20 iulie 2026. Zi de mare sărbătoare în calendarul ortodox românesc, o zi cu multe tradiții, obiceiuri și superstiții adânc înrădăcinate în cultura românească.
În dimineața acestei zile amenințată de ploaie, am pornit-o spre munții care se ridică deasupra Novaciului, pe Drumul Regelui, actuala Transalpina. Acest drum unic din România care șerpuiește printre păduri de fag și brad ducând parcă spre nori, străjuit de stânci încremenite în veșnicia timpului și vârfuri semețe care uimesc și fascinează orice călător, traversează o zonă montană de o frumusețe și originalitate fără egal, un ținut de vis, un tărâm al făgăduinței tot mai căutat de iubitorii de frumos din țară și străinătate. Aflându-te pe crestele munților, pe puntea dintre Cer și Pământ, în locuri de o sensibilitate înălțătoare, nu poți spune decât atât: ,,Mare ești Doamne și minunate sunt locurile Tale și nici un cuvânt nu este de-ajuns spre lauda minunilor Tale’’.
Frumusețile munților copleșesc. Dacă ajungi pe piscurile lor, aproape de nori, descoperi o lume de piatră, cu stânci încremenite pe care nici ploile, nici vânturile ori viscolele și zăpezile nu le-au mișcat din loc mii și mii de ani.
Sunt locuri unde descoperi cântecele păstorilor care redau poveștile munților, ale doinitorilor din fluier, ale pădurilor și izvoarelor, turmelor de oi, bacilor și băcițelor răsunând într-un chip dumnezeiesc ce răzbate până în fibrele inimii și conștiinței. Când vezi turmele de oi înșirate pe crestele munților ai impresia că privești Cerul cu stele.
Din Obârșia Lotrului, lăsăm în dreapta drumul ce duce spre Lacul Vidra și Voineasa și începem urcușul prin Munții Lotrului de-a lungul pârâului Pravăț. După circa 20 de minute de mers cu mașina, o tăbliță, pe stânga, ne indică locul unde ne propusesem să ajungem – Poiana Muierii (1.756 m), locul unde se țineau nedeile de odinioară, vestitele sărbători ale munților la care se adunau păstorii din Gorj și cei din județele Alba, Sibiu, Vâlcea, Hunedoara, de prin toți munții. Vreo 3 km de mers din Drumul Regelui, pe un drum pietruit, dar bine întreținut. Nedeile au fost adevărate sărbători ale păstorilor din munți, moștenite de pe timpul dacilor, sărbători închinate mirificelor priveliști montane, prilej de întâlnire a celor care trăiau în singurătate pe crestele munților. În același timp erau adevărate târguri, însoțite de cântec și joc. Oamenii veneau la nedei să-și prezinte cântecele și jocurile, să le învețe pe ale celorlalți, precum făceau străbunii lor, să cumpere și să vândă, să se cunoască. De altfel, păstorii de prin toți munții se cunoșteau foarte bine, mai ales de la vestita nedeie de la Poiana Muierii, atestată documentar încă din anul 1484. Nedeia de la Poiana Muierii a fost desființată în anul 1947 când, după o încăierare generală, cu câțiva morți, înmormântați chiar acolo în munte, a fost coborâtă în Lotru. De subliniat că cea mai importantă nedeie, cea de la Poiana Muierii, se ținea pe 24 iunie, de Sânziene.
La aceste nedei, se întâmpla ca vreun chipeș cioban să fure inima vreunei băcițe, sorocindu-se de nuntă în toamnă. Alteori se întâmpla ca vreo tânără băciță să-și urmeze iubitul pe care abia apucase să-l cunoască la nedeie și să se cunune în bisericuța de odinioară din lemn din muntele Coasta Bengăi (sau Benghii, Bengî), înadins construită, menționată într-o hartă austriacă din anul 1791, lucrare realizată sub conducerea colonelului Specht, în care se menționează o biserică și șase case denumite ,,Monastir’’ și care exista deja în urmă cu 60-70 de ani. Sigur, timpul a lucrat; fiind construită din lemn, ploile, zăpezile i-au năruit existența. Locul a rămas, acolo fiind împlântată în pământ o piatră pe care este inscripționat anul 1864, anul în care probabil, după spusele păstorului novăcean, Popescu Miron, care a vărat ani mulți în muntele Coasta Bengăi și tot acolo și-au petrecut verile moșii și strămoșii săi, bisericuța și-ar fi încetat existența.
Despre bisericuța din lemn de brad din muntele Coasta Benghii, aproape de izvorul Latoriței, a scris și Ion Conea, bisericuță care a existat până prin 1935 și în care se cununau cei ce se luau de la nedeia ce se ținea la Poiana Muierii. Tot Ion Conea spune că în această bisericuță făcea slujbă religioasă popa din Cernădie, de lângă Novaci.
Am mers la Poiana Muierii pentru a descoperi istoria nedeilor de odinioară când feciorii de la stâne și de la turmele de oi veneau chiuind și cântând în Muntele Muierii.
Iată cum descrie N. Dragomir nedeia de odinioară: ,,După terminarea mulsului oilor soseau cu mare zor ciobanii și băcițele. Stoluri, stoluri de ciobani negrii la haine, pe jos sau călări pe cai prinși în drum, și băcițe mai simplu îmbrăcate, dar curate, răsăreau chiuind întruna de pe toate cărările brădetului, de părea că nu se mai gată. Veneau poienari, șugăveni și chiar tilișcani. Aproape de amezi soseau și cei din Regat. Veneau în fuga cailor, în grupe de 20-30: bărbați, femei, căci veneau de la distanțe mari, de prin Novaci, Bengești, Voineasa, Baia și alte comune de sub munte’’.
La nedeia de la Muntele Muierii veneau păstori din toți munții. Munții nu-i mai despărțeau pe oameni ca făcând parte din țări diferite. Orice graniță dispărea pentru că, dincolo de importanța de târg a nedeilor stă însemnătatea lor, ca prilej de comunicare între satele răspândite pe ambii versanți ai Carpaților.
De la un timp, nedeia nu s-a mai ținut de Sânziene și s-a mutat de Sfântul Ilie. Acum, de Sfântul Ilie, la Poiana Muierii am descoperit nu doar o lume nostalgică după nedeile de odinioară, ci și o lume a bucuriei și speranței care răsună mai tare decât orice zgomot al vieții. Toți cei care au venit astăzi la Poiana Muierii și-au ridicat glasurile fermecătoare către Cer. Inițial, la Poiana Muierii s-a ridicat un schit cu hramul ,,Sfântul Proroc Ilie’’, la circa 1.700 m altitudine, un lăcaș de închinăciune și rugăciune acolo unde se întâlnește liniștea cu turmele de oi.
Astăzi, în acest loc în care de sute de ani se adunau oamenii la bine-cunoscutele nedei, s-a ridicat o mănăstire de maici, o nouă tindă a raiului. În această mănăstire, în taberele dedicate tinerilor se împletește studierea muzicii psaltice cu pictura și se vor scrie pagini spre folosul multor generații, vor avea loc conferințe și întâlniri de mare folos.
În această zi, la Altarul de Vară al mănăstirii s-a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească, oficiată de un sobor de preoți, urmată de parastasul pentru cei adormiți și rugăciunea de mulțumire pentru cei vii, pregătit de momârlani destoinici din Ținutul Momârlanilor Petrileni.
Impresionantă această Sf. Slujbă. Nu se auzea decât glasul preoților și al măicuțelor, glas de smerenie, de mântuire și evlavie pogorât din veacuri peste întregul ținut al Poienii Muierii.
Și tot în această zi de mare sărbătoare religioasă, la Poiana Muierii s-a organizat și un eveniment cultural care se dorește a fi o reîntoarcere la rădăcini, o încercare de revitalizare a vestitei Nedei de odinioară. Din anul 2012 s-a reînființat Nedeia de la Poiana Muierii din inițiativa momârlanilor petrileni, căreia i-au zis – SERIE NOUĂ. O inițiativă demnă de toată lauda, dar conținutul acesteia este lipsit de originalitate. Nu se mai aude clopotul mioarelor, nu se mai aud chiuiturile băcițelor și ciobanilor.
În zilele noastre au apărut alte genuri de nedei. Ele au coborât din munți în localitățile de baștină ale păstorilor și au fost transformate în festivaluri folclorice cu târguri în care se vând nu doar produse de stână, ci și tot felul de mărfuri care strică autenticul și duc la distrugerea talentului și iscusința meșterilor populari.
Astăzi, la Nedeia de la Poiana Muierii nu am mai văzut oameni jucând învârtite, jiene, schioape, jocuri tradiționale ale păstorilor din munți, în sunetul vreunui vestit fluieraș, așa cum erau nedeile de altădată. Fluierul l-a însoțit pe cioban toată viața; prin el își exprimă dorul după cei dragi, bucuriile și necazurile. Este simbolul liniștei și nostalgiei în singurătatea munților.
Acum, majoritatea formațiilor artistice vin cu muzica înregistrată pe stick-uri, ba chiar se folosesc de melodii ale unor interpreți sau orchestre consacrate, care nu au nimic de a face cu autenticul local.
Dincolo de toate acestea, oamenii care vin la Poiana Muierii în ziua Sf. Proroc Ilie, vin cu gândul de a-și găsi, măcar pentru o zi, liniștea sufletească de care este atâta nevoie în societatea noastră de astăzi.
CONSTANTIN DÂRVĂREANU
