26 C
Târgu Jiu
marți, 4 august 2026

Școala pentru Democrație – D.E.G.I.C.

3

„Școala pentru Democrație” este un concept și un program educațional creat pentru a-i învăța pe oameni (în special pe elevi/tineri și profesori) cum funcționează o societate liberă și cum pot deveni cetățeni activi. Expresia are două înțelesuri principale: unul general (ca filosofie educațională) și unul concret (ca proiect specific în România). De ce are democrația nevoie de o „școală”?. Democrația nu este un afect cu care ne naștem, ci ceva ce se învață pe tot parcursul vieții. O „școală pentru democrație” nu predă doar teorie politică, ci formează deprinderi practice precum: Educație civică aplicată și cum funcționează instituțiile (Primăria, Parlamentul, Instanțele), ce drepturi și îndatoriri ai ca cetățean; Gândire critică și cum să deosebești o știre falsă (fake news) de o informație reală și cum să analizezi și să evaluezi promisiunile politicienilor; Implicare în comunitate și cum poți schimba ceva în școala unde predai sau orașul tău (de exemplu: să scrii o petiție, să participi la o dezbatere publică sau să faci voluntariat); Cultura dialogului și cum să argumentezi respectuos și să accepți păreri diferite fără violență sau ură. În România, „Școala pentru Democrație” este denumirea unui proiect concret de educație civică inițiat de asociația Expert Forum (E.F.O.R.) în parteneriat cu diverse asociații și instituții educaționale. Inițiativa acestui proiect despre democrație este din 2011.
Școala pentru Democrație s-a născut în anul 20215 pentru elevi/tineri și profesori. Pentru cadrele didactice din mediul preuniversitar – îi ajută să predea mai atractiv educația socială/civică prin jocuri de rol, dezbateri și studii de caz. Pentru elevi/tineri – elevii din gimnaziu și liceu sunt încurajați să identifice o problemă reală din comunitatea lor (ex: lipsa pistelor de biciclete, curățenia în școală, statul de drept, cum se construiește o comunitate activă democratică pe tot parcursul vieții, cum vom critica guvernanții care abuzează de poziția lor) și să învețe pașii legali prin care pot cere autorităților rezolvarea ei.
În perioada 20-23 iulie 2026 s-a organizat Școala de Vară pentru profesorii de educație socială în București. Agenda activităților au fost împărțite pe ateliere și facilitate de Maria CEZAR (Maria lucrează în cadrul Expert Forum de la începutul anului 2019 în proiecte axate pe educație non formală, implicare civică și cetățenie activă. Ea are experiență în domeniul ONG fiind coordonator național timp de doi ani în Parlamentul European al Tinerilor România (EYP). Ea a absolvit programul Aspire Academy în 2017).
Cezara GRAMA (Cezara a absolvit Facultatea de Drept în 2013 și a urmat cursurile masterului de Drept Public Internațional. Are experiență de voluntariat în O.N.G-uri și este absolventă a programului Lideri pentru Justiție coordonat de Fundația Konrad Adenauer). https://scoalapentrudemocratie.ro/echipa-noastra/.
Temele au fost: Cum construim o comunitate?, Statul de drept, Ce se poate întâmpla în online? Cum recunoaștem și prevenim fraudele digitale – atelier susținut de I.N.G Bank – București. Biblioteca vie – despre exemple practice ,,campionii unor asociații și O.N.G.” – Federația Fundațiilor Comunitare România – Sonia CONSTANTIN, Agenția Împreună – Georgiana IONITA, Mioritics – Mihai DRAGOMIR, TechSoup România – Evelina SELEA. Iar ultimele ateliere au avut ca abordare – Clasa ca spațiu democratic și comunități regionale. La Școala de Vară – Școala pentru Democrație, au participat cadre didactice care au parcurs și au finalizat cursul/programul de formare „Predarea cetățeniei democratice la clasa a VII-a”. Școala de Vară – Școala pentru Democrație s-a finalizat cu o festivitate finală și reflecție pentru toți participanții. În cadrul atelierelor de lucru, s-a primit „sprijinul logistic” din partea domnului Ștefan POPA (Ștefan lucrează în cadrul Expert Forum din 2021 în proiecte axate pe educație nonformală, implicare civică și cetățenie activă. El consideră că asociațiile de tineret l-au făcut cine este astăzi și crede în puterea acordării unei șanse tuturor tinerilor. Acesta coordonează și facilitează cursuri nonformale pentru tineri pe diverse teme din 2019, având primul contact cu lumea voluntariatului în 2014). La această Școala de Vară – Școala pentru Democrație, au participat două cadre didactice din județul Gorj (Laurențiu Daniel POPOVICI de la Școala Gimnazială „Gheorghe Tătărescu” Târgu Jiu/Casa Corpului Didactic Gorj – și Cristina Ioana COTORCEA de la Liceul Tehnologic Baia de Fier).
Prof. Laurențiu Daniel POPOVICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.