-M.S.B. Domnule profesor Vasile Gogonea, aş dori să încep cu tradiţionala noastră salutare creştinească: HRISTOS A ÎNVIAT!
-V.G. Domnule director Bădescu Mircea Sorin, pot să vă spun că Domnului Dumnezeu, Care este Lumina Învierii, Îi spunem: ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
-M.S.B. Cum aţi petrecut cele trei zile ale celei mai mari Sărbători creştine, cea a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos?
-V.G. După ce în zorii zilei de Duminică, pe o vreme deosebit de rece, am fost cu soţia la biserică şi am luat sfânta pregustare a darului dumnezeiesc, apoi, am mers şi am aprins câte o lumânare la mormântul părinţilor, iar, acasă, ne-am împlinit cu bunătăţile pregătite pentru această sărbătoare şi după un somn liniştitor, am aşteptat venirea copiilor de la Târgu-Jiu!
-M.S.B. Aţi ţinut tot postul?
-V.G. Nu vă pot da un răspuns tranşant, pentru că ar trebui să cad într-o laudă deşartă, chiar în faţa publicului care mă cunoaşte, mai mult sau mai puţin!
-M.S.B. Deci, să înţeleg că a fost pentru familie şi o zi plină de soare şi de bucurii, aşa că îndemnul Mântuitorului: ,,Bucuraţi-vă!”, s-a împlinit!
-V.G. Domnule director, din păcate, pe cerul senin al sărbătorii pascale s-a ivit şi un nor întunecat care mi-a tulburat liniştea familiei şi despre care mi-e foarte greu să vorbesc şi să mă destăinui în faţa dumneavoastră şi a oamenilor care mă cunosc!
-M.S.B. Sunt pregătit să vă ascult cu mare atenţie şi cu un interes deosebit!
-V.G. La un moment dat, în timp ce dormeam, când soţia prăjea carnea pe jăratic la cuptorul din curtea casei nostre, fiul înfiat al aşa-zisului frate, Gogonea Constantin, aflat într-o stare avansată de ebrietate şi de explozie a violenţei verbale, aceasta fiind o situaţie care se repetă a nu ştiu câta oară şi care se asociază cu demenţa, a început să-i adreseze soţiei cuvinte jignitoare prin expresii pornografice greu de redat în presă, pe un fond muzical zgomotos cu trimitere la băutura din pahar, după spusele soţiei, vomitând expresii legate de ceea ce are în pantaloni, soţia răbdând în tăcere jignirile, pentru ca după intervenţia concubinei sale, să înceteze, după ce dementul îşi deversase lăturile verbale mai bine de cincisprezece minute!
-M.S.B. Doamne, ce situaţie neplăcută, şi tocmai în ziua de Paşti!
-V.G. Soţia, care a venit la mine plângând, mi-a povestit cu tristeţe întâmplarea, motivând reţinerea şi tăcerea ei prin faptul că nu a vrut să se sperie copiii care trebuiau să sosească de la Târgu-Jiu!
-M.S.B. Să ştiţi că la un moment dat, am vrut să vă întrerup, atunci când aţi folosit expresia ,,fiul înfiat al aşa-zisului frate, Gogonea Constantin”, aşa că doresc să vă întreb, nu sunteţi fraţi ai aceloraşi părinţi, Dumitru şi Janeta?
-V.G. Ba da, domnule director, Bădescu Sorin, dar, totul a început în februare 1989, când el şi nevasta lui ne-au păcălit pe mine şi pe mama, ca să-i semnăm la notar un certificat de moştenitor pentru casa şi curtea părintească, iar, ca urmare a faptului respectiv, neavând nici copii naturali, s-a intitulat în peste 72 (şaptezeci şi două) de procese care s-au derulat până acum, că este unicul moştenitor al părinţilor mei, spunând că eu sunt renunţător la toată moştenirea, iar, de atunci, mă hărţuieşte prin instanţele de judecată cu acest lucru! După moartea mamei, din anul 2001, a devenit atât de îndârjit, fiind îndemnat şi întărâtat permanent de către nevastă-sa, care la un moment dat, mi-a blestemat părinţii, deşi locuieşte fără acte legale de peste 50 (cincizeci) de ani în casa construită de către părinţii mei!
-M.S.B. Cum aţi reuşit ca în toţi aceşti ani, să scrieţi sute şi chiar mii de articole şi atâtea cărţi minunate, îndurând hărţuieli de tot felul, doar pentru faptul că aţi fost atât de bun şi i-aţi dat ceea ce nu i-au dat părinţii?
-V.G. Numai cu ajutorul Bunului Dumnezeu şi fiind sfătuit cu înţelepciune de către slujitorii bisericii care mă iubesc foarte mult!
-M.S.B. Să ştiţi că vă ascult în continuare, pentru că situaţia pare desprinsă dintr-o narativă ce păstrează taine şi întâmplări aproape neverosimile!
-V.G. Tocmai de aceea, aş dori să vă mai spun, domnule director, că prin anii 2008-2009, când nevasta aşa-zisului frate făcea referiri destul de jignitoare la adresa părinţilor mei, despre care spunea că au ajuns repede şi meritat în pământ pentru că tata nu i-a dat semnătură pe casă şi pe curtea părintească, atunci, m-a purtat gândul sau chiar vederea înainte pe care o am de la Dumnezeu, ca să cuget o clipă la faptul că părinţii mei au murit destul de repede după o scurtă spitalizare, după ce aşa-zisul frate cu nevasta lui le duceau mâncare şi cafea la spital!
-M.S.B. Aveaţi anumite bănuieli şi suspiciuni în legătură cu intenţia lor ticăloasă?
-V.G. Mai târziu au apărut bănuieli şi m-am gândit la faptul că după numai două săptămâni de spitalizare, şi unul şi celălalt au intrat în comă şi nu au mai putut fi salvaţi! -M.S.B. Pare mai mult o revelaţie sau o intuiţie care merită analizată!
-V.G. Tata, cel, puţin, a fost dus la Spitalul Militar din Bucureşti în septembrie 1988 şi medicii au spus că nu mai poate fi salvat, având cancer la pancreas! Deşi s-au produs la un interval de 13 ani, decesele rapide ale ambilor părinţi m-au pus pe gânduri şi în vara anului 2010, cu ajutorul unui înalt Ierarh, am ajuns la Mănăstirea «Petru Vodă» la Duhovnicul şi de acum Sfântul «Iustin Pârvu», cel care mi-a spus două lucruri uluitoare: că părinţii mei au murit otrăviţi cu mercur şi că pe sub casa mea trece ceva foarte urât, de aceea, nu câştig procese în instanţă!
-M.S.B. Deci, aţi pornit în căutarea adevărului legat de bănuielile dumneavoastră!
-V.G. Să ştiţi că în clipa respectivă, cred că am făcut ochii mari şi am afişat, probabil, o mimică a mirării, întrebându-mă, de unde ştia duhovnicul aflat la sute de kilometri distanţă, că pe sub casa mea trece canalizarea familiei aşa-zisului frate! Probabil, că am afişat o faţă pe care se citea ceva din neîncrederea Apostolului Toma, de aceea, Părintele Iustin Pârvu m-a întrebat: ,,Măi, omule, de ce-ai venit la mine?”, după care am ieşit din chilie aproape paralizat şi măcinat de întrebări!
-M.S.B. Doamne, Doamne, ce situaţie incredibilă şi înfiorătoare!
-V.G. Când am ajuns acasă la Ţicleni şi i-am întrebat pe vecinii cu pricina, de ce mi-au omorât părinţii, aceştia n-au scos o vorbă, s-au urcat în maşină şi au fugit, pur şi simplu, la casa lor de lângă Parcul Mare! Acum, cred că puteţi să-mi înţelegeţi motivul pentru care folosesc expresia «aşa-zisul frate», cu care v-am nedumerit anterior şi puteţi vedea că nu mai este nici o îndoială, până se ajunge la adevărul de necontestat, pentru că un asemenea individ, eu nu pot să-l numesc frate!
-M.S.B. Cred că m-aţi lăsat fără grai, domnule profesor, doar să-mi revin, pentru că acum, parcă nu mai am nici răsuflare şi nici nu ştiu ce să vă mai întreb! (VA URMA)
Profesor Mircea Sorin BĂDESCU, Strâmba-Jiu, Turceni
