În Duminica a 6-a după Rusalii; Ap. Romani 12, 6-14; Ev. Matei 9, 1-8 (Vindecarea paraliticului din Capernaum); glas 5, voscr.6, în textul Evangheliei care se citeşte la Sfânta Liturghie de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, Mântuitorul Hristos e prezentat în ipostaza vindecătorului şi constatăm că de această dată, beneficiarul minunii e un slăbănog din Capernaum, loc în care Domnul poposește adesea, învață și tămăduiește neputințe, iar, după cum cunoaştem, orașul e și un spațiu unde El săvârșește multe vindecări. Ca o scurtă explicaţie, slăbănogeala înseamnă că muşchii nu-şi mai fac datoria şi atunci omul nu poate să-şi mişte degetele, gâtul, capul, picioarele, nu poate să vorbească, nu poate să mănânce, deci, toate acestea nu le poate face. Ca urmare, ai lui îl poartă, îl duc, îl aduc şi el devine o povară. Prin urmare, pentru că I s-a adus spre vindecare acest slăbănog, Mântuitorul Iisus Hristos, îl vindecă pentru credinţa celor care l-au adus şi în logica firească, întâi este tămăduit sufletul paraliticului şi apoi trupul său, dar, cuvintele care însoţesc ideea de tămăduire stârnesc, așa cum era de așteptat, murmur și comentarii în popor. Când Fiul lui Dumnezeu citește gândurile cârcotașilor și le răspunde pe măsură, miracolul se produce imediat, ca urmare a poruncii Domnului, când atitudinea generală se schimbă din murmur în glăsuiri de slavă. Dacă fusese criticat mai înainte, acum Domnul este lăudat pentru faptul de a fi realizat un lucru rar întâlnit, mai ales că cele întâmplate vor constitui o lecție atât pentru tămăduit, cât și pentru cei care l-au adus, pentru comunitatea care a asistat la cele petrecute, fiindcă Dumnezeu ne arată că vindecarea paraliticului se realizează prin dragostea și fidelitatea unor prieteni care înfruntă greutățile, pentru a-l aduce pe bolnav la Hristos!
,,Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale”!
Aşadar, în Duminica a 6-a după Rusalii, minunea vindecării paraliticului se datorează credinței celor care l-au adus în fața lui Iisus şi acesta e un lucru firesc, mai ales că boala și suferința ne fac, nu de puține ori, să ne pierdem încrederea în noi înşine şi în viață, aşa cum, probabil, șubrezesc încrederea în Dumnezeu! Tâlcuită cu mintea unui om aflat la mai bine de două milenii distanță de cele petrecute, pericopa pe care o avem în vedere transmite încă un mesaj valid și profund, pentru că ajunge să ne vorbească despre faptul că Dumnezeu este sensibil la nevoile oamenilor și capabil să tămăduiască durerile lor, ceea ce ne arată că Domnul este atent la aspecte precum credință și prietenie și că știe cum să le aprecieze, pentru a ne exemplifica şi ierarhia firească a vindecării, mai întâi a sufletului, apoi a trupului, căci, altminteri, într-un trup readus la sănătate, dar dublat de un suflet încă lipsit de bucuria reinstitiuirii întru deplinătatea iertării, tot boala păcatului e stăpână, deci, un lucru firesc ce rezultă din conţinutul textului Evanghelic în care se spune: «În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea şi a venit în cetatea Sa. Şi, iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credința lor, a zis slăbănogului: Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Dar unii dintre cărturari ziceau în sinea lor: Acesta hulește. Şi Iisus, știind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetați rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne? A zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Ridică-te şi umblă? Dar, ca să știți că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbăno¬gului: Ridică-te, ia-ți patul şi mergi la casa ta. Şi ridi¬cându-se, s-a dus la casa lui. Iar mulți¬mile, văzând acestea, s-au înspăi¬mântat şi au slăvit pe Dum¬nezeu, Care dă oamenilor asemenea putere» (Matei 9, 1-8), mai ales că ceva mai rezervat cu descriere decât autorii relatărilor paralele, Sfântul Evanghelist Matei se rezumă doar la a spune că omul bolnav a fost adus în fața lui Iisus, fără să precizeze, cine au fost cei care l-au purtat pe pat până în fața Sa, ori care au fost motivațiile lor., dar, ne lasă doar să presupunem că niște suflete nobile, mânate de dragostea pentru cel suferind și de dorința de a-l vedea însănătoșit, ar fi fost capabile de un asemenea gest de prietenie şi de comuniune demnă de luat în seamă, când Însuşi Dumnezeu ne arată că vindecarea paraliticului se realizează prin dragostea și fidelitatea unor prieteni care înfruntă greutățile, pentru a-l aduce pe bolnav la Hristos!
,,Ridică-te, ia-ți patul şi mergi la casa ta”!
În esenţă, constatăm că în cele din urmă, slăbănogul nu e deloc uimit de minunea vindecării, dimpotrivă, pe buze îi înflorește zâmbetul fericirii, mai ales că a auzit cuvintele mângâietoare, mai mult decât atât, simte mângâierea. El a nădăjduit în însănătoșirea trupească, a obţinut un bun mai mare care constă în sănătatea sufletească! Deci, ca nimeni altul din cei prezenţi, slăbănogul știe ce însemnează un chip lăuntric, pentru ceea ce a suferit din cauza durerilor trupești, cu toate că era îngrozit de durerile păcatelor sale. Slăbiciunea trupească nu îl mai mâhnește, nici nu-l mai poate împiedica să fie fericit, iar, dacă slăbănogul a meritat prin căinţă iertarea păcatelor, merită și sănătatea trupească, deoarece, a fost adus pe patul suferinţei şi se va întoarce pe picioarele sale. Poate că în acest fel, devine necesară noua acţiune minunată și pentru necredinţa celor ce s-au răzvrătit, când Mântuitorul Hristos tămăduieşte pentru a câștiga sufletele pentru mântuire. Acestora trebuie să le arate că n-a vorbit hulă, iertând păcatele, ci, a vorbit satisfăcând cererile unui credincios în ordinea importanţei lor. Tocmai spre cârtitori îndreptându-Se, Domnul grăieşte: „Ce credeţi voi că e mai ușor – a zice cuiva: iartă-ţi-se păcatele; sau a zice: ia-ţi patul și umblă?” (Matei 9, 5). În acest fel, se pune în evidenţă toată goliciunea judecăţii întunecate a fariseilor şi se dă un avertisment serios pentru atitudinea lor pripită, doveditoare de rea credinţă. Căci, nu realitatea a format concepţia lor despre Iisus, ci, ideile preconcepute și absolut false despre dumnezeirea Lui Mesia! Şi pe același ton dojenitor, Domnul continuă: „Pentru ca să știţi că putere are Fiul Omului pe pământ să ierte păcatele, zice acestuia: scoală-te, ia-ţi patul și du-te la casa ta!”, iar, bolnavul s-a sculat și mulţumind, a părăsit pe Mântuitorul (Matei 9, 6-7). În concluzie, evenimentul descris de către Sf. Ev. Matei este pentru noi un puternic argument de credinţă în natura divină a lui Iisus. Privit în componentele lui, însă, ne oferă și importante adevăruri de necontestat. Pentru zilele noastre, demn de reţinut este în special cel exprimat în cuvintele adresate de Iisus bolnavului: ,, Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale!” (Matei 9, 2). E o mare eroare a cugeta viaţa modernă neînfricată de păcat, ducând la fericire, ca un ideal frumos, dar, uneori, cât de greșit înţeles! Păcatul îţi schimonosește chipul, când mângâierea vestită de Hristos bolnavului este fericirea ajunsă prin iertarea păcatelor. Căinţa este luminarea sufletului apreciat de Dumnezeu! Tămăduirea absolută rezultă numai din curăţirea de păcate! Iată, ceea ce nu știm noi, câţi din zori până în noapte ne străduim după acumulări de bunuri materiale, după comoditate, mărire și putere! De aceea, nu înţelege lumea modernă, care în mândria descoperirilor ei crede că urmează drumul fericirii. Nu poate fi fericire în ciuda tuturor străduinţelor, când păcatul roade ca un vierme în adâncul vieţii noastre, pentru că acolo unde este păcat este și mânia cerului! Cât despre întâietatea spiritului în fața trupului, a iertării în fața vindecării trupești, depinde cum o înţelegem și ce dorim să ne spună. Domnul când vorbește inimilor noastre, iar, dacă ele sunt, precum cele ale cărturarilor, oarbe la lumina Sa, ne vom asemăna lor, dar, dacă sunt precum ale prietenilor slăbănogului, vom tresălta, de bună seamă, cu inimă voioasă, la gândul tămăduirii, fiindcă Dumnezeu ne arată că vindecarea paraliticului se realizează prin dragostea și fidelitatea unor prieteni care înfruntă greutățile, pentru a-l aduce pe bolnav la Hristos!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
