1.Cuvenitul elogiu
Din când în când, intelectualul rafinat, transdisciplinar, Constantin Șișiroi, mă invită la o cafea ori la un ceai, un pretext de-a mai sta de vorbă despre starea națiunii, despre depravarea imorală a partidelor politice, despre derapajele strategice ale Uniunii Europene, despre păguboasa globalizare, despre dezavantajele inteligenței artificiale, despre prăbușirea vertiginoasă a învățământului în România, despre proasta salarizare a profesorilor, medicilor, bibliotecarilor, despre abordarea malițioasă, impertinentă a culturii, a literaturii, a artelor, a sporturilor, a teatrelor, a centrelor de creație, despre inaderența „maselor largi de cetățeni” la fenomenul editorial autohton, despre dezastruoasa guvernare liberală și despre comportamentul oțios al premierului Bolojan etc.
Constantin Șișiroi este el însuși autor de tratate de medicină, de dicționare, de manuale universitare – fiind noi colegi la aceeași facultate la Universitatea „Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu. Dar, în timpul său liber este și poet autentic, prozator memorialist, istoric domenial, autor de maxime și reflecții, prodigios publicist și chiar critic literar.
Ca fiecare gorjean, domnia sa îi aduce cuvenitul elogiu marelui Constantin Brâncuși și meditează oximoronic asupra antitezei ură-iubire, asupra paradoxului destinului, asupra trezirii din somnul rațiunii (care în prezent a împânzit patria cu monștri – n.n., I.P.B.).
Totodată, Constantin Șișiroi are îngândurări motivate de debandada generală a clasei politice, de ieșirile în stradă ale unei populații ale cărei drepturi civile sunt periclitate de „dictatura prostiei”, de războaie economice ori efectiv militariste, dar și bântuite de visuri neinterzise încă dar, vai, fără șanse ca ele să se și realizeze… vreodată, întrucât li se calcă cetățenilor prea des în picioare nedreptatea, îi umilesc averile făcute fraudulos, excesele „fratricide” de putere, îi oripilează realitatea de azi murdară, hidoasă, în care doar banii vorbesc.
2.Locuirea poetică
În poema „Coloana lui Brâncuși”, Constantin Șișiroi e copleșit de „coloana mare, grea dar nesfârșită (prin esența sa semnificând „nemurirea ce-o visează neamul românesc”. Elogiind dragostea, poetul o proiectează vizionar „pe un drum întreg” nelăsându-se „bătut de orice vânt”.
Inima îndrăgostitului e zbucium, e „zeu nemuritor”, căci „viața-i una, fără bis”: Surâd și-mi continuu succintul comentariu, fiind de acord cu autorul poemei „Paradoxul destinului” că „există-n viața noastră întortocheată un labirint cu grea ieșire”; că „iubirea dintre oameni diferiți, cu suflet, sânge sau tendințe este un necesar ca iarna sobele fierbinți care să încălzească legătura dintre ființe diferite”; că „democrația-i o poveste lungă și greu de înțeles, de noi, muritorii de rând, ce tot luptăm ca să avem un trai mai bun, cu o decență pe care-o merităm, deși am obosit să tot mergem cu lanterna noaptea și tot pe unii să-i îndopăm”; că „mileniul trei se confruntă pentru toți cu efecte dure ale civilizației noastre ce are căutare la netoți ducând o luptă acerbă și în case vaste”.
Poetul reflexiv conchide sentențios: „Un duș rece ne trebuie ca să ne trezim la realitatea ce vremuie. Acesta ne spală de mocirla din jur, separând ce-i pur de ce-i pestilențial. Iubirea-i un lucru rar. Epoca binelui ratat ar putea deveni apocaliptică. Și fiindcă sufletu-i vecie, el trebuie să fie părtaș în dragoste și în gând cu aproapele.
Recent, Constantin Șișiroi m-a informat că a trimis la tipar, la Editura ieșeană Pim, un volum de poezii și de maxime și reflecții. Ca unul care, iată, l-am deja lecturat atent, să-i urez succesul scontat la propriii săi amici, alumni, comilitorii de cale și de locuire poetică a urbei Târgu-Jiului. Titlul cărții: „Confidențe în labirintul vieții” este emblematic.
Ion Popescu-Brădiceni, scriitor, doctor în filologie
