10.6 C
Târgu Jiu
miercuri, 15 aprilie 2026

Vești bune în Săptămâna Mare pentru Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj-Mehedinți a UZPR

2

Săptămâna Mare a anului 2026, a venit cu vești bune pentru Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj-Mehedinți a UZPR, și anume, primirea în rândurile acesteia a omului de bancă și renumitei poete și jurnaliste de la Motru, Ana IONELE, redactorul-șef al revistei de cultură Ad Mutrium.

„Astăzi trăiesc o bucurie profundă și o emoție greu de cuprins în cuvinte, pentru că am fost acceptată în Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, o recunoaștere care încununează ani îndelungați de muncă, pasiune și dedicare, trăiți în paralel cu profesia mea de om de bancă”, mi-a comunicat marți, 7 aprilie 2026, doamna Ana IONELE și mi-a trimis pe e-mail următorul mesaj primit de UZPR Central: „Vă informăm că legitimația este gata și o puteți ridica de la sediu sau poate fi expediată prin curier. Vă rugăm să îl contactați pe Marius Simion pentru eventuale detalii/clarificări privind situația financiară, adresa pentru expediere și altele.”
Miercuri deja a postat pe pagina de Facebook: „Astăzi am primit Cartea Internațională de Ziarist – un simbol al unui drum parcurs cu sufletul deschis și cu o dragoste sinceră pentru cuvânt. Am practicat jurnalismul din pasiune – dintr-o pasiune profundă. Am scris cu sufletul, am primit încrederea oamenilor și poveștile lor, pe care le-am purtat cu responsabilitate. Am învățat la fiecare pas și am mers mai departe chiar și atunci când nu a fost ușor, mai ales că profesia de șef serviciu bancar nu mi-a permis nicicum să dau curs tuturor «escapadelor jurnalistice» dorite. Astăzi, toate aceste trăiri se adună într-o bucurie înălțătoare, cu atât mai specială cu cât vine în Săptămâna Mare. Drumul meu nu ar fi fost același fără oamenii care au crezut în mine și care, prin exigență, încurajare și provocări constante, m-au ajutat să cresc: Nicolae Dragoș, Mircea Tutunaru, Ion Popescu-Brădiceni, Gabi Pauliș, precum și toți colegii de redacție. Le sunt profund recunoscătoare pentru sprijin și încredere. De asemenea, mulțumiri sincere se îndreaptă către alte persoane dragi care au avut încredere în profesionalismul meu: Emil Almășan, Adina Andrițoiu, Zenovie Cârlugea și Gigi Bușe. Tuturor, cu prețuire, un mare Mulțumesc!”
Este minunat să citești despre o asemenea dedicare și pasiune, mai ales când jurnalismul a fost hrănit de dragostea pentru cuvânt și oameni, desfășurat cu responsabilitate în paralel cu o carieră riguroasă în domeniul bancar. Primirea în Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și obținerea Cărții Internaționale de Ziarist, exact în perioada „Săptămânii Mari”, reprezintă încununarea meritată a unui parcurs profesional și vocațional impresionant: Colaborările de prestigiu (CasaLux, revistele Practic); Editorialist la Monitorul de Motru; Realizator al emisiunii „Cu sufletul în palmă” la MH TV Media – televiziune locală; Administrator al paginilor din social media: „Motru Știri Locale”, „Revista Ad Mutrium” și „Șovarna – Mehedinți”; Redactor-șef al revistei de cultură Ad Mutrium (de peste 10 ani). Este evident că ați pus suflet în fiecare articol și că ați construit punți de încredere cu oamenii. Aprecierile adresate mentorilor și colegilor arată caracter și profesionalism.
Doamna Ana Ionele a lucrat la CEC Bank Motru din februarie 1991 și până în anul 2023 când a fost pensionată.
Ca jurnalist, la început au fost colaborările cu reviste centrale – publicațiile trustului Casa Lux, în special revistele Practic(e). A urmat activitatea de editorialist la Monitorul local din Motru, iar din 2011 este fondator și administrator al paginilor ,,Motru Știri Locale” „Revista Ad Mutrium” și ,,Șovarna – Mehedinți”. De peste 10 ani, își desfășoară activitatea ca redactor-șef al revistei de cultură Ad Mutrium.
Felicitări din suflet pentru această realizare deosebită, doamna Ana Ionele!
Gigi BUȘE, Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj-Mehedinți a UZPR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.