I. Într-un text pe care l-am publicat anul trecut despre Țicleni și oamenii de acolo aminteam și numele profesorului Vasile Gogonea. Îmi propusesem să scriu despre domnia-sa un articol mai elaborat și mai cuprinzător. Prins cu alte subiecte (proiecte) care așteptau de mai multă vreme să fie finalizate – și care nu sunt terminate nici acum – am tot amânat subiectul Vasile Gogonea.
Săptămâna trecută am citit în „Gorjeanul” (din 23 iulie a.c.) un articol emoțional și emoționant dedicat de Vasile Gogonea personalității profesorului Ion Mocioi, plecat la Bunul Dumnezeu. Fac precizarea că eu citesc cotidianul „Gorjeanul” la o săptămână, uneori la două săptămâni după apariție. Cumpăr toate numerele în ziua de sâmbătă. De aceea am citit ziarul din 23 iulie abia în 4 sau în 5 august. Precizarea este importantă pentru ca domnul Vasile Gogonea și cititorii de bună-credință să înțeleagă apariția cu întârziere a textului meu.
Nu mă voi ocupa de frumusețea și de oportunitatea articolului publicat de Vasile Gogonea sub un titlu cu semnificații deosebite: „Domnule profesor dr. Ion Mocioi, Bunul Dumnezeu să vă înalțe sufletul, acolo, printre stele, pentru ca El să vă prețuiască în ceruri, ceea ce sunteți cu adevărat!”. Am amintit acest articol, fiindcă din el am aflat că profesorul doctor Vasile Gogonea primise de la Ion Mocioi – pe care îl numește mentorul său și „simbolul pedagogiei culturii” – o elocventă și elogioasă propunere/recomandare adresată primarului orașului Țicleni și consiliului local al aceluiași oraș pentru acordarea titlului onorific de Cetățean de Onoare.
II. Am fost foarte bucuros, gândindu-mă că fostul meu coleg de cancelarie, Vasile Gogonea, a fost declarat cetățean de onoare al localității în care s-a născut și în care și-a trăit cea mai mare parte a vieții. Socoteam că reprezentanții aleși ai cunoscutei comunități petroliste își prețuiesc personalitățile, oamenii de valoare cu care respectivii reprezentanți sunt contemporani.
I-am telefonat profesorului Gogonea pentru a-l felicita și pentru a-l ruga să transmită felicitările mele primarului Radu și consilierilor. În loc să-l găsesc bucuros, profesorul era trist și dezamăgit. Mi-a spus că nu a primit votul în Consiliul local. Am fost contrariat și l-am rugat să-mi povestească ce s-a întâmplat.
Pentru a primi titlul de „Cetățean de onoare”, profesorul Gogonea a primit recomandări scrise de la medicul Cornel Munteanu, doctor în științe medicale, personalitate de primă mărime a medicinei gorjene și naționale, profesorul Ion Mocioi, doctor în filosofie, recunoscut brâncușiolog, juristul Ion Ungureanu, fost foarte bun primar al localității și cetățean de onoare al urbei, inginerul Alberto Armega, om cu mare răspundere în economia orașului, și maistrul Constantin Lumezeanu, fost elev al profesorului Vasile Gogonea.
I-am solicitat să-mi citească ce au scris personalitățile care l-au recomandat. Mi-a citit textele de recomandare concepute de doctorul C. Munteanu și de inginerul A. Armega. Recomandarea formulată de profesorul Ion Mocioi o citisem în ziarul „Gorjeanul”. Toate sunt modele de texte argumentative, concise, frumoase și convingătoare, pline de conținut, expresive și demonstrative. Autorii recomandărilor își dezvăluie întreaga lor apreciere și totala recunoaștere, precum și prețuirea pe care le nutresc pentru cel recomandat. Și, mai presus de orice, nu conțin nicio exagerare. Cei care le-au scris au reușit să îl cuprindă pe Vasile Gogonea în plinătatea personalității sale.
Am aflat de la domnul profesor că unul dintre consilierii locali (consilier A.U.R.), medicul Adrian Murea, ar fi respins propunerile. Argumentul principal al domnului doctor a fost acela că Vasile Gogonea nu poate fi cetățean de onoare alături de tatăl său, inginerul Victor Murea. Trecem peste faptul că profesorul Vasile Gogonea este un naționalist luminat și un unionist convins, și, ca atare, am putea considera că împărtășește unele din idealurile partidului și chiar militează în scrierile sale pentru aceste idealuri.
Zăbovim, preț de câteva propoziții, asupra chestiunii care i-a determinat pe consilierii prezenți să se abțină de la vot. Avem în vedere teza formulată de domnul consilier A. Murea, cum că Vasile Gogonea nu ar merita să primească același titlu pe care l-a primit tatăl său. Aniteza (sau teza noastră!) ar putea fi: Vasile Gogonea merită să primească același titlu fiindcă și el este o personalitate. Sinteza este următoarea. Premisa de la care pornește domnul Murea este greșită. Domnia-sa confundă – ca să folosim o sintagmă populară – merele cu perele. Domnul Victor Murea a fost o personalitate în domeniul său, cel al științelor inginerești, un practician de primă mărime în exploatarea țițeiului. Contemporanii săi i-au recunoscut valoarea și i-au încredințat funcții de mare răspundere: director de mare trust, ministru, deputat în prima legislatură postcomunistă, primul primar al Târgu-Jiului ales democratic în 1992 ș.a. A primit titluri, ordine și medalii de la ambele regimuri politice în care a trăit (a se vedea și Gh. Crișan, „Piramida puterii. Dicționar de personalități politice și de stat (1944-2008)”, București, 2008, p. 714). Am scris despre meritele domniei-sale în 1992, înainte de alegerile locale de atunci. În vara anului 1992 intenționa să vopsească în tricolor mobilierul stradal. I-am scris o scrisoare, împreună cu Valentin Popa, atenționându-l că face o greșeală. Spre lauda sa, a renunțat la idee. Nu-mi amintesc să fi discutat cu domnia-sa. În schimb, Vasile Gogonea mi-a spus că era un om cu totul și cu totul special și mi s-a lăudat că a jucat șah cu dumnealui când era copil sau adolescent. Nu cred că domnul Victor Murea s-ar fi opus propunerii ca domnul Vasile Gogonea să-i fie companion în galeria Cetățenilor de onoare ai Țiclenilor.
Profesorul doctor Vasile Gogonea este, la rândul lui, o personalitate în domeniile în care a activat și, din fericire, mai activează: învățământ, cultură (cercetare sociologică), jurnalism, viață spirituală ș.a. Chiar dacă nu a primit funcții înalte, nu înseamnă că nu este o personalitate. După părerea mea este – în momentul de față – cel mai cunoscut om care trăiește în Țicleni. Voi analiza în continuare o a doua sinteză prin care îmi susțin afirmația.
III. L-am cunoscut pe Vasile Gogonea în anul 1979. Am fost colegi de cancelarie în anul școlar 1979-1980. Îl înlocuia pe Liviu Trașcă, detașat în acel an școlar la Liceul „Tudor Vladimirescu”. În acei ani – din fericire și acum – Liceul Industrial nr. 1 (de Chimie, cum mai era cunoscut) era o școală deosebit de valoroasă, cu un corp didactic excepțional. Era condus de profesorul Ion Novac (cel mai bun director căruia i-am fost subordonat). Ne-am bucurat și de prezența unui lider informal de mare prestigiu, profesorul Titu Rădoi. Vasile Gogonea venea de la Comitetul de Cultură al județului Gorj, unde activase după absolvirea Facultății de Sociologie a Universității din București. Înainte urmase Facultatea de Filosofie la aceeași universitate. Avusese profesori iluștri, precum Hanri Stahl (colaborator al lui Dimitrie Gusti), Mircea Malița, Grigore Moisil, Miron Constantinescu. În timpul studenției a participat, sub îndrumarea lui H. Stahl, la cercetări sociologice de teren, inclusiv în județul nostru. Am putea spune că Stahl și studenții săi continuau opera impresionantă a savantului D. Gusti.
Tânărul Gogonea s-a integrat repede în comunitatea școlară „de la Chimie”. Nici nu era greu. Aproape toți profesorii, maiștrii, inginerii aveau vârste între 25 și 35 de ani. Doar directorul era ceva mai în vârstă și liderul nostru informal. Nou-venitul mi se dezvăluia ca un om educat, elevat, jovial, respectuos și dedicat profesiei. Era și un fotbalist bun. În acei ani la Liceul de Chimie se desfășurau săptămânal, pe miniterenul din incinta școlii, meciuri de fotbal între noi și inginerii de la Fabrica de Cauciuc (I.A.T.C.C.R.). Afișele meciurilor – cuprinzând caricaturile de rigoare – erau realizate de excelentul (viitor) caricaturist Aurelian Șuță, atunci elev al liceului.
S-ar putea ca pentru unii referirea la meciurile de fotbal să pară o bagatelă. Nu este deloc așa. Acele întâlniri erau pentru noi prilejuri foarte importante pentru a ne elibera de apăsarea regimului politic totalitar.
Este de înțeles că nu l-am putut cunoaște pe Vasile Gogonea în totalitatea capacităților sale. Timpul a fost prea scurt. Nici nu ne-am împrietenit. Ne-am respectat și ne-am apreciat reciproc. Și în acel an școlar, și în următorii până în 1990. Începând cu anul școlar 1980-1981, Vasile Gogonea a predat la alte licee din Târgu-Jiu și s-a împlinit profesional la Liceul Economic și de Drept Administrativ (Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, după 1990), unde a fost profesor în perioada 1981-2012, cu o întrerupere de șase ani (1994-2000) când a fost detașat la cerere (păstrându-și titulatura la Colegiul Economic) în orașul său natal, Țicleni, la Grupul Școlar Industrial de Petrol, unde a îndeplinit și funcția de director în anii 1998-2000.
În ultimul deceniu al secolului trecut ne-am întâlnit lunar cu prilejul reuniunilor didactice ale profesorilor de istorie și de științe socio-umane. Vasile Gogonea s-a dovedit a fi unul dintre cei mai harnici și mai bine informați colegi din specialitatea lui. În timpul în care a profesat la Liceul Economic a obținut rezultate remarcabile, atât în plan personal, cât și cu elevii săi (olimpiade școlare, sesiuni de comunicări etc.). Învățau la acel liceu adolescenți deosebit de bine pregătiți și frumos educați. Pasionat de profesie, dar și din nevoi financiare, profesorul Vasile Gogonea a rămas în învățământ mai mulți ani după pensionare, împlinindu-și talantul dăruit de Dumnezeu. Pentru scurtă vreme (2002-2005) a ocupat o funcție de îndrumare și control la Inspectoratul Școlar Județean Gorj. (VA URMA)
Prof. dr. Gheorghe GORUN
