Inspectoratul de Poliție Județean Gorj organizează concurs pentru ocuparea postului de șef al Poliției Orașului Tismana. În prezent, comisarul de Poliție Vasile Octavian Tivig deține această funcție, prin împuternicire. Posturile arondate Poliției Orașului Tismana sunt Padeş și Godineşti. În prezent, 16 polițiști lucrează la Poliția Orașului Tismana.
Data limită pentru depunerea dosarelor este 27 mai. „Concursul va consta în susținerea unui interviu structurat pe subiecte profesionale, privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale MAI, care se înregistrează audio și/sau video și se va desfășura la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj din Municipiul Târgu-Jiu, strada Traian, numărul 2, județul Gorj, în data de 17.06.2025. Evaluarea probei de concurs se face cu note de la 1 la 10”, potrivit reprezentanților Ministerului Afacerilor Interne.
Pentru a putea participa la concurs, persoanele interesate trebuie să îndeplinească mai multe criterii: să fie minim inspector de Poliție, să aibă studii universitare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă ori studii superioare de licență, studii postuniversitare sau studii universitare de master în domeniul management sau specialitatea studiilor funcției, autorizaţii speciale pentru exercitarea atribuţiilor postului, să obțină autorizație/certificat de acces la informații clasificate, nivelul STRICT SECRET și are obligația de a asigura protecția tuturor documentelor clasificate gestionate, să aibă aviz pentru desemnarea în structurile poliției judiciare și să dețină pemis de conducere, categoria B, dar și vechime în muncă. De asemena, candidatul trebuie să fie apt psihologic, conform baremelor psihologice ale MAI. IPJ Gorj caută șef și pentru Postul de Poliție Dănești, din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Târgu-Jiu, concursul urmând să aibă loc pe 12 iunie.
L.F.