Un gorjean riscă să ajungă în spatele gratiilor după ce a primit o pedeapsă cu suspendare pentru un scandal pe care l-a făcut în seara zilei de 17 aprilie 2021, el fiind condamnat acum la o pedeapsă cu executare, care nu este definitivă deocamdată.
Ovidiu Neculcea s-a întâlnit la o petrecere ce a avut loc la Fărcășești cu un mai vechi „dușman” al său, discuțiile degenerând în cele din urmă între aceștia.
Gazda întâlnirii le-a cerut celor doi să se certe în altă parte pentru a nu strica petrecerea și, în cele din urmă, „dușmanul” inculpatului a ieșit în stradă, unde a pornit mașina pentru a încălzi motorul, în ideea de a pleca spre casă. Doar că, în scurt timp, în mașina cu cheile în contact, un microbuz alb, a urcat chiar Neculcea, care a plecat în trombă spre Rovinari. A ajuns la blocul unde locuiește, iar aici și-a vărsat nervii pe autoturism, spărgând geamurile mașinii cu două dale de beton care, ulterior, au și fost găsite pe scaunul din față dreapta. Proprietarul mașinii a venit pe jos până în Rovinari, a anunțat Poliția și, așa a început o anchetă, ulterior el schimbându-și declarațiile în încercarea de a-l absolvi de vreo vină pe inculpat. Doar că, între timp, polițiștii au strâns probe, inclusiv înregistrări video de pe camerele de supraveghere de pe traseul parcurs de mașină, și, ca urmare, Neculcea a fost trimis în judecată.
În timpul anchetei a ieșit în evidență că bărbatul nu avea permis de conducere, ca urmare a unei alte condamnări penale, el fiind inculpat și în alte dosare penale. Acum, magistrații l-au găsit vinovat și au dispus ca el să fie condamnat la 2 ani, 5 luni și 10 zile de închisoare în regim de detenție, la care se mai adaugă o amendă penală de 2.250 de lei, deja achitată dintr-un alt dosar penal.
Gelu Ionescu