius Boeriu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj anunţase că va organiza o întâlnire cu managerii spitalelor, cu reprezentanţi ai farmaciştilor, ai medicilor...
Studenţii UCB au vacanţă prelungită din motive întemeiate
Reprezentanţii Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu au transmis un comunicat de presă în care au făcut o serie de precizări cu privire la...
Manifestările de protest, în atenţia jandarmilor gorjeni
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Gorj vor asigura măsurile de ordine publică la toate manifestările de protest care vor avea loc, în...
Amenzi de sute de milioane de lei vechi, la Târgu-Cărbuneşti
Sancţiuni de peste 1 miliard de lei vechi, atât pentru Serviciul Public de Salubritate, cât şi pentru primărie. Acesta este rezultatul controlului efectuat luni...
Moisescu, despre Legea Sănătăţii: „A fost iniţiată pripit şi retrasă pripit”
Medicul Mihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie (APMF) Gorj consideră că mult-comentata lege a Sănătăţii a fost iniţiată, dar şi retrasă primit....
Asistenţii comunitari încă mai rămân în subordinea primăriilor
Până la intrarea în vigoare a noii Legi a Sănătăţii, asistenţii comunitari şi mediatorii sanitari rămân în subordinea primăriilor. Deşi conducerea Direcţiei de Sănătate...
Comisia paritară pentru medicina de familie se întruneşte astăzi
Astăzi, 18 ianuarie 2012, se întruneşte comisia paritară pentru medicina de familie. Potrivit membrilor acesteia, cu ocazia întâlnirii se va stabili sporul de rural,...
Transporturi fără licenţă, sancţionate de poliţişti
Poliţiştii au identificat doi conducători auto care efectuau transport rutier public, fără licenţă de transport şi licenţă de execuţie. Pe numele acestora au fost...
Prins băut la volan
Încă un conducător auto s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins băut la volan. Este vorba de un tânăr în vârstă...
Accident de circulaţie la Fărcăşeşti
O femeie în vârstă de 36 de ani din Rovinari a ajuns luni dimineaţa la spital după ce a fost lovită de o maşină...
Dosar penal pentru jocuri de noroc
Un tânăr în vârstă de 25 de ani s-a ales cu dosar penal după ce poliţiştii au descoperit că organiza jocuri de noroc, fără...
Au furat role metalice de 5.000 de lei
Doi tineri sunt cercetaţi în stare de libertate de poliţiştii gorjeni după ce oamenii legii i-au identificat ca fiind autorii unui furt ce a...
Au furat role de la Complexul Energetic Rovinari
Două persoane au fost prinse de către jandarmi deoarece au furat şase role metalice de la Complexul Energetic Rovinari de la o bandă de...
Sanitas Gorj vrea dezbateri publice privind reforma sanitară
Conducerea Uniunii Judeţene Teritoriale (U.J.T.) Sanitas Gorj consideră că proiectul legii privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România, în forma în care...
LUCEAFĂR PRINTRE STELE!
De fiecare dată, dorul de Mihai Eminescu ne inspiră în realizarea şi prezentarea unor programe speciale desfăşurate cu preşcolarii.
Astfel, am pregătit cu copiii programul-concurs...
Dosar penal pentru că a refuzat să sufle în etilotest
Un bărbat în vârstă de 48 de ani din Polovragi s-a ales cu dosar penal după ce, tras pe dreapta de poliţişti, a...


























