Creștere a numărului de turiști în Gorj. Vizitatori din America, Asia și Australia

163

Ultimul buletin emis de Direcția Județeană de Statistică (DJS) Gorj indică faptul că numărul turiștilor care vizitează și se cazează în județul nostru a crescut. Totodată, se pare că au existat și vizitatori din afara Europei care au bifat ca și destinație turistică meleagurile gorjenești.

Astfel, potrivit informării transmise pe 3 ianuarie 2025 de Direcția Județeană de Statistică, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în judeţul Gorj, în luna octombrie 2024 au însumat un număr de 10493. Comparativ cu luna corespunzătoare a anului precedent, sosirile turiştilor în luna octombrie 2024 au înregistrat o creștere cu 3,8%. De altfel, s-a înregistrat o scădere cu 13,3% față de luna precedentă. În luna octombrie 2024, sosirile turiştilor au înregistrat o scădere cu 13,3% faţă de luna precedentă. Sosirile în hoteluri deţin în luna octombrie 2024 o pondere de 51,2% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, faţă de 54,3% nivelul înregistrat în luna octombrie 2023. Turiştii au preferat să se cazeze în structuri de primire turistică de 4 stele (12,1%), 3 stele (79,1%), 2 stele (8,9%). Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în luna octombrie 2024 au reprezentat 97,9%, în timp ce sosirile turiştilor străini au reprezentat 2,1% din numărul total de sosiri. Turiştii străini care s-au cazat în structurile de primire turistică din judeţul Gorj sunt din Europa (203), America de Nord (5), Asia (5), Australia, Oceania și alte teritorii (4), America Centrala si de Sud (1). În ceea ce privește înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în luna octombrie 2024 au însumat un număr de 15.329 înregistrând o creștere cu 1,4% faţă de luna corespunzătoare din anul 2023, respectiv o scădere cu 14,5% faţă de luna precedentă. Înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică în luna octombrie 2024 au reprezentat 98,1%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 1,9% din numărul total de înnoptări. Pe tipuri de structuri de primire turistică, înnoptările deţin o pondere de 49,0% în hoteluri, 17,5% în apartamente şi camere de închiriat, 15,0% în pensiuni turistice, 11,6% în pensiuni agroturistice, 3,1% în moteluri, 2,6% în vile turistice şi 1,2% în alte structuri de primire turistică.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.