După ce am văzut că în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, pericopa din Evanghelia după Ioan, capitolul 3, versetele 3, 13-17, ne redă convorbirea Mântuitorului Hristos cu Nicodim, putem spune că învăţătura pe care o desprindem din cuvintele alese, ne arată că: «nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel care s-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să Se înalţe şi Fiul omului, ca tot cel ce se încrede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Fiindcă, Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Dar, n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea”, mai ales că înainte de Învierea Mântuitorului, nici un om nu s-a suit la cer, ci, toți, de la Adam şi până la tâlharul de pe cruce, care a intrat primul în rai, toţi se duceau în adânc, și acolo aşteptau izbăvirea Mântuitorului. Pentru că omul nu putea primi prin forţele lui, prin faptele lui ca să se poată din nou curăţi şi izbăvi de păcat. De aceea, așa cum subliniază Mântuitorul, omul prin puterile lui proprii, nu se poate mântui, nu există mântuire în afară de Iisus Hristos, nu este mântuire în afară de Biserică. Iată, aşadar, legătura dintre credinţă şi viaţa veşnică, deci, tot cel ce crede în Fiul Omului, tot cel ce crede în Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, acela are viaţă veşnică! De aici, vedem că se vorbeşte despre aceeaşi Persoană, Fiul Omului, Domnul nostru Iisus Hristos, căci, în felul acesta Se numea El înaintea ucenicilor şi înaintea oamenilor, cu toate că este Fiul Cel Unul Născut pe Care Dumnezeu Cel Preaînalt L-a trimis în lume, ca lumea viaţă să aibă. Așadar, nici o religie, nici o idee religioasă, nici o credinţă religioasă nu-l poate mântui pe om în afara credinţei în Iisus Hristos. Dar, pentru că nu era o altă cale, Dumnezeu, din marea Sa iubire pentru omenirea pe care a creat-o, pentru lumea aceasta pe care a întemeiat-o, pe Însuşi Fiul Său L-a trimis tocmai ca să refacă firea noastră umană decăzută! Să ne rugăm, aşadar, Bunului Dumnezeu, ca să ne dea putere, să ne dea înţelepciune, să ne dea povăţuitori buni care să ne călăuzească pe calea cea dreaptă ca şi noi să ne învrednicim de viaţa cea veşnică!
,,Ne închinăm Crucii Tale, Hristoase”!
La 14 septembrie sărbătorim dumnezeiescul praznic al Înălţării Sfintei Cruci, una dintre cele 12 sărbători mari de peste an, pentru că în această mare şi binecuvântată zi, va fi înălţată spre deosebită cinstire Sfânta Cruce, iar.perspectiva creștinului este cea de pe Cruce! Avem certitudinea că pentru noi, creştinii, Crucea este puterea lui Dumnezeu prin care ne mântuim, Crucea este altarul pe care s-a adus jertfă Fiul lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii. Desigur, valoarea Crucii izvorăşte din valoarea jertfei adusă pe ea, iar, jertfa adusă pe Cruce este o jertfă prevestitoare, săvârşită de Arhiereul Noului Testament, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care a înlocuit toate jertfele vechi şi ne-a adus adevărata împăcare cu Dumnezeu. Crucea, transfigurată pentru veșnicie în trupul Domnului Hristos, ca și semnele Crucii care rămân veșnic în trupul crucificat al Mantuitorului Cel Înviat și Înălțat la ceruri, ne pot dovedi, cât de mult ne-a iubit El pe noi și cât de jertfelnic S-a dăruit nouă, păcătoșilor, ca și pe noi să ne ridice la ceruri. Pentru aceasta, Sărbătoarea «Înălțarea Sfintei Cruci», ca o cinstire a Sfintei Cruci, este preamărirea iubirii jertfelnice, a iubirii smerite, singura iubire pe care Dumnezeu o prețuiește cu adevărat, pentru că El nu prețuiește iubirea posesivă și mândră, ci, iubirea smerită, care înmlădiază sufletul omului pentru a-L iubi pe Dumnezeu și pe semenii noștri. Evanghelia care se citește la sărbătoarea de astăzi, ne mai arată că Bunul Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca sâ osândească omul sau să pedepsească neamurile, ci, pentru ca lumea să se mântuiască prin El, ceea ce înseamnă că El vine să cheme oamenii la credință, să-i vindece pe cei bolnavi, să-i hrăneasca pe cei săraci și flămânzi, să-i îndrepte pe cei rătăciți, să-i ridice pe cei păcătoși și căzuți, deci, vine ca să le dăruiască oamenilor viața cea veșnică și adevărată!
„Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca 23, 34)
Aclamat cu osanale la intrarea în Ierusalim, dar, încoronat de aceiași oameni cu o cunună de spini, cu trupul pironit în cuie la mâini şi picioare, scuipat și batjocorit de adâncul răutăţilor omeneşti, trupul Mântuitorului Hristos devine un «rug de suferință» și durere pe care ard toate durerile lumii. Chinurile Sale sunt de neînchipuit, setea-I devine arzătoare, sângele-I șiroiește în rănile adânci din trupul care este împuns cu sulița și de înţepenirea istovitoare, peste care se abate rânjetul satanic al decăderii omeneşti care strigă de jos: „Coboară-Te acum de pe cruce, ca să credem în Tine!”, iar, de pe Crucea suferinței nu se aude nici plâns, nici răcnet de durere, nici blestem adresat, ci, doar un semn al dragostei dumnezeieşti care străbate întunericul urii omeneşti: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca 23, 34). La ceasul trei al amiezii, când la templu începea jertfirea mielului pascal, Mielul lui Dumnezeu Care ridicase pe Cruce păcatele lumii, s-a auzit un glas pierdut care striga de pe Golgota: „Săvârşitu-s-a! Părinte, în mâinile Tale îmi dau duhul!” (Ioan 19, 30 şi Luca 23, 46). În felul acesta, lucrarea mântuirii, preînchipuită simbolic de jertfele Vechiului Testament, era săvârşită acum în mod real, iar, pământul s-a cutremurat; catapeteasma templului s-a despicat și zidul morţii a căzut prin moartea Domnului Iisus Hristos. De pe Crucea de lemn a răsărit învierea şi puterea vieţii veşnice, Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, «Arhiereul cel pururea viu», Care S-a Înălțat la cer şi S-a înfăţişat pentru noi înaintea lui Dumnezeu Tatăl, cu jertfa Sa mântuitoare. Din acea clipă, cel care priveşte spre Golgota şi spre «Altarul mântuirii» (Sfânta Cruce), cu vie credinţă în suflet, nu moare, ci, are viaţă veşnică, pentru că: «Aşa de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unul-Născut Fiul Său L-a dat ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică» (Ioan 3, 16). Prin aceasta, Sfânta noastră Biserică ne cheamă să medităm profund la Iubirea nemărginită a lui Dumnezeu faţă de noi, cei care am fost răscumpăraţi prin moartea pe Cruce a Fiului Său! În felul acesta, din Iubire, Fiul Lui Dumnezeu S-a făcut fiu al omului pentru ca omul să fie ridicat la demnitatea de fiu al lui Dumnezeu. În mod firesc, Fiul lui Dumnezseu, luând firea noastră omenească a ridicat-o la Stăpânul tuturor, dovedind că din iubire, Dumnezeu le poartă de grijă tuturor şi fiecăruia în parte, din iubire îl primeşte pe păcătosul care se pocăieşte şi tot din iubire îl face părtaş al jerfei Fiului Său şi al Împărăţiei Sale, ceea ce dovedește că Iubirea este chemarea noastră către Dumnezeu şi aproapele, concretizată în fapte de iubire. Toate acestea sunt adevărurile de credinţă pe care ni le înfăţişează Sfânta Liturghie de astăzi, cea care ne îndeamnă să ne ridicăm sufletele spre Sfânta Cruce, să privim spre jertfa mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos și să vedem ceea ce înseamnă dragostea lui Dumnezeu pentru omenire, să ne întărim sufletele în credinţă şi nădejde. În această zi de post, e bine să păstrăm în noi trează conştiinţa că suntem răscumpăraţi din moarte prin jertfa Domnului şi că putem trăi în veșnicie! Iisus Hristos cu braţele întinse pe Cruce, îmbrăţişează pe tot cel ce aleargă la Dânsul cu credinţă. Hristos Domnul, cu capul încununat de spini, totuși, ne primeşte în împărăţia veşnică și Se milostivește cu dragoste pentru noi. În această zi sfântă, să nu ne lăsăm obosiți, uitând chiar de lupta cu păcatul, ci, cu ochii aţintuiţi asupra Lui Iisus, cu toți să mergem pe calea credinței, prin fapte, dragoste şi dăruire pentru a ajunge în «Împărăţia cea gătită nouă de la întemeierea lumii» (Matei 25, 34). Deci, fie ca Hristosul Cel răstignit pe Sfânta Cruce să rămână pentru noi Domnul iubirii Care să ne ocrotească viaţa şi să ne îndrume gândul şi fapta, pentru a putea înțelege mai bine că prin Înălțarea Sfintei Cruci, Domnul Iisus Hristos ne mângâie sufletul și ne cheamă ca să trăim întru împlinirea poruncilor Sale!
Profesor dr. Vasile GOGONEA, scriitor bisericesc
