În Duminica a 4-a după Rusalii; Ap. Romani 6, 18-23; Ev. Matei 8, 15-13 (Vindecarea slugii sutaşului); glas 3, voscr.4, textul Evangheliei care se va citi la Sfânta Liturghie ne vorbeşte despre una din minunile lui Iisus, consemnată în Evanghelia după Matei (8:5-13) și în cea după Luca (7:1-10), prin care este descrisă vindecarea de către Iisus a slugii unui sutaș (centurion) roman din Capernaum. Dintre alte vindecări, cea a slugii sutaşului este cea mai uimitoare şi constituie una dintre cele mai frumoase pagini din Evanghelie, pentru că Mântuitorul intră în oraşul Său, Capernaum, unde locuieşte împreună cu ucenicii Săi, în «Galileea Neamurilor», un pământ al multitudinilor etnice, culturale şi religioase. Aici, un sutaş Îi iese în cale şi-L roagă să vină să-i vindece sluga bolnavă de moarte şi totul pare extraordinar în această împrejurare.Ştim că sutaşul este un soldat de meserie, un ofiţer roman, deci păgân, care îndrăzneşte să meargă spre Domnul pentru a-I cere ceva incredibil: vindecarea unui moribund şi mai ştim că sutaşul roman era un prieten al evreilor şi că le construise o sinagogă în Capernaum, dar, în ultimă instanţă, acest om prefigurează neamurile şi Biserica prin care Dumnezeu Cel Adevărat apreciază faptul că acest sutaş roman spune cuvinte de o înălţime uimitoare, prin efortul său interior de deveni mai înţelept decât fiii lui Israel!
,,Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit”!
Aşadar, în Duminica a 4-a după Rusalii, Sfânta Evanghelie ne prezintă portretul demn şi luminos al unui sutaş din cetatea Capernaum, care avea o slugă bolnavă şi probabil, sutaşul, cuprins de milă şi de compasiune, a vegheat lângă patul acestui suferind şi văzând că boala persistă, a cerut ajutorul Mântuitorului Hristos, Care vindeca toată boala şi neputinţa în popor. Aflăm că rugăciunea sutaşului, făcută cu adâncă smerenie şi credinţă, a fost ascultată de către Domnul Iisus, mai ales că prin rugăciune putem vorbi direct cu Dumnezeu, Părintele nostru ceresc, Care este gata să ne răspundă şi să ne ajute. Vedem că atitudinea Domnului este surprinzătoare şi El se arată imediat de acord, fără să pună întrebări, dar amână puţin aducerea la îndeplinire, când spune: ,,Mergând, îl voi vindeca”, iar, acest lucru, îi va permite sutaşului să-şi exprime credinţa. Putem să tragem deja o învăţătură importantă: Hristos nu este părtinitor, nu se uită la aparenţe, dar, totuşi, după cum El Însuşi o spune, El n-a fost trimis decât către oile pierdute ale casei lui Israel, dar, este înduioşat de bunătatea acestui om, acestui ofiţer roman, faţă de sluga sa, pe care o consideră ca pe un fiu. Iar, textul Sfintei Evanghelii se citeşte astfel: «În vremea aceea, pe când Iisus intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L şi ¬zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. Şi i-a zis Iisus: ,,Venind, îl voi vindeca”. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai spune un cuvânt şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face. Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: ,,Adevărat grăiesc vouă: Nici în Israel n-am găsit atâta credinţă. Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia cerurilor. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor”. Şi a zis Iisus sutaşului: ,,Du-te, fie ţie după cum ai crezut”. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela» (Ev. Matei 8, 15-13), pentru că în acest fel, în faţa acestui răspuns pozitiv al Domnului Hristos, sutaşul te face să rămâi mut de admiraţie dinaintea unei asemenea smerenii şi a unei asemenea credinţe. Aceasta este una dintre comorile Bisericii, care a introdus cuvântul sub o formă adaptată în slujbele sale, prin rugăciunile dinaintea Împărtăşaniei. Deci, vedem că Mântuitorul vindecă bolnavul de la distanță, fără să fie adus de față, ceea ce mai rar se întâmplă, pentru că multora le poruncea pentru un bolnav, dacă mărturiseau cu tărie credința în minunile lui Dumnezeu, iar, minunea se săvârșea și bolnavul se făcea sănătos de orice boală era cuprins, pentru că numai Dumnezeu Cel Adevărat apreciază faptul că acest sutaş roman spune cuvinte de o înălţime uimitoare, prin efortul său interior de deveni mai înţelept decât fiii lui Israel!
Şi a zis Iisus sutaşului: ,,Du-te, fie ţie după cum ai crezut”!
Constatăm cu uimire că pe sutașul roman, Domnul Iisus Hristos nu l-a întrebat, de crede în dumnezeirea Lui, căci îi cunoștea credința inimii şi nici nu l-a așteptat să spună ce dorește, ci, îndată ce sutașul s-a apropiat de El, i-a zis: ,,Doamne, sluga mea zace în casă slăbănog, cumplit chinuindu-se“; lucru care denotă că sutașul, pe lângă credință mare, avea și multă smerenie. De aceea răspunde: “Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci numai zi cu cuvântul și se va vindeca sluga mea”!“. Deci, vedem aici, cât poate credința curată unită cu smerenia, mai ales că amândouă la un loc fac adevărate minuni. Credința pogoară harul asupra aceluia ce se roagă și smerenia îi deschide inima către Dumnezeu. E leacul prin care se poate vindeca lumea: credința și smerenia. Că dacă omul a decăzut moral atât de mult este numai din cauză că s-a depărtat de Dumnezeu și de smerenie! Necredința în Dumnezeu și mândria au adus ființa umană în starea în care se găsește astăzi. Credința și smerenia deschid calea cea scurtă și mai sigură a mântuirii noastre, deci, credința că Dumnezeu există și are milă de lumea pe care a creat-o, de fiecare dintre noi, și în același timp, smerenia sinceră, mărturisită, că nu suntem vrednici să intre Hristos în casa și în inima noastră din cauza mulțimii păcatelor pe care le avem la activ! Iată leacul care poate vindeca omul de astăzi, care trebuie să creadă cu tărie și dreaptă credință în Iisus Hristos și să se socotească cel mai păcătos de pe pământ. Desigur, noi putem să-I cerem lui Dumnezeu orice, pentru că nimic nu este prea mic sau neînsemnat, dar, trebuie să cerem cu credinţă! Aceasta înseamnă că noi dobândim certitudinea că Dumnezeu aude şi că El, într-adevăr, răspunde într-un chip cunoscut Lui Însuşi. Iar, aceasta mai înseamnă că singura noastră cerere adevărată şi neschimbătoare este cea spusă nouă de Hristos în cuvintele şi în faptele Sale! De aceea, rugăciunea este o conlucrare tainică a sufletului cu harul dumnezeiesc, iar, starea sufletească a credinciosului în rugăciune este de încredere, de împotrivire la chemările josnice, de mobilizare a energiei noastre spre Dumnezeu, de încadrare a voinţei proprii în voinţa lui Dumnezeu. Numai vieţuirea în rugăciune întăreşte credinţa în prezenţa şi în existenţa lui Dumnezeu! După cum cel ce a văzut lumina poate fi convins de existenţa ei, tot la fel, pentru cel ce se roagă, Dumnezeu este o realitate pe care n-o mai poate întuneca norul îndoielii. Dumnezeu ne vrea binele în permanență și dă oamenilor și îngerilor puterea de a allege şi sfaturi de nădejde. Cei ascultători au ceea ce este bun în mod liber și pe bună dreptate, iar, omul este îndemnat să se țină cu putere de ceea ce este bine, iar, prin aceasta să asculte de Dumnezeu, Care nu se referă numai la fapte, ci și la credință, pentru că şi în cazul pericopei Evanghelice, Dumnezeu Cel Adevărat apreciază faptul că acest sutaş roman spune cuvinte de o înălţime uimitoare, prin efortul său interior de deveni mai înţelept decât fiii lui Israel!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
