Suntem în ultima săptămână a unui an calendaristic bisericesc și creștin, cu ultima sărbătoare înscrisă ca o zi de post aspru, Sărbătoarea «Tăierea capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul», când prezența postului şi a rugăciunii, așa cum le explic și eu enoriașilor din parohie, constituie temelia reuşitelor noastre. Am putea spune că explicaţia multor nereuşite ale noastre se datorează faptului că n-am postit îndeajuns, nu ne-am rugat cu smerenie, n-am avut credinţă îndeajuns. Trebuie să credem în Dumnezeu, să credem în tot ceea ce a zis El, să rostim zi de zi rugăciunea, pentru că mare este puterea rugăciunii şi minunate sunt urmările ei în ceasul ispitei. Însuşi Mântuitorul Hristos, când trecea prin clipe de profundă întristare în grădina Ghetsimani, a înfruntat ispita cu rugăciunea: „Şi fiind în agonie se ruga mai stăruitor”, așa cum ne spune Evanghelistul (Luca 22, 44). În felul acesta, Domnul ne-a arătat că atunci când şi noi ne aflăm în vâltoarea ispitei, aşa să înfruntăm atacul diavolului, prin rugăciune. Dar şi înainte de ispita diavolului, în ceas de linişte şi înainte de a ne copleși ispita, Hristos ne-a recomandat: „Rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită” (Luca 22, 40). De aceea, să ne rugăm şi preventiv, să avem un fel de înainte vedere, mai ales că în Rugăciunea Domnească «Tatăl Nostru», Dumnezeu ne învaţă să zicem: „Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean” (Matei 6, 13). O armă de temut în lupta cu vicleanul diavol pe care o recomandă Iisus Hristos este postul. Însuşi Domnul a postit în pustie şi a biruit cele trei ispite ale diavolului. Prorocii au postit, așa cum a făcut Sf. Proroc Ioan Botezătorul, Apostolii au postit, mucenicii au postit, cuvioşii şi pustnicii înainte de toate au postit, deoarece, postul subţiază simţurile și ne ajută în rugăciune, smereşte trupul şi cugetul trupesc, întăreşte duhul, îl face pe om disponibil și stăruitor în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, atrage Harul lui Dumnezeu, alungă ispitele demonice, face minuni. Desigur, să nu înţelegem că postim doar de bucate, pentru că înţelegem postul şi de patimi, așa că nu e bine să ignorăm această armă atât de eficientă! Mântuitorul Iisus Hristos era dincolo de aceste afecte, de aceste accidente ale cărnii noastre, ale trupului nostru, dincolo de ele și din dragoste pentru noi, din răbdare pentru noi, a venit și le-a luat asupra Lui! Poate că aici se află sublimul creștinismului, pentru că nu mai este vorba despre un zeu care cere el jertfă (animale, oameni, copii, grâne și alte bunuri), Dumnezeu nu face lucrul acesta, El vine și moare pentru noi, El vine și Se jertfește pentru noi! Aici este unicitatea creștinismului față de toate celelalte (religii) ale lumii, înălțimea și sublimul creștinismului! Domnul este Stăpânul Care moare pentru slugă, pentru creatură, Necreatul Care Își ia trup, Se face stricăcios, înainte de «a vindeca toată boala și suferința», cum spune Sfântul Evanghelist Matei, prin mântuirea pe care și noi o vrem! Iar, primul Care nici măcar nu le merita aceste patimi, dar, le-a purtat a fost El, Iisus Hristos, Cel Care nu merita să le îndure în viața pământească! Personal, ca preot de mir, pot spune că întotdeuna creştinul are şi alte arme împotriva celui viclean. După jertfa lui Hristos, prin care satana a fost biruit, pe lângă armele pe care le-am amintit, Biserica ne învaţă că Domnul ne-a dăruit şi o altă armă împotriva celui viclean, iar, aceasta este cinstita Lui Cruce. De aceea, într-o frumoasă cântare, noi ortodocşii cântăm: „Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta ai dat-o nouă, că se îngrozeşte şi se cutremură nesuferind a căuta spre puterea ei, că morţii i-a sculat şi moartea o a surpat. Pentru aceasta, ne închinăm Îngropării Tale şi Învierii”, pentru că dincolo de orice dubiu: ,,Ne-ai dat, Doamne, armă împotriva diavolului Cinstita Ta Cruce; şi, într-adevăr, diavolul se îngrozeşte şi tremură, nesuferind să vadă puterea ei. Deoarece Crucea înviază pe cei morţi şi zdrobeşte moartea! De aceea şi noi, Doamne, ne închinăm Îngropării şi Învierii Tale”! Aşadar, să ne însemnăm cu semnul crucii zicând: „Iisus Hristos biruieşte”! În sfărşit, să-l întrebăm şi pe unul din cei care au luptat cu diavolul şi l-au biruit. Să-l întrebăm, de pildă, pe Sfântul Antonie cel Mare, să ne spună: ce armă a folosit? Sfântul Antonie răspunde: „Am văzut cursele diavolului întinse pe pământ şi am zis înfricoşat: Cine poate să le învingă pe acestea? Şi atunci am auzit un glas: Cel care are smerenie”! Deci, omul smerit se află sub aripa ocrotitoare a harului dumnezeiesc şi respinge orice atac demonic și devastator! Pentru că sunt atâtea provocări ale vieții, așa cum este boala, iar, în timp ce eşti sănătos, deodată te îmbolnăveşti, cazi la pat, eşti în pericol să mori și te îndrepți spre Mila Lui Dumnezeu, ca să nu mai amintim ceea ce înseamnă văduvia, pentru că în timp ce eşti căsătorit, îţi pierzi femeia şi rămâi singur. Și ce lovitură este şi pentru femeie ca să-şi piardă bărbatul şi să rămână văduvă cu copii mici! Dar şi pentru copii este o mare provocare să fii orfan. O provocare socială este şi şomajul, când cineva ajunge fără loc de muncă, să caute de muncă şi să nu poată găsi. O mai mare provocare socială este şi sărăcia, când ajunge omul să nu aibă cele necesare, ca să-şi acopere nevoile. Dar provocări mari sunt îndeosebi nedreptatea și calomnia! Căci, viața aceasta ne arată că Hristos stăpâneşte peste toate: soare, lună, stele, pământ, vânturi, mare, lacuri, râuri, copaci, animale, pentru că este Stăpânul a toate. Din ziua în care se naşte omul până la sfârşitul vieţii, el este în această ocrotire a Domnului și a sfinților Săi, sub Acoperământul Maicii Domnului!
Preot Paroh Ilie AMZUCU, Parohia Urdarii de Jos, Gorj
