În Duminica a 3-a după Rusalii (a Sfinţilor Athoniţi); Ap. Romani 5, 1-10; al Sfinţilor: 2 Corinteni 11, 21-12, 9; Ev. Matei 6, 22-33 (Despre grijile vieţii); a Sfinţilor: Matei 16, 13-19; glas 2, voscr.3, textul Evangheliei care se va citi la Sfânta Liturghie reprezintă o stăruitoare şi aplecată chemare din partea Mântuitorului ca, mai înainte de a ne îngriji de cele ale trupului, să căutăm ceea ce îi este cel mai mult de trebuinţă sufletului, adică, împărăţia cerurilor. Ca urmare, Mântuitorul vorbeşte despre faptul că, adeseori, omul se împiedică pe drumul spre Dumnezeu de unele probleme pe care le consideră mai importante decât scopul vieţii lui, mai ales că în fiecare zi alergăm după lucruri nefolositoare, care se pierd odată cu noi, lăsând deoparte cele care ne hrănesc, ne îmbracă şi ne înfrumuseţează cu adevărat. Suntem îndemnaţi pentru mai multă luare aminte asupra importanţei sufletului şi a mântuirii sale, decât la lucrurile exterioare ale vieţii lumeşti, care nu sunt decât nişte mijloace de mântuire, nu scopuri în sine, în vreme ce aspectele folositoare sufletului sunt valorizate de către Însuşi Dumnezeu. Desigur, lipsa de griji lumeşti nu înseamnă nepăsare, indolenţă, ci echilibru în folos duhovnicesc, mai ales că cele materiale, lăsate şi ele de Dumnezeu pentru om, sunt acceptate, atât cât sunt necesare, fără a deveni o preocupare în sine pentru acumulare, îmbogăţire şi utilizare necumpănită. De altfel, textul scripturistic este rânduit, poate nu întâmplător, în perioada verii, când crinii câmpului îmbracă natura într-o mirifică taină, iar păsările cerului, mereu truditoare, își culeg hrana, bucurându-se de ocrotirea Creatorului lor, Dumnezeu, Care ne îndeamnă ca să urmăm calea firească în care să primeze grija pentru mântuire în viața noastră pământească, supusă grijilor timpurilor și sfârșitului!
,,Dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat”!
Aşadar, în Duminica a 3-a după Rusalii, mai desluşim faptul că avem atâtea modele vii ale acestui comportament duhovnicesc faţă de cele materiale prin sfinţii care au depăşit limitele materiale, care au înţeles sensul spiritual al bunurilor utile oferite de Dumnezeu, adesea înduhovnicindu-le pe acestea, iar, ca urmare, ei făceau minuni asupra materiei, pentru că vedeau şi înţelegeau duhul din ea. Tocmai lor le promite Iisus Hristos că vor primi mai mult decât au pierdut, lăsând pe cele materiale, iar, dacă sfinţii au avut modele de întărire şi de vieţuire pe cei de dinaintea lor, Apostolii nu au ştiut la început în ce cred, nu ştiau nici cum să o facă, dar nici ce răsplată vor primi. De aceea, asceza lor a fost mai mare, iar, când clopotele sfintelor noastre biserici bat prelung în diminețile duminicilor și ale sărbătorilor creştine, răspândind duioasa chemare la ospățul mântuirii, creştinii se roagă la neobositul Învățător, Care le sădește în suflete, cu nesfârșită dragoste, cuvintele Evangheliei Sale. Tocmai de aceea, cuvintele Mântuitorului Hristos din Evanghelia Duminicii acesteia ne prilejuiesc un moment de introspecție, gândindu-ne la viața fără griji, la planuri pe care le avem cu toții. Chiar dacă uneori ne tulbură viața, dând năvală peste ființa noastră, la prima vedere, am crede că mesajul evangheliei despre grijile vieții este unul care sugerează faptul că nu trebuie să ne îngrijim prea mult de cele trebuincioase vieții, căci Dumnezeu se va milostivi de om, care este cununa Creației Sale, cu atât mai mult cu cât ocrotește florile câmpului sau păsările cerului. Privit superficial, tabloul apare ca un îndemn la o viață trăită ca un ideal romantic şi fără griji, fără stresul locului de muncă, al pâinii agonisite pentru bunăstarea familiei, ceea ce ar însemna ca noi să petrecem într-o necurmată reverie şi pasivitate. Problematica nu e atât de simplă, deoarece, dacă renunțăm la cele sufletești, suntem acuzați că ne-am redus viața la aspectul ei material, iar de vom nesocoti preocupările vieții de zi cu zi, dedicându-ne exclusiv căutării Împărăției lui Dumnezeu, atunci, vom fi etichetaţi ca iresponsabili şi lipsiți de răspunderi socio-profesionale. În asemenea condiții, e bine să muncim, căutând deopotrivă Împărăția veşnică, nu doar pentru bunăstarea vieții materiale, ci și a celei spiritual! Deci, să nu ducem grijă, în sensul că, împlinindu-ne chemarea, să nu deznădăjduim de mila Cerescului Părinte. Dar, nici să nu trăim în panică, în disperare pentru siguranța zilei de mâine, câtă vreme am fost cumpătați, ne-am rugat şi am trudit, câștigându-ne existența prin muncă onestă, mai ales că Dumnezeu ne îndeamnă ca să urmăm calea firească în care să primeze grija pentru mântuire în viața noastră pământească, supusă grijilor timpurilor și sfârșitului!
,,Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea se vor adăuga vouă”!
În consecinţă, Cuvântul Domnului Iisus Hristos din această duminică, fiind un fragment din «Predica de pe Munte», consacrat priorităților omului şi aflat adesea între grija pentru cele lumești, necesare, dar trecătoare și grija pentru cele cerești și veșnice, acesta ne dezvăluie faptul că modul în care privim pe cele dinafară privesc interiorul nostru. Mântuitorul Hristos amintește de privirea ochilor noștri dintr-o altă perspectivă, mai puțin după cum se vede dinafară, și mai degrabă după cum se vede, când noi înșine reuşim ca să ne observăm din interior. Iar, atunci când vedem lucrurile întunecate, sumbre, poate că accentuăm aspectele neplăcute, iar, aceasta înseamnă că tot la fel interiorul nostru și, implicit, tot trupul ne este întunecat, adică, aplecat către partea materială a existenței noastre. Dimpotrivă, dacă din ceea ce vedem, acordăm importanță lucrurilor frumoase, curate, care aduc lumină și iubirea pentru întreaga creație, aceasta înseamnă că și ochiul nostru este curat. Totuşi, de la constatarea însușirilor propriului sine și până la evaluarea obiectivă, respectiv schimbarea vieții, e o cale lungă, iar, calea e cu încercări, dar străjuită de îngerul păzitor, care ne ajută la tot pasul, numai să nu uităm să-i cerem acest lucru. Cu aleasă înţelepciune, Iisus Hristos ne arată că în lume ne putem ghida viața având înainte două căi sau direcții, însă e aproape imposibil să slujim la doi stăpâni, atât lui Dumnezeu cât și dorinței de înavuțire, lui mamona, care sugerează averea, personificată în idolul banilor. Dacă unii ar spune că este imposibil să trăim numai cu aer și apă, care costă, trebuie, prin urmare, să agonisim, dacă vrem să trăim! Dacă zicem în felul acesta, nu greșim și nici nu mințim, dar, e diferit, după cum se spune, să mănânci ca să trăiești, decât să trăiești ca să mănânci. Așadar, ceea ce ne transmite aici Domnul este faptul că adesea nu ne mărginim să acumulăm unele și altele doar pentru ca să trăim, pentru că deseori goana după înavuțire devine ea însăși scopul vieții și astfel se pierde esența. De la simpla nevoie de a avea o locuință decentă, cele necesare mâncării, îmbrăcămintei, educației copiilor, micilor bucurii cotidiene, se ajunge ca fuga după avere să ne facă să ne sacrificăm și principiile în crezul cărora ne-am botezat ca oameni creștini. În felul acesta, uităm de omenie, de ajutorarea celui de lângă noi, de răgazul pentru noi și pentru alții, de milă, de generozitate, de prietenie, de iubire şi uităm chiar de Dumnezeu, Cel Care ne-a lăsat în lume ca să cultivăm aceste virtuți, prin care ieșim din animalitate, chiar dacă unele persoane acumulează mai mult decât le e necesar pentru supraviețuire. Deși ni se pare uneori că trăim mult, iar durata medie de viață chiar crește țintind centenarul, remarcăm că timpul fuge repede și azi suntem copii, iar mâine ajungem bătrâni. Tocmai de aceea, Hristos ne atenționează ca să ne trezim şi să găsim soluţii, însă, prin purtarea de grijă a Domnului, atunci când lucrăm în jurul nostru purtați de principiile umanității, care înseamnă drumul către îndumnezeire, către mântuirea noastră, Dumnezeu ne îndeamnă ca să urmăm calea firească în care să primeze grija pentru mântuire în viața noastră pământească, supusă grijilor timpurilor și sfârșitului!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
