Astăzi, 7 octombrie, cinstim doi Sfinți care au viețuit în timpul împăratului roman Maximian (286–305) și au ocupat funcții înalte la curtea imperială, pentru că Serghie a fost primicer (comandant), iar Vah secundicer în trupele de elită care alcătuiau școala gentililor. Erau creștini în taină, dar au fost denunțați împăratului pentru că au refuzat să aducă jertfe idolilor și sunt cunoscuți ca un simbol al prieteniei duhovnicești devotate, fiind frați întru credință și martiriu, deși nu erau frați după trup. Ei sunt considerați ocrotitori ai Olteniei, deoarece, capetele sfinților au fost aduse în Țările Române de către Sf. Voievod Neagoe Basarab la Mănăstirea Curtea de Argeș, iar în prezent se află la Catedrala Mitropolitană din Craiova. Cei doi «megalomartiri» au fost demnitari romani care au refuzat să aducă jertfe zeilor, iar, ca urmare, Vah a murit primul, fiind biciuit până la sânge și a primit cununa muceniciilor sale la Soura, în Siria, fiind adus mai târziu la Barbalissos (Balis), pe Eufrat, o localitate aflată la cinci kilometri de Alep. La rândul său, Serghie, după numeroase cazne, a fost decapitat la Al-Rusafa, tot pe râul Eufrat. Pentru a cinsti jertfa lor, creştinii au ridicat aici o bazilică impunătoare, devenită cel mai căutat loc de pelerinaj din zonă, iar, secole la rând, creştinii din Bizanţ şi din Arabia au venit ca să le aducă cinstire. Sunt mărturii cum că împăratul persan Chosroes II, când s-a închinat lui Mauricius pentru a-şi recupera regatul, a oferit mai multe daruri acestei biserici.
Mărturisirea Sfinţilor Mucenici, avea să le aducă martiriul, în anii 303-305
Cei doi Sfinți au învățat de mici dreapta credință și Îl propovăduiau pe Dumnezeu, dar, aflând împăratul păgân despre acest lucru, i-a chemat la el și le-a poruncit să aducă jertfă idolilor! Cum ei au refuzat, au fost îmbrăcați în port femeiesc și plimbați prin cetate, spre umilirea lor, apoi, fiind trimiși la guvernatorul Antioh pentru a-și primi pedeapsa, au fost torturați, Sfântul Vah murind în urma loviturilor cu vine de bou, iar Sfântului Serghie fiindu-i tăiat capul cu sabia. Dar, legământul celor doi sfinți este unul edificator: ,,Avem un Dumnezeu în cer Adevărat, Simţitor, Nemincinos şi Viu, Aceluia ne închinăm”, aceasta fiind mărturi¬sirea Sfinţilor Mari Mucenici Serghie şi Vah, mărturisire ce avea să le aducă martiriul, în anii 303-305, ca o dură confirmare a adevărului mântuirii! Deci, pe vremea împăratului roman Maximian Daia, Serghie era pimnicer (primicerius scholae gentilium), ofiţer de prim rang al gărzii regale, iar, regimentul pe care îl conducea era format în integralitate din gentili, adică persoane care nu aveau cetăţenie romană, iar, mulți spuneau că Serghie era unul dintre sfetnicii de taină ai împăratului. După documentele siriace, el ar fi fost chiar rudă cu cezarul și împreună cu Vah, bunul său prieten, aşezat la rându-i în demnitatea de secundicer, se pare că se bucurau de o mare libertate în cuvânt îna¬intea tronului! Erau creştini în taină, lucru pe care l-au aflat şi cei care îi invidiau, aceștia fiind cei care i-au mărturisit taina împăratului, cel ce i-a pus la grea încercare și ca să afle adevărul, Maximian a hotărât ca toţi cei din gardă să aducă jertfe în templul lui Zeus. La momentul stabilit, nu i-a găsit pe cei doi sfinţi înăuntru şi, căutându-i, i-a aflat afară cântând imnuri de laudă lui Dumnezeu. De aceea, i-a obligat mai apoi să intre înlă¬untru şi i-a pus să jertfească. Sfinţii Mucenici au început să cânte şi aici din Cartea Psalmilor, iar, în cele din urmă au fost supuși la chinuri groaznice, primind în cele din urmă cununa muceniciei. Se cunoaște că în anul 431, Episcopul Alexandru de Hierapolis, localitate aflată în nordul Siriei, a cheltuit trei sute de pungi de aur pentru a ridica o bazilică în cinstea Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah, iar, locaşul de închinare s-a zidit în mijlocul stepei siriene, între zidurile cetăţii Rusafa. Acesta a fost momentul de răspândire masivă a cultului celor doi sfinţi mucenici în întregul Orient creştin, mai ales că mărturia ne este dată într-una dintre cele mai complete publicaţii cu privire la viaţa, cultul şi importanţa duhovnicească ale celor doi martiri pe pământul jertfelnic al Siriei! Dumnezeu a făcut ca numele lor să capete o răspândire atât de mare a cultului celor doi sfinţi, încât, din secolul al 5-lea, influenţa lor a început să iradieze dincolo de Rusafa, peste Siria şi Mesopotamia, ajungând până în Armenia şi Galia.
Capetele celor doi sfinţi au fost aduse în ţara noastră de către Sfântul Voievod Neagoe Basarab
Cinstirea celor doi sfinţi s-a manifestat atât în cult, cât şi în tradiţia hagiografică ulterioară, de aceea, hagiografii au ajuns la concluzia că Sinaxarul Sfinţilor Serghie şi Vah datează din secolul al 5-lea, fiind scris original în limba siriacă. Textul grecesc îi aparţine lui Sever de Antiohia, fiind legat de vestita sa Omilie pentru Mucenicii din Rusafa. Cultul Sfinţilor Serghie şi Vah s-a răspândit în întreaga lume, iar, în Orient, Mitropolitul Ahudemmeh de Tagrit (sec. VII) a ridicat o nouă bazilică în cinstea lor, replică a celei de la Rusafa, în mijlocul stepei de la nord-est de Irak. Dorinţa lui era să-şi ferească episcopia de rai¬durile beduinilor, de aceea, Sfântul Serghie este cinstit la sirienii de răsărit în zilele de 1 octombrie, 3 şi 6 mai, 9 decembrie şi mai cu seamă în 7 octombrie. Precizăm, de asemenea, că Sever de Antiohia a scris în cinstea celor doi sfinţi o omilie, rostită la 7 octombrie 514, iar, textul se găseşte tradus din siriacă de profesorul Rubens Duval în colecţia Patrologia Orientalis (IV, 1, 1908, pp. 83-94, Omilia LVII). Capetele celor doi sfinţi au fost aduse în ţara noastră de către Sfântul Voievod Neagoe Basarab şi depuse la Mănăstirea Curtea de Argeş, iar, cele două racle cu sfintele moaşte au fost făcute din porunca arhierească a Episcopului Iosif de Argeş, cu sprijinul creştinilor binevoitori din oraşul Piteşti, în anul 1867, ca semn de recunoştinţă pentru binefacerile primite prin ale lor sfinte rugăciuni. În anul 1949, la 25 octombrie, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sfintele moaşte au fost aduse la Craiova şi depuse în Catedrala Mitropolitană «Sfântul Dumitrie – izvorâtorul de mir», din Craiova, în timpul vrednicului de pomenire Firmilian, Mitropolitul Olteniei. În loc de încheiere, se spune că Napoleon, după ce pierduse tronul și a fost exilat pe insula Sfânta Elena, ar fi spus la un moment dat: „Alexandru Macedon, Cezar, Carol cel Mare și eu însumi am câștigat bătălii și am ridicat puternice imperii. În ce chip? Cu ajutorul armelor. Astăzi însă toți sunt uitați și părăsiți. Iisus Hristos însă cu 18 veacuri înainte a întemeiat o împărăție a sufletelor și a ridicat o pe iubire și iertare și iată că și astăzi milioane de oameni sunt gata să și dea viața pentru El. Pentru noi, cine va mai muri?” (cf. pr. dr. Ștefan Slevoacă, «Predici la Duminici și Sărbători», București 1979, pag.157). Așadar, Sfinţii Serghie şi Vah, mai înainte de a primi cununa muceniciei, nevrând să lepede dreapta credinţă, au fost dezbrăcaţi de hainele bărbăteşti, îmbrăcaţi în veşminte femeieşti şi purtaţi în batjocură pe uliţele cetăţii, dar, propovăduind cuvântul Domnului în fața păgânilor, cei doi mucenici au fost torturați la porunca împăratului, fiind uciși pentru că Îl iubeau pe Dumnezeu!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
