– Promoția 1981 a Liceului Industrial „Ecaterina Teodoroiu”
Au trecut 45 de ani de când am terminat liceul, dar în weekendul 18–20 septembrie 2026, la Complexul Cheile Buții, am avut senzația că timpul s-a întors puțin din drum și ne-a lăsat din nou, pentru câteva zile, în băncile clasei a XII-a A.
Cei mai mulți dintre participanți au fost foști colegi ai clasei noastre, cărora li s-au alăturat câțiva colegi de la clasele paralele. Și, pentru ca tabloul să fie complet, ne-a fost alături și profesoara noastră de suflet, doamna Liliana Oniga, profesoara de Limba Franceză, cea care ne-a rămas atât de dragă.
Vineri, după ora 14, foștii colegi au început să sosească, unii singuri, alții însoțiți de soți sau soții. Organizatorii, Elena-Luminița Crețu, Vali și Ovidiu Licăreți, Luminița și Nicu Săceleanu, i-au întâmpinat cu câte un shot de vișinată, iar atmosfera s-a încălzit rapid. Înainte de a-și ocupa camerele, ne-am așezat pe terasa cabanei, am povestit, am râs și am început să scoatem din sertarele memoriei întâmplări de acum 45 de ani. „Îți mai amintești…?” Fiecare amintire a adus-o pe alta.
Seara, după cină, focul de tabără a adunat pe toată lumea. Muzică, dans, hore și voie bună. Pentru câteva ore, vârsta a devenit doar un număr în buletin.
Sâmbătă, o parte dintre noi am pornit într-o drumeție pe traseul turistic către Cascadele din Valea Mării și Valea Lazărului N-a fost doar o drumeție. A fost o adevărată aventură, cu peisaje superbe, voie bună, momente de neuitat și, inevitabil, câteva întâmplări comice care, probabil, vor fi povestite și la următoarea întâlnire. Oboseala? A fost uitată repede.
Ne-am întors la Complexul Cheile Buții și, după o scurtă pauză, ne-am pregătit pentru momentul cel mai emoționant al întâlnirii: cina festivă. Și, ca la orice întâlnire serioasă de promoție, s-a făcut și… prezența. Doamna profesoară Liliana Oniga a strigat catalogul. Numele au fost rostite, iar în locul răspunsurilor din anii de liceu au venit zâmbete, emoții și priviri calde.
Dar o întâlnire după 45 de ani nu poate fi numai despre bucurie. Ne-am amintit și de colegii, prietenii și profesorii care nu mai sunt printre noi. În memoria lor am păstrat un moment de reculegere. Pe ecranul videoproiectorului au început să ruleze fotografiile lor. Pentru câteva clipe, timpul s-a oprit din nou. Au fost oameni care au făcut parte din anii noștri de liceu, din poveștile noastre și din tinerețea noastră. Iar amintirea lor rămâne.
După emoție, au revenit veselia, muzica și dansul. Hore, dans, râsete, șampanie, tortul aniversar și, bineînțeles, fotografii și filmulețe din anii de liceu și de la întâlnirile anterioare. Pe videoproiector au trecut imagini care ne-au făcut să râdem, să plângem, să ne emoționăm și, poate, să ne întrebăm unde au dispărut cei 45 de ani. Timpul a zburat. Atât de repede, încât ne-am trezit că este trecut de ora 3 dimineața și încă nu ne venea să încheiem seara.
Duminică dimineața, după micul dejun și cafea, am mai făcut o scurtă drumeție pe Cheile Buții. Am vrut parcă să mai furăm câteva momente din acest weekend. Apoi a venit momentul despărțirii.
Ne-am luat rămas-bun cu îmbrățișări, zâmbete și promisiunea că nu vom mai lăsa să treacă atât de mult timp până la următoarea întâlnire. Pentru că, după 45 de ani, am înțeles, încă o dată, că timpul poate lua multe: tinerețea, anii, poate chiar și amintirile unor detalii, dar nu poate lua prietenia, emoția revederii și bucuria de a fi din nou împreună. Fotografiile și filmulețele vor rămâne mărturie peste ani despre ceea ce s-a întâmplat în acel weekend de septembrie 2026, la Cheile Buții.
Peste ani
Câte amintiri
depănăm de fiecare dată
când ne întâlnim.
Ce tineri eram
și-atât de uniți,
iar după atâția ani,
tot mai venim!
Prieteniile au durat,
iubirea a renăscut peste timp,
iar noi, noi suntem la fel,
cu tinerețea în suflet
ca în minunații ani de liceu.
Luminița Săceleanu
